Oana Maria Popescu

Posts Tagged ‘oana maria popescu’

Efectul “Regina Rosie”

Oana Maria Popescu

Efectul “Regina Rosie” este un termen introdus de biologul Leigh Van Valen pentru a exprima lupta constanta in evolutie pentru un avantaj care sa duca la supravietuire. Numele “Regina Rosie” a fost preluat din cartea lui Lewis Carroll “Alice in tara oglinzilor”, in care Regina Rosie trebuie sa alerge mereu pentru a sta in acelasi loc, pentru ca lumea din jurul ei se schimba.

In ce priveste frumusetea, efectul “Regina Rosie” inseamna ca o imbunatatire adusa aspectului fizic isi pierde avantajul atunci cand prea multi oameni o aplica. Astfel incepe o cursa pentru frumusete, cu tot mai multe “imbunatatiri” aduse corpului si fetei umane.

Frumusetea atrage atentia si asigura perpetuarea speciei. Vrem sa avem o piele neteda, talie ingusta si corp proportionat pentru ca in decursul evolutiei speciei umane persoanele cu aceste trasaturi au avut un succes reproductiv mai mare.

Nu putem deveni tot mai frumosi de la o zi la alta pe baze genetice. Evolutia si variabilitatea genetica necesita timp. In schimb putem apela la mijloace artificiale de imbunatatire a imaginii, si principiul “Regina Rosie” sugereaza ca aceste imbunatatiri artificiale aduse corpului sunt o situatie data in societatea prezenta.

Regina Rosie spune: “trebuie sa fugi foarte repede ca sa ramai in acelasi loc si trebuie sa fugi de doua ori mai repede ca sa ajungi mai departe.” Chirurgia plastica si tratamentele hormonale, marirea sanilor, etc., ne ajuta sa fugim de doua ori mai repede.

Insa efectul “Regina Rosie” are si o parte intunecata: femeile se afla sub o mare presiune sociala pentru a fi cat mai atractive. Pe de alta parte sunt promovate standarde nerealiste de frumusete, care duc la tulburari fizice si psihologice.

sursa: www.psihoterapia.eu

Infidelitatea

Oana Maria Popescu

Infidelitatea sexuală a femeii poate reduce succesul reproductiv al bărbatului datorită riscului de pierdere a oportunităţii de reproducere şi investiţiei resurselor paterne în progenituri neânrudite genetic. Pe de altă parte succesul reproductiv al femeii este pus în pericol dacă femeia pierde resursele şi sprijinul bărbatului în creşterea progeniturilor sale (conform psihologiei evoluţioniste). Simpla infidelitate sexuală a bărbatului nu implică în mod necesar riscul de pierdere a investiţiei paterne.Acest risc apare dacă bărbatul se ataşează emoţional de o altă parteneră.

Deşi monogamia şi exclusivtatea sexuală sunt norme culturale în marea mejoritate a cuplurilor heterosexuale căsătorite totuşi adulterul şi infidelitatea sunt foarte răspândite. Un studiu din SUA (Lauman, Ganon, Michael, Michaels, 1994) arată că 25% din bărbaţii căsătoriţi şi 15% din femeile căsătorite au avut cel puţin o aventură pe parcursul căsătoriei. Cercetătorii susţin că infidelitatea este ubicuitară în relaţiile heterosexuale şi se asociază cu multiple costuri negative sociale şi emoţionale. Ca urmare mulţi psihoterapeuţi se găsesc în situaţie de a lucra cu membrii unei familii care trebuie să gestioneze consecinţele unei aventuri extraconjugale. Totuşi în multe cazuri psihoterapeuţii nu cunosc complexitatea unei asemenea situaţii.

Schmit (2003) arată că în general bărbaţii doresc mai multe partenere sexuale decât femeile – respectiv probabilitatea ca un bărbat să dorească o aventură extraconjugală este de 4 ori mai mare decât la femei. În ce priveşte femeile acestea îşi înşală soţul mai ales în anumite contexte şi funcţie de starea relaţiei. Rata mai scăzută a infidelităţii la femei este rezultatul unei investiţii mai mari – sexualitatea fiind adesea sinonimă cu intimitatea (Daniluk, 1998). Cele mai multe femei nu sunt infidele doar din raţiuni sexuale.

Deşi se presupune că în general bărbaţii sunt mai puţin monogami decât femeile, cercetările efectuate pe populaţia tânără contemporană arată că rata de prevalenţă a infidelităţii la femei este cel puţin egală sau chiar mai mare decât la bărbat (Treas şi Giesen, 2000; Fisher, 2007). Cu toate acestea consecinţele înşelării soţului sunt mai serioase la femei decât la bărbaţi. Aceasta şi datorită faptului că socializarea bărbaţilor tineri încurajează curiozitatea sexuală şi experimentarea, în timp ce socializarea femeilor încurajează implicarea şi investiţia în relaţie. Aceste tipare sunt congruente cu teoria evoluţionistă în care atitudinile sunt explicate prin strategiile de împerechere şi reproducere care sunt diferite le bărbaţi comparativ cu femeile. Teoria evoluţionistă explică interesul mai mare al bărbatului pentru activitatea sexuală fiind motivat de dorinţa succesului reproductiv care este maximizat dacă se împerechează cu cât mai multe femei. Pe de altă parte succesul reproductiv femeii depinde de menţinerea unui partener care să îi îngrijească copiii.

Date fiind aceste diferenţe dintre bărbaţi şi femei terapeuţii se pot aştepta la reacţii foarte diferite la infidelitate. Femeile tind să fie mai supărate atunci când soţul spune că este îndrăgostit sau că are sentimente faţă de cealaltă femeie decât dacă spune că aventura nu a fost decât pentru sex. Pe de altă parte bărbaţii sunt mai supăraţi dacă soţia a avut activitate sexuală cu un alt bărbat.  Femeile se simt în general mai vinovate şi depresive în cazul infidelităţii, în timp ce bărbăţii reacţionează mai ales prin furie. Deşi divorţul este legat de infidelitate  în general este mai probabil dacă soţia a fost cea infidelă.

În general descoperirea unei aventuri extraconjugale duce la o mulţime de probleme simptome asemănătoare sindromului de stres postraumatic, confuzie, furie, depresie, scăderea stimei de sine şi a încrederii în propria sexualitate. De asemenea infidelitatea se corelează pozitiv cu probleme sociale: violenţa domestică, uciderea soţului / soţiei, încercări de suicid – toate fiind utilizate pentru a umili şi pedepsi partenerul infidel.

Aproximativ 70% din cuplurile care apelează la terapie de cuplu fac aceasta ca urmare a unei infidelităţi care precipită o criză a relaţiei. De cele mai multe ori terapia se adresează problemelor psihologice ale cuplului ca urmare a infidelităţii dar sunt şi situaţii în care unul din parteneri descoperă infidelitatea celuilalt şi vine la terapie pentru că nu ştie cum să procedeze, este ambivalent sau nesigur pe sine.

Trădarea încrederii ca urmare a infidelităţii distruge multe din presupunerile, credinţele şi expectanţele cuplului astfel că salvarea relaţiei este întotdeauna incertă.

Sursa: www.psihosexologie.nlp.com.ro

Teorii in hipnoza

Oana Maria Popescu

Raspunsurile ideomotorii si ideosenzoriale, modificarea activitatii sistemului imunitar, halucinatiile, manifestarea regresiei si amneziei sunt fenomene hipnotice admise de teoreticienii in domeniu ca fiind “ reale”, iar in legatura cu acestea au fost dezvoltate probe de sugestibilitate hipnotica. Insa in timp ce fenomenele hipnotice sunt indiscutabile, teoriile referitoare la continutul hipnozei variaza de la afirmatia ca avem de-a face cu mai multe hipnoze care coexista, fiecare cu dimensiunile sale terapeutice, si pana la negarea insasi a existentei hipnozei.

Din punct de vedere istoric hipnoza a generat multe mituri. De la posesia de catre spirite si pana la teoriile informatice moderne nu a fost inca gasita o definitie unitara a ceea ce constituie hipnoza.

