Posts Tagged ‘Psihoterapie’
(material preluat de pe Psihoterapie si psihologie- sprijin, solutii, schimbare)
Punctul central al psihoterapiilor psihodinamice îl reprezintă rezolvarea conflictelor intrapsihice. Una din cele mai influente teorii moderne este cea a lui Harowitz (1976) în ce priveşte trauma, subliniind negarea, abreacţia, catharisisul şi stadiile de recuperare. Scopul terapiei este rezolvarea conflictului interpsihic rezultat din experienţa traumatică. Terapia se centrează atât pe explorarea sinelui, cât şi pe conflictul produs de traumă, continand elemente comune cu intervenţiile cognitiv-comportamentale. Totuşi, psihoterapia psihodinamică acordă o mai mare importanţă chestiunilor developmentale, transferului, contratransferului şi relaţiei terapeutice. Se presupune că o alianţă terapeutică puternică ajută la crearea unui mediu sigur în care clientul poate ajunge să înţeleagă impactul traumei asupra sinelui. În plus, un asemenea mediu poate ajuta la reducerea componentei afective puternice asociată traumei şi la facilitarea integrării traumei în credinţele actuale şi expectanţele viitoare. Mecanismul schimbării în terapia psihodinamică este transferul amintirilor traumatice în relaţia terapeutică, unde pot fi procesate în întregime.
În cadrul psihoterapiei psihodinamice se fac recomandări diferite funcţie de tipul de sindrom-post-traumatic:
sindrom post-traumatic simplu sau necomplicat
sindrom post-traumatic complex
sindrom post-traumatic comorbid cu tulburări pe axa I.
Sindromul post-traumatic necomplicat este tratat prin psihoterapie de scurtă durată, cu stabilirea unei alianţe terapeutice puternice, prelucrarea conflictelor, legarea traumei de traume anterioare şi prelucrarea transferului şi contratransferului. În cazul sindromului de stres postraumatic comorbid cu tulburări de pe axa I se folosesc aceleaşi abordări concomitent cu tratamentul tulburării de pe axa I. O excepţie o constituie abuzul sau dependenţa de substanţe care se tratează înainte de tratarea sindromului de stres postraumatic.
Sindromul de stres postraumatic complex, numit şi tulburare de personalitate de stres postraumatic, necesită terapie de lungă durată pentru că include antrenamentul abilităţilor interpersonale, terapia familială sau de grup, medicaţie sau spitalizarea. Sindromul de stres postraumatic complex apare mai ales la persoanele care au suferit abuzuri repetate în copilărie sau în perioade de război, apărând probleme severe care afectează autoreglarea, disocierea, identitatea personală şi funcţionarea interpersonală şi ocupaţională. Teoria susţine că odată cu ce amintirile au fost pe deplin exprimate şi procesate, graniţele disociative nu mai sunt necesare.
Totuşi, există prea puţine cercetări referitoare la eficacitatea psihoterapiilor psihodinamice în cadrul traumelor, deşi au fost identificate reducerea anxietăţii şi ostilităţii. Până la ora actuală nu a fost stabilita eficacitatea psihoterapiilor psihodinamice în tratamentul reacţiilor postraumatice.
(material preluat de pe Psihoterapie si psihologie- sprijin, solutii, schimbare)
Freud a fost primul care a folosit hipnoterapia în tratamentul stresului traumatic, plecând de la premiza că este necesară producerea catharsisului.
Spiegel (1989) arată că hipnoza este utilă în tratamentul sindromului de stres post-traumatic din două motive:
Disocierea, care se asociază cu hipnoza, este un mecanism uzual de coping pentru supravieţuitorii traumelor.
Unele evenimente traumatice iniţial codate în stare disociativă pot să nu fie disponibile reamintirii conştiente.
Există mai multe studii de caz care arată că hipnoza este utilă în tratamentul sindromului de stres post-traumatic (Leung, 1994, Spiegel, Hunt şi Dordeshine,1988). Este important însă de notat că doar studiul lui Spiegel din 1989 a investigat utilizarea hipnozei în cazul victimelor violului. Ca urmare a limitărilor metodologice este imposibil de tras o concluzie definitivă privitor la eficacitatea hipnoterapiei în tratamentul sindromului de stres post-traumatic in aceste cazuri.
O serie de studii care au comparat hipnoterapia, desensibilizarea sistematică şi psihoterapia psihodinamică ca un grup de control au arătat că toate cele trei abordări au o anumită eficacitate, dar fără a putea face o diferenţiere clară între ele.
(material preluat de pe Psihoterapie si psihologie- sprijin, solutii, schimbare)
Marie Luise Franz (1963), psihanalist jungian, spunea că basmele sunt cea mai pură şi mai simplă expresie a proceselor psihice inconştiente colective. Ca urmare, basmele sunt considerate ca având o mare valoare, depăşind-o pe a tuturor celorlalte metode pentru investigarea inconştientului, reprezentând arhetipurile în forma lor cea mai concisă. În termeni jungieni fiecare arhetip este în esenţa sa un factor psihic necunoscut şi ca urmare nu este posibilă traducerea sa în termenii intelectuali.
Fiecare basm este un sistem relativ închis, formând un înţeles psihologic esenţial care este exprimat într-o serie de imagini simbolice şi evenimente care pot fi descoperite în acestea. Franz susţine că basmele descriu un singur fapt psihic, dar un fapt atât de complex încât este nevoie de sute de basme şi mii de repetiţii pentru ca acel fapt să ajungă la nivel conştient. Acest fapt necunoscut este ceea ce Jung numeşte Sinele, respectiv totalitatea psihică a individului şi centrul reglator al inconştientului colectiv.
Eroul din basm este cel care restaurează sănătatea, situaţia conştientă sănătoasă şi care este însuşi clientul, care este eroul „basmului”, deţinând elementele necesare şi cunoştiinţele fantastice pentru schimbarea terapeutică. Eroul de basm este practic o figură arhetipală care prezintă un model al funcţionării eului în acord cu Sinele.
(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)
Psihoterapia ericksoniană se bazează pe o serie de strategii, cum sunt:
Incurajarea rezistenţei. Pacientului rezistent i se spune să nu divulge nici un fel de informaţii şi să spună numai ce doreşte cu adevărat în acel moment.
Furnizarea unei alternative mai rele sau dubla legătură. Dubla legătură este cea în care pacientului i se prezintă două opţiuni, acceptarea oricăreia din ele reprezentând accepterea sugestiei terapeutice. Dubla legătură este o situaţie de comunicare în care o persoană primeşte mesaje diferite sau contradictorii. Termenul de dublă legătură, introdus de antropologul Gregory Bateson, explică parţial debutul schizofreniei. Milton Erickson a utilizat dubla legătură în scop terapeutic, fiind bazată pe un paradox transformat în contradicţie.
Comunicarea metaforică.
Incurajarea recăderilor. Prin producerea deliberată a recăderilor pot fi controlate variabilele acelei recăderi astfel încât să aibă un aspect terapeutc pozitiv pentru pacient.
Incurajarea unui răspuns prin frustrarea lui. Această abordare paradoxală acţionează asupra rezistenţei la schimbare a pacientului. De exemplu, pacienţilor obezi li se poate cere să crească în greutate.
Utilizarea spaţiului şi poziţiei pentru a contribui la transformarea terapeutică.
Sublinierea aspectelor pozitive. Pacientul poate fi complimentat pentru simptomele sale şi poate fi încurajat în anumite aspecte ale simptomului.
Prescrierea simptomului şi amplificarea unei devieri.
Dezvoltarea şi influenţarea ideilor. Hipnoza face ca ceea ce am invăţat deja să devină mai accesibil.
Evitarea explorării sinelui. În general nu interesează dezvoltarea psihologică timpurie a pacientului.
(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)
Psihoterapia metaforică se bazează pe gândirea umană abstractă. În forma sa cea mai simplă psihoterapia metaforică lucrează cu cele mai naturale şi primare modalităţi de gândire.
Adler (1959) spunea că realitatea este obiectivă pentru om. Oamenii interacţionează unii cu ceilalţi prin experienţierea simbolică a vieţii şi interpretarea conţinutului ei.
Visele sunt şi ele o formă de interacţiune metaforică, fiind rezultatul gândirii primare.
Există multe tehnici prin care se poate produce creşterea şi schimbarea la nivel de gândire metaforică şi asfel la nivelul personalităţii individului.
Terapia prin povestire (storytelling therapy) înseamnă a asculta povestea persoanei cu identificarea limbajului simbolic şi a organizării logice. Răspunsul terapeutului conţine metafore corective.
(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)
Timisoara, 25-26 septembrie 2010
Faptul ca stresul poate duce la afectiuni psihosomatice nu este o noutate. Insa de ce se intampla astfel? Sunt persoane care, ca urmare a stresului, dificultatilor si problemelor fac atacuri de panica, altele sunt depresive, iar altele…au alergii. Cum “alegem” afectiunea care urmeaza stresului?