Multi teoreticieni considera hipnoza o stare alterata a constiintei , asemanatoare cu coma, somnul, betia sau meditatia. Definitii de acest tip sunt cele date de British Medical Association in 1995- hipnoza este o stare pasagera de atentie modificata- , de Enciclopedia medicala a URSS- hipnoza este o stare artificiala particulara a omului produsa prin sugestie- , sau cea mai simpla definitie, data de Chertok in 1979: hipnoza este o stare modificata a constiintei. Intr- adevar multe persoane hipnotizate au sentimente si stari foarte diferite in cursul hipnozei, spre deosebire de starea de veghe. In 1993 Benson afirma ca hipnoza este in primul rand o stare profunda de relaxare si multe metode de inductie se bazeaza pe relaxarea progresiva. Cu toate acestea, s-a demonstrat faptul ca relaxarea nu este absolut necesara pentru inducerea transei hipnotice, unii autori descriind inductii legate de activitati fizice, cum ar fi pedalatul pe bicicleta. Adeptii teoriei hipnozei ca stare modificata a constiintei spun ca subiectul aflat in stare de hipnoza isi pierde intotdeauna mai mult sau mai putin identitatea in timpul transei, aceasta fiind caracteristica ei definitorie. Prin utilizarea unor procedee de inductie starea de veghe obisnuita se transforma in transa hipnotica, caracterizata prin trairi deosebite si permitand manifestarea regresiei, amneziei, modificarilor ideomotorii sau ideosenzoriale si halucinatiilor. In acelasi context Hilgard sugereaza in a sa teorie a neo- disocierii ca hipnoza este o stare modificata a constiintei care conduce subiectii la actualizarea unor capacitati disociative care exista in ei.Weitzehoffer, Ludwig, Chertok, Hilgard, Erickson si Lankton sunt cu totii adepti ai teoriei disocierii privind hipnoza ca stare in care exista acces la resursele inconstiente si explica caracterul neobisnuit al trairilor hipnotice. Milton Erickson spune ca transa hipnotica este acea stare care ar permite depasirea mecanismelor de aparare constiente si accesul la resurse inconstiente. Se opereaza astfel cu notiunile psihanalitice de constient si inconstient pentru a explica natura hipnozei. Hilgard afirma ca exista o ierarhie a sistemelor cognitive, aflate sub controlul eului executiv, fiecare din aceste sisteme cognitive putandu-se disocia de celelalte si de constient. Se crede ca hipnoza influenteaza eul executiv si modifica sistemul ierarhic, astfel incat experientele in mod normal accesibile constientului ii devin inaccesibile, si invers.

Conform cu Edward Riley ( 2001) hipnoza este o stare de constiinta alterata in care instantele critice sunt inlaturate si se stabileste o gandire selectiva acceptabila, asemanatoare cu situatia in care copiii spun “ hai sa ne jucam de-a…” sau in care actorii interpreteaza un rol. Dupa Riley creierul opereaza in patru stari determinate de frecventa undelor electrice cerebrale, rezultat al reactiilor chimice de la nivelul terminatiilor nervoase, cele patru stari fiind: constienta deplina, transa hipnotica, visul- somnul REM/ paradoxal si somnul NREM. Aceste 4 stari corespund anumitor tipuri de activitate electrica a creierului: constienta deplina se asociaza cu undele beta ( 14- 35 Hz), transa hipnotica cu undele alfa ( 8- 13 Hz), visele- somnul REM cu undele theta ( 4-7 Hz), iar somnul NREM cu undele delta ( 5- 3 Hz). In transa hipnotica se “deschide usa” dintre constient si subconstient, iar amintirile devin mai usor accesibile, in timp ce noile informatii sunt mai usor stocate. In aceasta stare nu gandim in sens traditional, ci mai degraba experimentam, fara interventia instantelor critice, astfel incat hipnoterapeutul poate face sugestii care nu vor fi “criticate“ de subiect. Atunci cand in creier apar undele theta intram automat in transa hipnotica, dar intrarea in stare de transa nu poate fi “determinata“ de hipnoterapeut.O explicatie uzitata referitoare la hipnoza este aceea ca hipnoza este o stare de sugestibilitate crescuta (Bernheim), desi o asemenea afirmatie substituie pur- si- simplu cuvantul “ hipnoza” cu cel de “ sugestibilitate”.Pe de alta parte, dupa anii 1960 au existat teoreticieni care au argumentat ca fenomenele hipnotice pot fi explicate prin termeni cognitivi si sociali. Subiectul isi asuma rolul “ de a fi hipnotizat”, ceea ce insa nu reduce autenticitatea trairilor hipnotice. Imaginatia si focalizarea atentiei ar fi cele responsabile de aceste fenomene. Desi teoreticienii apartinand acestui curent neaga insasi existenta hipnozei, ei continua totusi sa foloseasca acest termen pentru a se referi la contextul in care apar atitudini, care, dupa altiii, ar face parte din acea “stare alterata a constiintei”. Hipnoza este in aceasta acceptie un cadru de referinta care permite realizarea unor atitudini, asteptari si credinte. Subiectii au anumite expectante legate de hipnoza, pe care Kirsch le numeste expectante de raspuns. Expectantele de raspuns sunt influentate de perceptia situatiei si a raspunsului considerate potrivite, precum si de ideea pe care si-o face subiectul despre hipnotizabilitatea sa. Sarbin si Coe interpreteaza hipnoza in acest sens, al teoriei rolului. Este necesara analiza miturilor hipnotice, a reprezentarilor subiectilor legate de hipnoza, pentru a determina “ rolul” interpretat de subiect. Raspunsurile specifice la sugestiile hipnotice pot fi astfel rezultatul unor “ predictii care se autoimplinesc”.Kruse propune un model integrativ, spunand ca hipnoza si sugestia sunt o parte a constructiei psihologice asociate sistemului cognitiv. Comportamentul sugerat este acela in care diminua diferenta dintre imaginatie si perceptie.Smyth in 1981 privea hipnoza ca fenomen invatat, iar Salter in 1973 ca forma de conditionare, spunand ca reactia persoanei in transa este dependenta de expectante, cat si de experienta hipnotica anterioara a subiectului. In sprijinul ipotezei lor vin argumente precum marea varietate a reactiilor obtinute in transa cu diferiti subiecti, de la “crizele mesemeriene” la stupor. Transa hipnotica este considerata o simpla reactie la sugestie, mai degraba decat o stare modificata a constiintei. Transa hipnotica este un efect si nu o cauza, desi intr-o anume masura poate fi si amandoua. T. X. Berber in 1979 sustinea teoria paradigmei alternative : subiectii hipnotizati se afla sub puternica presiune sociala pentru a se conforma instructiunilor date de hipnoterapeut.
Unii autori sunt inca de acord cu Charcot, sustinand ca hipnoza este un fenomen fiziologic si ca ar exista centri implicati in hipnoza, situati la nivel hipotalamic. Graham in 1978 considera ca hipnoza este o functie a activitatii emiseferei cerebrale nedominante, implicata in emotii si imagerie ( in timp ce emisfera dominanta este responsabila de limbaj si gandirea logica). Crawford ( 1983) sustine aceasta teorie, argumentand ca in timpul hipnozei apar modificari cognitive implicand functionarea eului, imageria, creativitatea si natura strategiilor cognitive implicate. In 1984 Gruzelier si colaboratorii demonstrau ca in timpul procedeelor de inductie este inhibata activitatea emisferei dominante.Un alt concept referitor la natura hipnozei este teoria sistemelor: prin tehnicile hipnotice se modifica nivelul de activitate al sistemelor din corp si creier. Rossi ( 1993) discuta despre hipnoza in termeni de informatie. Fiecare parte din corp sau creier poate comunica informatii in alta parte, astfel ca modificarea informatiei va duce la modificari observabile. Cu alte cuvinte, fluxul cibernetic al informatiei dintre lumea noastra psiho-sociala, minte si corp, pana la nivel celular si genetic reprezinta domeniul principal al hipnoterapiei. Se sustine faptul ca sugestiile se refera la utilizarea ritmurilor psihologice generate de circuitele cibernetice din cadrul comunicarii minte-corp. Rossi leaga fenomenele hipnotice de ciclurile diurne- cicluri naturale de veghe si somnolenta in cursul zilei, care au o perioada de 90- 120 de minute. Persoanele vor prezenta o hipnotizabilitate fluctuanta in timp, hipnoza fiind mai usor de realizat in anumite puncte ale ciclului.Teoria psihanalitica subliniaza relatia dintre hipnoterapeut si client, invocand regresia partiala spre un stil de procesare infantil, mai primitiv si mai putin analitic ( in termeni Freudieni, proces primar).

James si Lynn Whitlark discuta chiar despre poezie ca hipnoza, subliniind ca singura analiza extinsa a poeziei ca hipnoza a fost cea a lui Edward Snyder in 1930, si ca exista analogii remarcabile intre hipnoza Ericksoniana si poezia lui Walt Whitman.Avand in vedere multitudinea teoriilor care tenteaza explicatia fenomenului hipnozei nu este de mirare ca se naste intrebarea “ hipnoza sau hipnoze?” ( Dafinoiu, Vargha, 2003). Autorii afirma , bazandu-se pe remarca lui Weitzenhoffer, ca trebuie sa gandim hipnoza la plural mai degraba decat la singular. Altii, precum Roy Udolf (1987) prefera sa discute ce nu este hipnoza decat sa se lanseze in polemicile referitoare la ceea ce este ea. Probabil insa ca cea mai remarcabila definitie a hipnozei a fost data de Katie Wheelright, o fetita de 10 ani, frecvent spitalizata pentru boala Crohn in 1988 si care a invatat valoarea autohipnozei, poemul ei demonstrand factorii care motiveaza munca hipnoterapeutilor:

Daca sunt furioasa sau speriata
Si simt ca toata lumea ma lasa balta,
Ma duc in locul meu perfect.

Locul perfect poate fi cald sau rece,
Locul perfect poate fi o grota veche prin care se trece;
Ma duc in locul meu perfect.
Locul perfect ma tine calma,… minunat,
Si il pot tine in siguranta fara chei ferecat.
Ma duc in locul meu perfect.

Daca vreau sa ma relaxez sau sa cad in somn
Nu trebuie sa numar oi atunci cand nu pot sa dorm.
Ma duc in locul meu perfect.

Sursa: www.hipnoza.nlp.com.ro

Frecventa activitatii sexuale la barbatii care apeleaza la o prostituata

Oana Maria Popescu

În relaţiile stabile există un număr de factori care influenţează frecvenţa activităţii sexuale în cuplu, printre care: statutul marital, prezenţa copiiilor, calitatea relaţiei şi demografia. Statutul marital are o influenţă mică asupra frecvenţei interacţiunilor sexuale în cuplurile heterosexuale. Totuşi, activitatea sexuală scade în timp în cuplurile heterosexuale, ca şi satisfacţia sexuală ca urmare a plictiselii şi rutinei. În general bărbaţii(mai mult decât femeile) încep le un moment dat să aibă fantezii sexuale cu altă parteneră decât soţia.

Calitatea relaţiei influenţează semnificativ frecvenţa activităţii sexuale le heterosexuali. La adulţii tineri conflictele şi frustrarea în relaţie sunt legate de o frecvenţă a contactelor sexuale. Contactele sexuale sau frecvente şi în căsătoriile în care unul sau ambii parteneri sunt violenţi unul cu celălalt.

După o despărţire persoanele cu statut socio-economic scăzut au în general mai mulţi parteneri sexuali decât persoanele cu statut socio-economic înalt. Per global însă persoanele divorţate au o frecvenţă mai mare a activităţii sexuale.

În ce priveşte demografic se pare că trei factori sunt importanţi, sexul, vărsta de început a activităţii sexuale şi rase. Bărabaţii se angajează mai frecvent decât femeile în relaţii sexuale pasagere. Activităţile sexuale sunt mai frecvente la persoanele care au avut primul contact sexual înaintea vârstei de 17 de ani.

Aproximativ 16% din americani au avut contact sexual cu o prostituată. Şase din 1000 de bărbaţi merg la prostituate în decursul unui an. Majoritatea clienţilor prostituatelor sunt bărbaţi caucazieni (Lee şi Leonard, 1991) bărbaţii care apelează cel mai frecvent la prostituate fiind cei cu nivel educaţional scăzut. Cei mai mulţi bărbaţi care au avut contact cu o prostituată au tendinţa de a se întoarce la aceeaşi prostituată sau la un grup mic de prostituate.

Sursa: www.psihosexologie.nlp.com.ro

Hipnoterapia colonului iritabil

Oana Maria Popescu

Abstract: The irritable bowel syndrome ( IBS ) , a psychosomatic disease, is known to have a high prevalence in patients with bronchial asthma and seems to be more frequent within families of alcoholics and among women. While many patients are “cured” by using placebo medication, and psychotherapy is at least as efficient as drugs, long term results may be obtained using hypnotic techniques, most of them oriented towards relaxation, intestine – directed suggestions and metaphors, coupled with hypnoanalysis and other therapeutic approaches, especially cognitive – behavioral therapy. Hypnotherapy is the most successful, its duration varying from 6 to 100 sessions or more, many therapists using symptom rating in the beginning and ending of therapy as indicator for remission. While relaxation and intestine – oriented metaphors are the most widely spread choices in the treatment of IBS some authors report hypnoanalysis as being the most important technique for long – term success.

Cuvinte cheie: psihosomatic, placebo, relaxare, metafore “orientate intestinal”, hipnoanaliza
Key words: psychosomatic, placebo, relaxation, intestine directed metaphors, hypnoanalysis

Colonul iritabil, cea mai frecventa boala a sistemului digestiv, este un diagnostic de excludere, cu puternica componenta psihosomatica. Simptomatologia include durere abdominala si tranzit intestinal modificat – diaree, constipatie, sau alternanta de diaree si constipatie, la care se pot adauga: balonare, senzatia golirii intestinale incomplete si eliminare de mucus in scaun. In plus multi pacienti spun ca le lipseste energia si dorm prost. O treime din populatie are simptome ocazionale, femeile fiind mai afectate decat barbatii, cu debutul bolii de obicei in jurul varstei de 20-40 de ani.

Etiologia incriminata cuprinde: mesele neregulate, intoxicatiile alimentare in antecedente, gastroenteritele, stressul si alte cauze necunoscute, sindromul de colon iritabil sau intestin iritabil- cum este denumit la ora actuala- fiind astfel considerat o afectiune psihosomatica. Pentru anumite motive intestinul devine hiperactiv si pacientul este foarte sensibil la motilitatea intestinala. Se considera ca exista o serie de factori emotionali care pot duce la spasme musculare, durere si alterari ale tractului gastro- intestinal, stressul emotional fiind clar implicat in simptomatologia functionala a sistemului digestiv. In timpul perioadelor de stress apar exacerbari simptomatice intestinale, insotite de anxietate, depresie, diminuarea dorintei sexuale, chiar patologie organica intestinala. Dupa Carlos Malvezzi Taboada ( 2000 ) emotiile actioneaza asupra tractului gastro – intestinal prin intermediul tracturilor nervoase care ajung in intestin, in conjunctie cu vulnerabilitatea locala. Alti autori ( Porcelli Piero, 2004) sustin ca serotonina joaca un rol important in simptomatologie si ca aceasta rezulta din semnalele senzitive datorate alterarii intestinale si din dereglarea complexului axei cortex – intestin, la orice nivel, cu implicarea altor sisteme fiziologice, precum cele endocrine, imune si psihosociale: comportament, personalitate, cognitii, emotii. La pacientii cu sindrom de colon iritabil pragul perceptiei dureroase in timpul distensiei rectale este scazut, fenomen cunoscut ca hiperalgie viscerala. Stressul, anxietatea si amintirile neplacute pot creste perceptia stimulilor durerosi, in timp ce relaxarea si distragerea atentiei o scade. Hipervigilenta, datorata fricii si anticiparii poate juca un rol important in hiperalgia viscerala.

Principalul factor implicat in somatizare se considera a fi demoralizarea, laolalta cu stressul, iar intre 32 si 67% din pacientii cu sindrom de colon iritabil au fost abuzati sexual sau fizic, colonul iritabil aparand probabil ca urmare a auto- invinovatirii, maladaptarii, dereglarii pragului sensibilitatii viscerale si hipervigilentei la simptome inca de timpuriu din cursul vietii.

Cercetari actuale ( Roussos, Kousatios, Patsapoulos, Gerogianni & Phillippou, 2006 ) arata ca exista o prevalenta crescuta a sindromului de colon iritabil in randul pacientilor cu astm bronsic, colonul irtabil aparind la 41,3 % din cei cu astm bronsic, comparativ cu doar 22,3% din cei cu alte afectiuni pulmonare si 20,8% in randul persoanelor fara afectiuni respiratorii. 51,8% dintre femeile astmatice sufera in acelasi timp de colon iritabil. In contextul in care astmul bronisc este la randul sau o afectiune psihosomatica, procentele nu sunt intamplatoare. In plus, simtomele de colon iritabil apar mai mult dupa insomnie, mai ales la femei, si sindromul de colon iritabil se leaga de sindromul de oboseala cronica si de fibromialgie ( conform unui studiu efectuat de Immune Support Staff, 2002).