In cadrul workshopului vom lucra asupra acestor aspecte, abordand atat nivelul teoretic, cat si aplicatiile practice- psihoterapia si consilierea in afectiunile psihosomatice. Workshopul se axeaza pe principii integrative, respectiv aspecte relationale si tehnici psihoterapeutice eclectice.
Organizator – Centrul Psiho Blue Timisoara
Informatii suplimentare si inscrieri: aurora.ardelean@gmail.com sau cabinet@psihoterapia.eu
Telefon: 0729.715.384
Numarul maxim de participanti – 10
Orar sambata– 10 -20
duminica– 10- 15
Locatia: centrul Psiho Blue Timisoara, str. Iosif Nemoianu (fosta 16 februarie) nr. 10 (repere: strada cu linia de tramvai care duce din centru in piata 700, spitalul de copii, centrul Neurorad)
Taxa de participare: 200 RON.
Pentru grupele de 3 persoane inscrise: taxa de participare este 150 RON/persoana.
Taxa de participare se achita in cont.
Cont: RO60BTRL03601202T60177XX, Banca Transilvania Timisoara, SC Psiho Blue SRL, str. Leonard nr. 8 a, Timisoara, CUI 26052577.
Data limita de achitare a taxei de participare: 15 septembrie 2010
Conducator de workshop dr. Oana Maria Popescu
Dr. Oana Maria Popescu este medic, psihoterapeut – cu specializari si cursuri in hipnoza clinica, tehnici de relaxare si terapie ericksoniana, psihosexologie, analiza tranzactionala, psihoterapie integrativa, psihanaliza, gestalt terapie, inteligenta emotionala, rezistenta la schimbare, comunicare – terapie – relatie, psihosomatica si psihoneuroimunologie, hipnoanaliza tranzactionala, hipnoza si stress, hipnoterapia copilului, hipnoterapia durerii, hipnoterapie cognitiv-comportamentala, psihoterapie cognitiv-comportamentala. Membru in colegiul Psihologilor din Romania, Federatia Romana de Psihoterapie, reprezentant zonal Banat – Asociatia Romana de Hipnoza Clinica, Relaxare si Terapie Ericksoniana. Formator acreditat CNFPA. Formator si supervizor in formare in hipnoza clinica, tehnici de relaxare si psihoterapie Ericksoniana. Formator si supervizor in cadrul Institutului European de Psihoterapie Integrativa.
(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)
Semnificaţia filmelor este de multă vreme cunoscută în psihoterapie. Psihanaliştii folosesc de multă vreme analiza filmelor. Analiza filmelor a fost aplicată şi în literatura umanistă existenţială. De exemplu Fincle (1992) analiza filmul „Cetăţeanul Kane” (1991) din pespectiva logoterapiei. Morenteer (1992) evalua filmele S.F. din perspectiva spirituală si religoasă arătând că aceste filme înfăţişează viaţa de după moarte.
Filmele au valoare terapeutică pentru clienţi şi folosirea filmelor în practica clinică seamănă cu biblioterapia. Film terapia poate fi utilizată în două moduri: clientului i se sugerează filme pe care să le vadă între şedinţele de terapie, sau sunt folosite filme ca exerciţii de terapie, ca mijloc de facilitare a poveştii clientului.
Filmele comunică cu spectatorul prin imagine, simbol şi metaforă (Boggs, 1991; Dermer şi Hutchings, 2000; Moore, 1998). Filmele ca metaforă vizuală servesc schimbării terapeutice. Metafora vizuală seamănă cu metafora literară cu deosebirea că implică lucruri care pot fi văzute. Filmul ca metaforă dă clientului ocazia de a privi o situaţie în mod diferit. Metaforele vizuale sunt de asemenea utile în terapia clienţilor care au dificultăţi de accesare a emoţiilor (More 1998).
Filmele îşi comunică mesajul prin învăţare ca urmare a observaţiei. Dacă urmărim cum se comportă şi cum se exprimă alţi oameni acest lucru ne afectează comportamentul în calitate de spectator. Filmele oferă modele simbolice de comportament şi expresie atitudinală. Oamenii tind să-i imite pe acei oameni care sunt similari cu ei dar cu un prestigiu mai mare, şi asemenea portrete sunt adesea regăsite în filme (Craighead1994)
Filmele trezesc sentimente care duc la schimbarea comportamentală a spectactatorilor, învăţînd ce să devină şi ce să nu devină pe baza acţiunilor personajelor din film. Mecanismele care facilitează schimbarea terapeutica pozitivă sunt însă neclare. În unele cazuri insight-ul rezultat din observaţie este cel care duce la schimbare, în alte cazuri este vorba despre realismul observaţiei şi experienţierii unei versiuni alternative a sinelui.