Colonul iritabil pare a fi de asemenea o afectiune care apare cu agregare familiala, mai ales in familiile cu istoric de alcoolism sau boli psihice, probabil datorita unei gene comune care se manifesta ca si colon iritabil, alcoolism sau alta afectiune psihica. Daca o persoana provenita dintr-o familie cu istoric de alcoolism nu devine la randul ei alcoolica, are mai mari sanse sa dezvolte un sindrom de colon iritabil ( Richard Locke, 2006 ).

Femeile sunt mai afectate de bolile psihosomatice decat barbatii, afectiunile psihosomatice avand prevalenta mai mare la persoanele varstnice, ceea ce demonstreaza semnificatia subestimata a somatizarii la varste inaintate si perspectiva biopsihosociala a imbatranirii ( Aike Hessel & colab., 2005)

In tratamentul colonului iritabil este inclus tratamentul medicamentos, dieta de excludere, hipnoterapia , terapia cognitiv- comportamentala si terapia prin relaxare, care toate si-au dovedit eficienta, in mod special hipnoterapia, mai ales pentru cazurile refractare la tratamentul medicamentos si dietetic. Terapiile alternative naturiste si aromoterapia nu si-au demonstrat inca eficienta. Tratamentul prin mijloace medicale standard are insa eficacitate limitata, cele mai bine documentate terapii fiind hipnoza si terapia cognitiv- comportamentala. Tratamenul somatic – orientat in afectiunile psihosomatice duce la cronicizare, cu costuri enorme pentru societate.

Desi prima linie terapeutica este ocupata de medicatie, rata de raspuns placebo este de 40 pana la 70%, iar 15% din pacienti sunt rezistenti la medicamente, aceste cazuri fiind primele indrumate spre psihoterapie. In plus, 42-64% din pacientii care sufera de colon iritabil intrunesc criteriile pentru un diagnostic psihiatric, in special sindrom anxios si depresie, in comparatie cu doar 19% din pacientii cu alte patologii gastro-intestinale. Unii autori ( Porcelli Piero, 2004 ) raporteaza chiar prevalente de pana la 100% a anxietatii si/ sau depresiei la acesti pacienti. Mai mult, 47% din acestia sufera de alexitimie, 34% prezinta somatizari persistente si la 30% este perzenta simptomatologia somatica datorata unei afectiuni psihiatrice.

Psihoterapia este cel putin la fel de eficienta ca si tratamentul cu Paroxetine si s-a demonstrat faptul ca tratamentul cu antidepresive triciclice da rezultate mai bune decat tratamentul placebo ( Nicholas J. Talley, 2001 ). Totusi, sindromul de colon iritabil se poate remite spontan: dupa placebo simptomatologia la 60% din pacienti se amelioreaza, aceasta venind in sprijinul ipotezei psihosomatice.

Psihoterapia cauta in primul rand sa amelioreze simptomele, explorand conflictele psihologice si tulburarile emotionale ale pacientului. Terapia cognitiv- comportamentala se axeaza pe problemele actuale, anxietate si tiparele comportamentale, fara a analiza in profunzime experientele trecute, tehnicile utilizate fiind relaxarea progresiva, terapia cognitiva, educatia pacientului legat de colonul iritabil, tehnici de management a durerii si “ antrenament intestinal”. Terapia prin relaxare este functionala deoarce stressul are un rol major in declansarea afectiunii. Terapia prin biofeedback foloseste tehnici vizuale si auditive pentru a invata pacientul sa-si modifice raspunsul corporal.

De mare importanta este educatia pacientului; multi pacienti cred ca orice problema fizica este doar fizica. Dupa ce intelege ca problema se afla in subconstient si ca din punct de vedere fizic nu este “ bolnav “ , acceptarea sugestiei devine posibila. Cauza declansatoare difera de la un indivd la altul si foarte probabil ca la prima sedinta de psihoterapie este dificil de descoperit sursa problemei, dar dupa aplicarea unei tehnici hipnotice, de exemplu, pacientul ar putea furniza informatiile necesare. Materialele scrise date pacientului ar putea fi de asemenea folositoare. Psihoterapia nu este axata numai pe remisiunea simptomatologiei somatice, ci si pe tratamentul traumelor psihologice, anxietatii, stimei de sine scazute, sentimentului de inadecvare, problemelor interpersonale rezultate, facand-o astfel o terapie mult mai complexa decat cea medicamentoasa, directionata patogenic – somatic.

Hipnoza ar putea fi tratamentul de electie al sindromului de colon iritabil, 83 % – 87 % din pacienti vindecandu-se definitiv in urma hipnoterapiei ( Melissa Roth, 2006 ). Hipnoterapia are impact si in tratamentul sindromului de colon iritabil rezistent la medicatie, raspunsul la terapie fiind in procent semnifictiv, cu ameliorarea motilitatii colonului, a simptomatologei colonice, a simptomelor psihologice si calitatii vietii. Rolul hipnozei este acela de a anula influentele corticale nocive, de a diminua tensiunea si stressul emotional, de a ameliora motilitatea intestinala afectata, de a reduce durerea abdominala si de a trata depresia si anxietatea. Mecanismele de actiune prin care hipnoza este eficace nu sunt inca complet elucidate, dar probabil este vorba despre ameliorarea sensibilitatii colorectale si a factorilor psihologici.

Leahy si Epstein ( 2001 ) au pus la punct un protocol hipnotic directionat intestinal, in care pacientul este invatat sa dobandeasca controlul intestinal prin imagerie. Pacientului i se explica modalitatea de functionare a muschilor netezi, i se cere sa-si plaseze mana pe abdomen si sa-si imagineze caldura la nivelul abdomenului, totodata cu cresterea controlului intestinal. Se foloseste analogia intre un riu care curge linistit si intestinele care se misca pentru a crea o imagine pozitiva a intestinelor. Prin acest protocol autorii raporteaza o rata de succes de 80 %, depinzand de existenta sau inexistenta simptomelor atipice, varsta pacientului ( raspund mai bine pacientii mai tineri in comparatie cu varstnicii ), tulburarile psihologice asociate. Aceiasi autori considera ca hipnoterapia de grup cu pana la 8 pacienti este la fel de eficace ca si terapia individuala.

Prin tehnici asemanatoare, dirijate spre obtinerea controlului asupra motilitatii intestinale prin imageria legata de abdomen, la spitalul universitar Manchester South  (USA) pacientii sunt tratati in 12 sedinte, pe o perioada de 3 luni. Olafur S. Pallson descrie o terapie de si mai scurta durata, in doar 7 sedinte, cu eficacitate de 80 %, precum si protocolul de hipnoza prin inductii si metafore inregistrate pe suport audio, la domicilul pacientului, cu durata de 3 luni , raspuns pozitiv in 50% din cazuri si mentinerea ameliorarii la 6 luni de la terminarea terapiei.

O critica adusa metaforei riului care curge este aceea ca nu are aplicabilitate in cazul pacientilor cu diaree, la care simptomele ar putea fi agravate de aceasta vizualizare. In locul acesteia Christopher George propune o alta metafora, si anume imaginarea unui metronom care reprezinta sistemul digestiv, iar pacientul poate controla bataile metronomului, accelerandu-le daca are constipatie si incetinindu-le daca are diaree. O alta metafora directionata intestinal este aceea in care pacientul isi imagineaza o sfera de lumina calda, purificatoare, care intra in corpul sau, si asigura vindecarea. Acelasi autor recomanda terapia in 5 sedinte, la interval de 1 saptamana intre sedintele terapeutice. In prima sedinta de terapie pacientii sunt invatati auto- hipnoza si relaxarea.

In acelasi context, al terapiei de scurta durata, se inscrie si protocolul propus de Melissa J. Roth, in 6-8 sedinte, cu un interval de 2 saptamani intre sedintele de terapie, in care terapeutul aplica sugestii, metafore si imagerie orientate intestinal, inregistrate pe suport audio, 7 din 8 pacienti devenind asimptomatici dupa primele 6 sedinte, iar 83 % vindecandu-se definitiv. Interesant este faptul ca unul din pacienti si-a descris singur boala ca “atac de panica al intestinelor”. Roth propune evaluarea simptomelor la fiecare sedinta de terapie, pacientul acordand o nota de la 1 la 10 pentru fiecare simptom pe care il are, de exemplu: durere-10, constipatie-7, diaree- 10, balonare- 2, etc. Protocolul terapeutic include patru parti distincte in fiecare sedinta terapeutica: prima etapa este aceea de cotare a simptomelor, a doua etapa (a doua parte a sedintei terapeutice) consta in educarea pacientului cu referire la boala sa, viata sanatoasa si obiceiuri dietetice, a treia etapa este cea care implica tehnici hipnotice: inductie, urmata de relaxare profunda, pentru ca in a patra etapa (a patra parte a sedintei terapeutice) sa i se dea pacientului sugestii orientate intestinal, mai ales metafore. La finalul ultimei sedinte de terapie pacientul este invatat sa practice auto- hipnoza.

Anterior aplicarii tehnicilor hipnotice, alti terapeuti, cum este Kimberley Knudson (2004) utilizeaza scala de sugestibilitate hipnotica Stanford pentru a determina gradul in care pacientul poate fi hipnotizat. Invatarea respiratiei abdominale rare, incetinite, urmata de relaxare, pare sa dea de asemenea rezultate in tratamentul sindromului de colon iritabil.

O durata mult mai mare are hipnoterapia propusa de Mahoney (2006) , prin audierea pe parcursul a 100 de zile a unor inductii, metafore si sugestii inregistrate pe casete audio.

Pe de alta parte Arreed si Marianne Barabasz (2005) pun accent pe hipnoanaliza, mai degraba decat pe relaxare si metafore orinetate intestinal, cu mentinerea ameliorarii la 10 luni dupa finalizarea terapiei. In acelasi context este relatat in literatura de specialitate cazul unei paciente la care sindromul de colon iritabil a debutat dupa despartirea de logodnic, in situatia in care viata sociala a pacientei era aproape inexistenta. In acest caz a fost aplicata o tehnica de relaxare progresiva, cadru in care pacienta s-a “ vazut “ copil, fara a avea nevoie sa mearga la toaleta, si din urmatoarea saptamana simptomele au inceput sa se amelioreze. Prin tehnici hipnoanalitice a fost identificat faptul ca problema si-a avut inceputul la varsta de 4 ani, dupa ce mama pacientei s-a recasatorit, iar tatal vitreg a abuzat-o psihic si verbal atat pe pacienta, cat si pe fratele ei. Tehnicile folosite au inclus metafora linistirea copilului interior, intarirea eului, jocul de rol – pentru a da pacientei posibilitatea de a-si confrunta tatal vitreg, si invatarea auto- hipnozei.

Ceea ce se remarca este ca toti autorii utilizeaza relaxarea, metaforele orientate intestinal si invatarea auto- hipnozei, unii dintre ei recurgand la hipnoanaliza si sondarea istoricului pacientului.

In concluzie, protocolul hipnoterapeutic pentru tratamentul colonului iritabil poate fi sumarizat astfel:

- identificarea simptomelor prin cotarea gravitatii lor de la 1 la 10, la fiecare sedinta de terapie, pentru a urmari progresul inregistrat la nivel somatic;

- informatii furnizate pacientului, fie verbal, fie prin intermediul materialelor scrise, cu privire la colonul iritabil si afectiunile psihosomatice;

- relaxare musculara progresiva;

- aplicarea scalei de sugestibilitate hipnotica Stanford, pentru evaluarea gradului de hipnotizabilitate;

- imaginarea caldurii si controlului intestinal la plasarea de catre pacient a mainii pe abdomen;

- invatarea respiratiei abdominale incetinite;

- metafore si sugestii orientate intestinal: metafora riului care curge, metafora metronomului, metafora sferei de lumina calda, etc;

- colectarea de informatii privitoare la debutul afectiunii si prelucrarea acestora;

- invatarea auto- hipnozei;

- intarirea eului;

- alte tehnici hipnoterapeutice, hipnoanalitice si tehnici imprumutate din alte orientari terapeutice, functie de problemele psihologice asociate ale pacientului (linistirea copilului interior, tehnica scaunului gol, tehnici cognitiv- comportamentale, etc).

Bibliografie:

1. *** “Link Between Poor Sleep and Irritable Bowel Syndrome”- studied by Immune Support Staff;
2. Arreed Barabasz, Marianne Barabasz “ Les effets d’inductions hypnotiques sur mesure et standardisees pour des patients compliques souffrant du syndrome du colon irritable”, International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis- French version, vol. 54;
3. Wendy M. Gonsalkorele “ Hypnotherapie dirigee vers les intestines: l’Approche de Machester dans le traitment du syndrome du colon irritable “, International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis- French version, vol. 54;
4. Christopher George “ Treating Irritable Bowel Syndrome with Hypnotherapy”, 2006;
5. Aike Hessel, Manfred Beutel, Michael Geyer, Jorg Schumacher, Elmar Brahler “ Hauftigkeit somatoformer Schmerzbeschwerden in der deutchen Bevolkerung”, GMS Psychoscial Medizine, 2005
6. Kimberley Knudson “ Irritable Bowel Syndrome and Hypnosis “, Serendip, 2004
7. Richard Locke “ Study of the Mayo Clinic- Alcoholism and Irritable Bowel Syndrome “, the 69th Annual Scientific Meeting of the American College of Gastroenterology;
8. A. Leahy, O. Epstein “ Non- pharmacological treatments in the irritable bowel syndrome”, World Journal of Gastroenterology, 2001;
9. Thomas Nicoli “ Vaginimsus: Hypnotherapy as a Cure “, Magazine for Hypnosis and Hypnotherapy, 2003
10. Olafur S. Pelsson “ Traitment hypnotique standardisee pour le syndrome du colon irritable: le protocole de la Caroline du Nord “, International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis- French version, vol. 54;
11. Olafur S. Pelsson, Marsha Turner, William Whitehead “ Traitment par l’hypnose a domicile du syndrome du colon irritable: une etude pilot “, International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis- French version, vol. 54;
12. Porcelli Piero “ Psychological abnormalities in patients with irritable bowel syndrome”, Indian Journal of Gastroenterology, vol. 23/ 2004
13. Melissa J. Roth “ Irritable Bowel Syndrome and Hypnosis”, Hypnogenesis, 2006;
14. Roussos, Koursatios, Patsopoulos, Georgianni, Phillippou “ Increased prevalence of irritable bowel syndrome in patients with bronchial asthma “, FMS Community IBS Reading Room;
15. Magnus Smiren “ L’hypnose pour le syndrome du colon irritable: En quete d’un mecanisme d’action “, International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis- French version, vol. 54;
16. Carlos Malvezzi Taboada “ Hipnosis clinica: Psicoterapia breve en gastroenterologie: sindrome de intestino irritable “, C III Simposio de Motilidad y Patologia Funcyional Digestiva, 2000
17. Nicholas J. Talley “ New Therapeutic Insights into Irritable Bowel Syndrome”, Medscape, Digestive Disease Week, Colonic Disease, 2001;
18. William E. Whitehead “ L’hypnose dans le traitment du syndrome du colon irritable: evidence empirique d’effets therapeutiques”, International Journal of Clinical and Experimental Hypnosis- French version, vol. 54, no.1