(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)
Meloterapia este utilizarea clinică bazată pe dovezi a intervenţiilor muzicale, pentru a obţine scopuri individualizate în cadrul relaţiei terapeutice. Cu alte cuvinte meloterapia este folosirea muzicii în scop terapeutic.
Paul Nordoff şi Clive Robbins (1930,1960) spuneau că oricine răspunde la muzică, indiferent cât este de bolnav sau de incapacitat.
Meloterapia, care de multe ori este folosită în modelul improvizaţiilor, este utilă în terapia copilului şi a adultului cu dificultăţi de învăţare, dar şi în psihiatrie, geriatrie şi îngrijirile paleative. Muzica este foarte utilă în îndepărtarea stresului si muzica a fost întotdeauna considerată ca având proprietăţi terapeutice. În Biblie se povesteşte cum David cânta la harpă pentru a uşura depresia severă a regelui Saul.
Mulţi experţi susţin că ritmul muzicii are efect de calmare, indiferent dacă suntem conştienţi de acest lucru sau nu. Atunci când fătul se află în burta mamei, el este influenţat de bătăile inimii mamei. Asociind ritmul muzicii cu bătăile inimii mamei din perioada de făt, adultul răspunde la muzică, care este asociată cu un mediu sigur, relaxant şi protector.
S-a demonstrat însă că multe cântece de relaxare şi meditaţie produc tipare EEG inversate, care sunt produse şi de muzica hard rock şi hearvy metal, si au un efect la fel de dăunător ca şi acestea. Pe de altă parte, muzica celtică şi amerindiană, precum şi alte tipuri de muzică bazată pe tobe şi flaut sunt foarte calmante. Ceea ce s-a descoperit a fost că în general muzica „live”, chiar dacă este discordantă, are efect benefic. Oricând auzim sunete pozitive apare o sincronizare între emisfera cerebrală dreapta şi cea stângă. Întregul sistem energetic al corpului uman este extrem de influenţat de sunete, răspunzând la anumite tonuri şi frecvenţe.
Muzica cântată în fundal atunci când lucrăm reduce stresul. Muzica reduce durerea în timpul intervenţiilor stomatologice. Unele din primele modificări care apar atunci când ascultăm o melodie este aprofundarea respiraţiei, urmată de creşterea producţiei de serotonină. Muzica reduce frecvenţa cardiacă şi duce la creşterea temperaturii corpului. Combinaţia dintre muzică şi tehnicile de relaxare este mai eficace decât mizica singură.
(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)
Terapia narativă este bazată în mare parte pe lucrările lui Gregory Bateson (1972).
White şi Epston au lucrat cu terapia narativă în sensul în care oamenii îşi pot schimba viaţa prin îmbogăţirea naraţiunilor pe care ei şi cei din jurul lor le spun referitor le viaţa lor. Ei au dezvoltat “descrierile bogate” sau poveştile cu multe amănunte legate de acele poveşti de viaţă ale oamenilor care sunt în afara influenţei problemelor. Prin aceste poveşti alternative oamenii pot trăi noi identităţi, noi posibilităţi de relaţie şi un nou viitor.
Cu toţii ne naştem în mijlocul unor poveşti culturale, care ne modelează percepţia legat de ceea ce este posibil. Dar oamenii se gândesc la poveşti ca-şi cum ar fi “realitate”. Poveştile culturale au puterea de a modela experienţa realităţii.
Felul în care psihoterapeuţii lucrează cu poveştile care circulă în cultura umană a fost mult influenţat de “post-structuralism”, mai ales aşa cum apare el în lucrările lui Michel Foucault (1980,1985). Foucault a examinat nebunia, boala, crimimalitatea şi sexualitatea ca şi concepte datorită cărora oamenii sunt etichetaţi ca “nebuni”, “bolnavi”, “criminali” sau “perverşi”.
Laird (1989) scria că “naraţiunile socioculturale construiesc tărâmul contextual al posibilităţilor din care indivizii şi familiile îşi pot selecta ingredientele şi îşi pot forma propriile naraţiuni”. Unele persoane au acces la o gamă mai largă de naraţiuni socioculturale în comparaţie cu alţii, şi unele naraţiuni sunt dominante în timp ce altele sunt marginalizate. Laird ne aminteşte acest lucru atunci când vorbeşte despre politica scrierii de poveşti sau a scrierii de mituri.