Sursa: www.psihoterapia.eu

SCURTA PREZENTARE A PSIHODRAMEI
Oana – Maria Popescu

Jacob Levi Moreno, “inventatorul” psihodramei, spunea despre psihodrama ca este o metoda de a ajuta oamenii sa devina mai creativi. Aplicatiile sale practice sunt in domenii diverse, in psihoterapie, educatie, sanatate, afaceri, psihologie organizationala. Sunt integrate diferite nivele ale fiintei umane: gandire, intelect, imaginatie, sentimente si actiune. Aceasta abordare a dezvoltarii umane, originata de Moreno, este un instrument puternic de conceptualizare a conexiunilor in toate tipurile de relatii si orice forma de grup, constituita pentru indiferent ce scop.
Sub indrumarea unui psihodramatician, cunoscut sub numele de “regizor”, se realizeaza improvizatii “teatrale”. Scenariul este scris minut dupa minut, rezultand din ceea ce se intampla atunci pe scena. Membrii grupului iau parte activa la dramele celorlaltora, si astfel membrii grupului genereaza si experientiaza noi comportamente si modalitati de gandire inainte de a trebui sa se confrunte cu ele in viata de zi cu zi. Consecintele pot fi examinate si se iau noi decizii care pot fi apoi aplicate in cotidian.
Metoda psihodramei permite imersiunea in lumea subiectiva fara a se emite judecati de valoare. Astfel frustrarile si dorintele pot fi puse in scena, ducand la experientierea unei mai mari liberatti. Traumele, doliul neprelucrat, diverse probleme psihologice pot fi asadar prelucrate. Se dezvolta imaginatia si intuitia, si “viitorul posibil”este testat.
Formatul clasic al psihodramei este acela in care, in cadrul unui grup, fiecare este “terapeut”, sprijinind protagonistul sau persoana a carei poveste este urmarita. Regizorul alege un protagonist, alte persoane joaca rolurile din povestea protagonistului, apoi se discuta despre ceea ce s-a intamplat la punerea in secna. Ceea ce are rol terapeutic este extinderea repertoriului rolului si a accesului la spontaneitate. Este un laborator al vietii reale, asa ca indiferent de rolul in care in viata nu ai acces, care iti este blocat dintr-un motiv sau altul, in psihodrama ai ocazia de a-l experientia, si poti realiza care sunt blocajele, unde trebuie sa iti asumi responsabilitatea. Si adesea exista o forma de catharsis. Atat protagonistul cat si ceilalti participanti isi intra in rol, si totul pare ca se intampla in realitate. Este ceva cu totul diferit de “terapia prin cuvinte”.
O tehnica psihodramatica este oglinidrea, a vedea pe altcineva jucandu-ti rolul, iar o alta este dublul, in care participantii la grup au ocazia de a sta in spatele protagonistului si de a vorbi ca el, pentru a-l ajuta sa clarifice si sa spuna lucruri pe care nu le-a putut spune. Protagonistul la randul sau poate corecta cele spuse de grup.
Scena poate infatisa de exemplu ceea ce se intampla intr-o familie in timpul unui divort. Se realizeaza punerea in scena a situatiei in care parintii spun grupului familial ca planuiesc sa divorteze. Personajele ar putea fi mama, de aproximativ 40 de ani, tata, de aproximativ 50 de ani, bunica (din partea mamei) in varsta de 60 de ani, fiica de 16 ani si fiul de 14 ani. Intr-o asemenea punere in scena se poate urmari alianta intre mama si mama ei, intre copii si unul din parinti, cine este invinovatit pentru divort, daca copiii se simt responsabili, cum este comunicarea intre membrii familiei, cum sunt exprimate sentimentele in cadrul familiei, ce roluri sunt jucate intrafamilial, cine ofera sprijin sau nu, cum sunt rezolvate problemele familiale, si asa mai departe.
O alta modalitate de a utiliza tehnicile psihodramatice este in cadrul sociodramei, in care persoana are posibilitatea de a se proiecta intr-o anumita tema, iar tema este pusa in scena fara sa existe un singur protagonist. Fiind o poveste mai generica, oricine poate fi protagonistul.
Variate tehnici imprumutate din psihodrama sunt utlizate in diverse alte tipuri de terapie. De exemplu inversiunea de rol, utila in medierea conflictelor. Persoana in cauza vorbeste adoptand rolul persoanei cu care se afla in conflict. Aceasta ajuta la schimbarea perspectivei.
Consultanta organzationala apeleaza la tehnici psihodramatice in dezvoltarea echipelor, in training-ul managerilor sau in supervizare, prin simularea anumitor situatii. In psihoterapie psihodrama este utila in special pentru a lucra cu regresia, astfel incat in final clientul sa poata functiona ca adult independent. Profesorii si alte persoane din domeniul educatiei utilizeaza psihodrama atat cu adultii cat si cu copiii pentru a integra materialul predat. Consultantii financiari folosesc tehnici psihodramatice pentru a ajuta clientii sa se gandeasca la situatia lor financiara.

Sursa: www.psihoterapia.eu

Psihoterapia in afectiunile psihosomatice
Oana Maria Popescu
Ce este psihosomatica?
Importanta psihosomaticii si a managementului durerii este recunoscuta de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), care include aceste concepte in directivele trasate pentru ingrijirea paliativa. De importanta majora este controlul durerii, al altor simptome, a problemelor psihice, sociale si spirituale, pentru a obtine cea mai buna calitate a vietii pentru pacienti si familiile lor. Este inclusa aici si ingrijirea pacientului care sufera de o boala incurabila si stie ca urmeaza sa moara, pentru care cele mai importante aspecte includ controlul durerii, managementul simptomelor, evitarea prelungirii nejustificate a perioadei de timp premergatoare decesului, achizitionarea sentimentului de control si intarirea relatiei cu persoanele apropiate.
Astfel, psihosomatica este o ramura multidisciplinara, numita si medicina biocomportamentala, pentru a o diferentia de psihosomatica ca subspecialitate psihiatrica, care recent a devenit o specialitate aprobata de Colegiul American al Specialitatilor Medicale.

Istoricul psihosomaticii
Schimbarile medicinii psihosomatice s-au centrat initial pe abandonarea ideilor legate de rolul emotilor inconstiente, traumelor din copilarie si trasaturilor de personalitate, toate derivate din psihanaliza. Aceste idei au fost inlocuite de atentia acordata emotiilor manifeste, situatilor curente de viata si circumstantelor de mediu si sociale in care a aparut boala.
Psihosomatica se adreseaza terapiei afectiunilor cu componenta psihologica importanta, cunoscand faptul ca oamenii si propriul lor stress produc 99% din boli, de la cele psihosomatice la cancer. Boala psihosomatica se crede ca este produsa de mania si/ sau vina reprimata. Corpul nostru elibereaza diverse substante chimice, precum endorfinele, adrenalina, etc, iar atunci cand emotiile sunt suprimate si nu exista o eliberare in exterior, tristetea si vina duc la un numar impresionant de boli, datorita suprimarii. Este cunoscut faptul ca factorii psihosociali influenteaza disfunctiile gastro- intestinale, respectiv refluxul gastro- esofagian, ulcerul peptic si sindromul de colon iritabil, modelul biopsihosocial fiind un pas inainte in studiul acestor afectiuni.

Comportament, biologie si psihosomatica
Majoritatea clinicienilor si oamenilor de stiinta sunt interesati de modul in care comportamentul si biologia contribuie la generarea bolii. Analiza Gottschalk- Gleser este o tehnica analitica care masoara anxietatea si agresivitatea, implementata in cercetarea in psihosomatica de cativa zeci de ani, cu scoruri medii obtinute foarte diferite de la o tara la alta, aratand diferentele in evaluarea psihosomatica in functie de zona geografica.

Psihoterapie si psihosomatica
Psihoterapia nu este indicata numai in afectiunile psihosomatice, managementul durerii si al bolilor cronice, ci si pentru terapia copiiilor cu parinti care au boli cronice, in aproximativ 50% din cazuri. Copilul poate sa nu aiba capacitatea de a se descurca cu situatia de viata reprezentata de boala parintelui, astfel ca exista riscul problemelor de sanatate psihica si fizica la copiii cu parinti bolnavi cronici.
Utilitatea psihoterapiei este evidenta nu numai in terapia afectiunilor psihosomatice, ci si a afectiunilor cronice organice, cu componente psihologice derivate care necesita atentie. Asa sunt hepatita cronica cu virus C sau B , SIDA, cancerul, afectiunile renale cronice, pacientii dializati, boala Alzheimer, etc. In domeniul bolilor profesionale psihoterapia este utilizata pentru tratamentul pacientilor cu enecefalopatie toxica cronica, care poate rezulta din expunerea pe termen lung la solventi organici, caracterizata prin dificultati de atentie si memorie, oboseala si simptome afective. Terapia cognitiv- comportamentala este o metoda pentru managementul cognitiilor disfunctionale privitoare la eficacitatea odihnei si pentru a stimula activitatea progresiva.
In general medicii sunt presati de timp si nu mai exista practic relatia terapeutica medic- pacient. Cu toate ca biotehnologia s-a dezvoltat foarte mult in ultimii ani, tot mai multi pacienti necesita psihoterapie, partial si datorita faptului ca in medie medicul petrece 7 minute cu fiecare pacient, in timp ce terapeutul petrece cel putin 30 de minute.
Factorii de mediu si de munca, stilul de viata si reteaua de suport social influenteaza semnificativ bolile. Locusul de control al pacientului si credintele despre sanatate au efecte profunde asupra starii somatice. Exista o mare complexitate a simptomelor, fara explicatie medicala, la care ne referim ca somatizare. Fiecare afectiune somatica se insoteste de simptomatologie psihologica. De exemplu pacientii cu diabet zaharat sunt in general tristi, au schimbari de dispozitie, sentimente de manie, stima de sine scazuta. Factorii psihosociali afecteaza nivelul glicemiei indirect prin complianta la tratament si direct prin efecte neuroendocrine. La randul sau glicemia poate afecta starea emotionala, in aceasta situatie utila fiind terapia cognitiv- comportamentala, care imbunatateste capacitatea de coping, complianta la tratament si controlul glicemiei. Un alt exemplu semnificativ este acela al ulcerului duodenal, despre care nu demult psihiatrii sustineau ca este in primul rand o boala psihosomatica, ceea ce la ora actuala s-a demonstrat a fi fals, ulceul peptic avand etiologie multifactoriala. Oricum, infectia cu Helicobacter pylori, care este acum la moda, nu poate fi considerata o cauza suficienta, mai ales ca pana la varsta de 70 de ani 50% din populatie este expusa infectiei cu H. pylori si nu toate cazurile de ulcer duodenal au infectie cu Helicobacter. Sindromul de oboseala cronica este un sindrom clinic cu prevalenta si morbiditate semnificativa, dar de etiologie necunoscuta, cu putine rezultate medicale obiective care sa explice acest sindrom. Sindromul de oboseala cronica are un efect negativ asupra relatiei pacientului cu familia si prietenii, precum si cu medicul, si asupra stimei de sine a pacientului. Tratamentul actual consta dintr-un program gradat de reabilitare, dar nu exista dovezi in sprijinul eficacitatii tratamentului.
Pacientii cu manifestari fizice si tulburari psihologice datorate afectiunilor psihosomatice au adesea nevoi terapeutice speciale ( Frederick, Phillips, 1992). La nivel constient au vederi pesimiste legate de viitor, inclusiv spectrul mortii iminente. In hipnoza, progresia de varsta poate creste sperantele pozitive ale pacientului pentru supravietuire, utile fiind intarirea eului si integrarea. Sachse (1990) spunea ca terapeutii exercita o influenta puternica asupra procesului explicativ al clientului, tipul de referinte pe care le face terapeutul influentand puternic efectul interventiilor la clientii cu probleme psihosomatice. Hoflich si colab. ( 2005 ) au aplicat un chestionar pentru evaluarea dorintei pacientilor de a participa la terapia de grup, la un numar de 1604 pacienti, gasind ca 23% din cei chestionati doresc sa participe in grupuri de suport, pentru 19% dintre ei recomandarea terapeutului influentandu-le alegerea. Pacientii care participa la aceste grupuri au in general o durata mai mare a bolii, mai multe probleme interpersonale si suport social mai scazut in comparatie cu cei ce nu doresc sa participe. Un aspect care nu este de neglijat se refera la suicidul care poate apare in cursul terapiei la pacientii psihosomatici ( Balon, 2006).

Metode psihoterapeutice in psihosomatica
In tratamentul psihosomatic in prezent se utilizeaza psihoeducatia, tehnicile de relaxare, managementul stressului si terapia suportiva, mai ales cognitiv- comportamentala si psihoterapia psihodinamica. S-a constatat ca psihoterapia este eficace in astmul bronsic, ulcerul duodenal si migrena si mai putin eficace in hipretensiunea arteriala si colita ulcerativa, cu variabilitate la diferitele tipuri de psihoterapii. Frankel ( 1975) sustinea ca hipnoza, tehnicile de relaxare, sugestibilitatea si raspunsul de tip placebo includ ca aplicatii majore in bolile psihosomatice : relaxarea, indepartarea simptomelor si psihoterapia. Autorul recomanda evaluarea hipnotizabilitatii la toti pacientii tratati prin hipnoterapie, cu ajutorul scalelor de sugestibilitate hipnotica.
Herbert Benson este promotorul tehnicilor relaxarii ca strategie terapeutica si preventiva in psihosomatica, care ulterior au fost combinate cu tehnicile de biofeedback, in care diferitele variabile biologice , ca tensiunea arteriala sau tensiunea musculara sunt inregistrate, afisate si aratate pacientului, ca metoda de control a tensiunii arteriale si altor afectiuni.
In 1929 Edmund Jacobson introducea relaxarea progresiva ca terapie a anxietatii, iar in 1975 Herbert Benson descria in detaliu mecanismul de reducere a stressului prin care corpul scurtcircuiteaza raspunsul de tip lupta sau fuga si duce la scaderea tensiunii arteriale, relaxarea musculara si controlul frecventei cardiace. Stressul a fost legat de geneza bolilor coronariene, hipertensiunii arteriale, sindromului de colon iritabil, ucerului gastro- duodenal, anxietatii, tulburarilor de tip adictiv, putand declansa simptome precum greata, cefalee, caderea parului, oboseala si durere musculara.
Exercitiile de respiratie profunda imbunatatesc functia respiratorie si elimina stressul si tensiunea. Inainte de acest exercitiu pacientul trebuie sa devina constient de modul cum respira, punandu-si o mana pe abdomen si una pe piept si observand miscarea mainilor. Daca pacientul are respiratie toracica acest exercitiu de respiratie are efecte benefice. Pacientul sta intins pe spate, cu genunchii indoiti, cu corpul relaxat, o mana pe abdomen si una pe piept. Inspira de cateva ori lung, pe nas, incercand sa miste abdomenul si nu pieptul. Respiratia profunda continua 20 de minute. Dupa terminarea exercitiului se continua cu relaxarea. Metodele de respiratie profunda sunt utilizate apoi de pacient acasa pentru a scadea tensiunea.
Relaxarea este de mai multe tipuri: de eliberare, profunda si controlata. Se incepe cu relaxarea musculara profunda Jacobson, care poate fi inregistrata pe suport audio si pe care pacientul o poate asculta si acasa, recomandandu-se sa practice zilnic acest exercitiu. Relaxarea de eliberare, ca si relaxarea profunda, are drept scop reducerea tensiunii musculare, fara a face referire ca si in relaxarea musculara profunda atat la relaxarea, cat si la contractia musculara, ci numai la relaxare. Relaxarea de eliberare este recomandata ca urmator pas, dupa ce pacientul este familiarizat cu relaxarea musculara profunda. Pacientul sta relaxat in scaun, isi concentreaza atentia supra relaxarii si isi imagineaza cum cu fiecare expiratie tensiunea ii paraseste corpul. Relaxarea controlata combina relaxarea cu exercitiile de respiratie profunda, utilizand un cuvant sau o imagine pentru a declansa sentimentul imediat al relaxarii musculare. Acest cuvant sau imagine trebuie sa fie asociate cu relaxarea in mintea pacientului. Se alege un cuvant sau o imagine care sunt utilizate in cursul exercitiului de relaxare in mod repetat, pana cand acel cuvant sau acea imagine declanseaza automat relaxarea. Cuvantul poate fi pur-si-simplu “relaxeaza-te”, frecvent folosit pe casetele cu exercitii de relaxare, sau poate fi de exemplu o imagine mentala a unei plaje, a unei flori, sau orice altceva. Relaxarea poate fi contraindicata pentru unii pacienti, de exemplu cei cu boli cerebrale organice sau traumatisme cerebrale care au disfunctii cognitive, depinzand de gradul lor de functionare.
Imageria ghidata este o alta tehnica folosita in terapia psihosomatica. Este un proces cu doua componente : prima componenta implica relaxarea profunda prin tehnici de relaxare si antrenament respirator. In faza de relaxare pacientul inchide ochii si se concentreaza pe respiratia rara, sau pe tensiunea din muschi, de multe ori pe un fond de muzica linistita sau sunete din natura, ca de exemplu valurile marii sau ciripitul pasarilor, care induc relaxarea. Odata ce pacientul se relaxeaza incepe exercitiul de imagerie, cu imagini relaxante care odihnesc mintea si corpul. Pacientul poate utiliza rememorarea cestei imagini, a unei situatii sau a unui scenariu pentru a diminua anxietatea, cum ar fi in cursul nasterii, interventiilor chirurgicale sau evenimentelor anxietante. Pacientul se poate imagina ca parcurgand fiecare pas al anxietatii, pe care apoi il depaseste.
In transa hipnotica sunt utile in terapia psihosomatica imageria locului preferat, tehnicile pentru cresterea stimei de sine, tehnica anxiometrului, si imageria ghidata in stare de transa, cu metafore directionate catre afectiunea somatica respectiva, cum sunt metaforele orientate intestinal in terapia colonului iritabil ( metafora raului care curge, metafora metronomului), vizualizarea partii bolnave a corpului ( tehnica utilizata in terapia ulcerului duodenal), terapia partilor ( pentru tinitus ),metafora calatorie cu pluta ( in tratamentul hipertensiunii arteriale), metafora luminii albe ( pentru promovarea generala a insanatosirii), etc. Exista la ora actuala protocoale terapeutice distincte pentru multe din afectiunile psihosomatice, impreuna cu imageria destinata controlului durerii. Inainte de interventia hipnotica majoritatea autorilor recomanda determinarea gradului de sugestibilitate hipnotica cu ajutorul scalei de sugestibilitate hipnotica Stanford.
Indicatiile hipnozei sunt in:
- obsterica: anestezie, controlul contractiilor uterine, managementul durerii;
- stomatologie si chirurgie dentara: controlul durerii, salivatiei, contractiei musculare, bruxismului, reflexelor nazele, controlul anxietatii;
- anestezie: diminuarea anxietatii preoperatorii, anestezie generala;
- reumatologie si traumatologie: terapia durerii;
- patologie vasculara: hipertensiunea arteriala, sindromul Raynaud, boala coronariana;
- pneumologie: astmul bronsic, bronsita cronica, insuficienta respiratorie, terapia lasatului de fumat;
- dermatologie: eczeme, psoriazis, veruci, alte afectiuni psihosomatice;
- sexologie: disfunctii sexuale;
- ORL: acufene, tinitus, vertij, sindrom Meniere, disfonie, laringospasm;
- neurologie: migrene, insomnie, ticuri, stress, anxietate, teama, fobie, agresivitate, controlul durerii;
- gastro- enetrologie: diskinezie esofagiana, sindrom de colon iritabil, afectiuni digestive functionale, recto- colita hemoragica, ulcer gastro- duodenal;
- nutritie: terapia obezitatii;
- boala canceroasa: vizualizare pentru cresterea efectelor chimioterapiei, a reactiilor de aparare a sistemului imunitar si modificarile actiunii Il-2.
Psihoterapia Ericksoniana ofera o perspectiva de tip integrare personala si dezvoltare a pacientilor, cu facilitarea mecanismelor inconstiente care lucreaza permanent pentru mentinerea echilibrului.
In ultimii ani au aparut noi tehnici terapeutice utile in pihosomatica, terapia cognitiv- comportamentala castigand serios teren in acest domeniu. Psihologii acorda o atentie crescuta cognitiei distribuite, examinand nu doar psihismul individual, ci si mediul fizic si social, asa cum in informatica se discuta despre inteligenta artificiala distribuita prin retele de cooperare intre calculatoare ( Paul Thagard, 1997).
Derivata din terapia cognitiv- comportamentala este tehnica biofeedback-ului, care combina relaxarea, vizualizarea si tehnicile cognitive. Pe corp se plaseaza senzori care masoara tensiunea musculara, undele cerebrale, frecventa cardiaca, temperatura corpului, si traduc informatiile prin inregistrare audio sau video. Pe masura ce pacientul vede informatia de pe monitor, incepe sa-si dea seama de modul in care gandurile, frica si imaginile mentale ii influenteaza reactiile fizice. Monitorizand relatia dintre minte si corp, poate fi folosita deliberat imageria mentala pentru a manipula frecventa cardiaca, temperatura corporala, undele EEG, alte functii ale corpului, pentru a reduce stressul. Prin biofeedback pacientul poate vedea rezultatul eforturilor sale, dar biofeedback-ul poate fi contraindicat la persoanele cu pace-maker.
Terapia prin sunet, incluzand terapia prin muzica si sunetele din natura este de asemenea utila in terapia afectiunilor psihosomatice. Diferite sunete declanseaza emotii si reactii diferite. In 1896 medicii americani descopereau ca muzica poate imbunatati procesul gandirii si fluxul sangvin, dar terapia prin muzica a inceput in 1940, cand a fost utilizata ca tratament de reabilitare pentru soldati. Intre 1950 si 1960 terapia prin sunete s-a dezvoltat in Europa, Alfred Tomatis si Guy Bernard, medici ORL din Franta promovand terapia prin sunet auzit in casti, fiind astazi larg folosita pentru a trata afectiuni de la dificultati academice pana la anxietate, atat la adult cat si la copil. Se sustine ca terapia prin sunet este benefica in tratamentul stressului, anxietatii, hipertensiunii arteriale, depresiei si autismului. In terapia bolii Alzheimer se folosesc incantatiile, despre care se spune ca ajuta la functionarea memoriei. Terapia Tomatis este promovata si pentru pacientii cu probleme motorii si de coordonare. Pacientul foloseste casti cu conducere aeriana si osoasa pentru a asculta frecvente muzicale inregistrate, despre care se crede ca actioneaza asupra undelor cerebrale. Alte forme de terapie prin sunet sunt cele cu frecvente speciale sau muzica pentru SIDA sau obezitate, terapia cu sunete sintetizate, pentru a induce o stare de transa, si adaptarea instrumentelor vechi tibetane, impreuna cu incantatiile sau meditatia.
Alte metode terapeutice implicate in terapia psihosomatica moderna sunt consilierea directiva, bazata pe explicatiile furnizate pacientului, psihoterapia psihodinamica si terapia centrata pe persoana.