Una din principalele scopuri în psihoterapia narativă este subminarea practicii dominante din societatea noastră prin care ne măsurăm pe noi înşine, relaţiile noastre şi pe ceilalţi prin norme standardizate.
(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)
Episoade depresive uşoare, caracterizate printr-o simptomatologie de intensitate redusă, însoţită de perturbări minore ale funcţiilor ocupaţionale, sociale şi relaţionale, satisface criteriile minime pentru diagnosticul de episod depresiv major (5-6 criterii).
Episoade depresive moderate, (medii) a căror severitate simptomatică se află la jumătatea distanţei dintre depresia uşoară şi severă.
Episoadele depresive severe satisfac toate sau aproape toate criteriile (8-9 criterii) de diagnostic conform DSM IV R, iar intensitatea simptomelor este crescută si are mai multe forme:
episoade depresive severe fără elemente psihotice;
episoade depresive severe cu elemente psihotice de tipul ideilor delirante sau halucinaţiilor, care pot fi congruente sau incongruente cu dispoziţia. Din categoria elementelor psihotice dispoziţional-congruente fac parte ideile delirante şi/sau halucinaţiile al căror conţinut este adecvat fenomenologiei depresive referitoare la insuficienţele persoanle, culpabilitate, boală, nihilism, autopedepsire;
episoade depresive severe cu elemente psihotice dispoziţional incongruente, exteriorizate prin idei delirante de persecuţie şi de control, gândire impusă, sau halucinaţii a căror conţinut nu implică temele depresive tipice de inadaptare personală, vinovăţie, boală, moarte, nihilism sau pedeapsă.
Alte tulburări afective
Tulburarea afectivă datorată unei condiţii medicale generale;
Tulburarea afectivă indusă de o substanţă;
Tulburarea depresivă fără altă specificaţie: include tulburările cu elemente depresive care nu satisfac criteriile pentru tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică, tulburarea de adaptare cu dispoziţie depresivă ori tulburarea de adaptare cu dispoziţie mixtă, depresivă anxioasă.
Tulburarea distrofică premenstruală: în cele mai multe cicluri menstruale din cursul ultimului an, simptome (de exemplu, dispoziţie depresivă marcată, anxietate marcată, labilitate afectivă marcată, scăderea interesului pentru diverse activităţi) survenind de regulă în ultime săptămână a fazei luteale (şi care nu se remit în decurs de câteva zile de la debutul menstruaţiei).
Tulburarea depresivă minoră: episoade de simptome depresive cu o durată de cel puţin 2 săptămâni, dar cu mai puţin de de cinci itemi ceruţi pentru tulburarea depresivă majoră.
Tulburarea depresivă scurtă, recurentă: episoade depresive durând de la 2 zile până la 2 săptămâni, survenind cel puţin o dată pe lună, timp de 12 luni (neasociată cu ciclul menstrual).
Un episod depresiv major suprapus peste tulburarea delirantă, tulburarea psihotică fără altă specificaţii ori faza activă a schizofreniei. Situaţiile în care clinicianul a ajuns la concluzia că este prezentă o tulburare depresivă, dar este inacapabil să precizeze dacă aceasta este primară, datorată unei condiţii medicale generale ori indusă de o substanţă.
Tulburările depresive din cauză medicală şi tulburările depresive induse de medicamente. O serie de afecţiuni somatice şi medicamente pot fi responsabile de apariţia sindromului depresiv. Cauzele medicale cele mai frecvente ale sindromului depresiv:
Boala şi sindromul Cushing
Boala Addison,
Hipotiroidism clinic şi subclinic,
Hiperaldosteronism,
Hipoparatiroidism, Hiperparatiroidism,
Hipertiroidism, Stare după tiroidectomie totală sau parţială.
Deficite de vitamine (B1, B12, Acid folic, PP)
Boli cerebrovasculare, Stare după AVC,
Demenţe,
Scleroza multiplă,
Boala Parkinson,
Boala Huntington,
Stări după TCC,
Epilepsie,
Infecţii ale sistemului nervos central, SIDA,
Tuberculoza,
Mononucleoza,
Lupus eritematos sistemic,
Artrită reumatoidă,
Colagenoze,
Boli infecţioase cronice – hepatite cronice,
Porfirie,
Boli tumorale,
Boli renale cronice.