Relatia dintre psihologie si psihosomatica
Cu toate ca la ora actuala exista o gama atat de variata de metode terapeutice destinate terapiei psihosomatice in culturile vestice exista inca o problema in relatia dintre psihologie si sanatatea fizica, probabil datorita persistentei influentei lui Rene Descartes ( 1637) a carui filozofie se refera la dualism, o separare intre corp si minte. Psihanaliza a fost prima care a incercat sa acopere acest gol prin intremediul medicinii psihosomatice, spunand ca in diferite afectiuni exista anumite trasaturi de personalitate. Acestea sunt insa niste formulari simplificate, fiindca unele afectiuni pot fi, de exemplu, de natura alergica, sau infectioasa. Psihosomatica datoreaza multe lui Sigmund Freud, insa terapia strategica dezvoltata de Paul Watzlawick si hipnoza Ericksoniana, promovata de Milton Erickson permit abordarea afectiunilor functionale si psihosomatice fara a necesita psihoterapie de lunga durata.

PSIHODRAMA CA METODA DE SUPORT SOCIAL PENTRU BATRANI

Oana-Maria Popescu
In 1912 Moreno ii spunea lui Freud: “Eu incep acolo unde tu sfarsesti…Tu le analizezi visele, eu le dau curaj sa viseze din nou”.

In afara de suportul de care au nevoie persoanele varstnice, se impune si re-educarea societatii, in sensul combaterii asa-numitelor “mituri referitoare la varstnici”: batranii nu se mai indragostesc, sunt o povara, sunt neproductivi, au intotdeauna probleme medicale, nu pot invata, uita mereu si nu se pot bucura de viata. Mai ales familiile varstnicilor au nevoie sa fie educate in aceasta privinta, pentru re-structurarea perceptiilor si cognitiilor referitoare la ceea ce inseamna varsta a treia

Tarile cu populatie de varsta a treia in crestere au o serioasa problema, desemnata ca prioritara chiar si de catre Natiunile Unite, in ce priveste integrarea sociala a batranilor. O solutie pare a fi aceea a grupelor de suport; in Cuba de exemplu exista asa-numitele “circulos de abuelos” (cercurile bunicilor). Astfel de proiecte bazate pe gerontologia educationala au cateva obiective principale:
- contributia la crearea unei noi culturi a “imbatranirii”, considerand varsta a treia un stadiu al dezvoltarii umane, in care se pot dezvolta numeroase potentiale de invatare si contributie la societate;
- obtinerea cunoasterii culturale, stiintifice si tehnice in randul celor varstnici prin informarea referitoare la progresele tehnologiei, artei, culturii si gandiri moderne;
- cooperarea intre grupe de suport pentru varsta a treia din diverse tari ale lumii;
- realizarea unei programe care sa satisfaca necesitatile varstnicilor din diferite medii sociale si cu diverse nivele de educatie;
- identificarea proiectelor viabile de petrecere a timpului liber;
- intelegerea caracteristicilor procesului de imbatranire, pentru a facilita relatiile armonioase cu familia si comunitatea si pentru a crea spatii de experienta si suport social.

Acestea sunt “directive” trasate pentru grupele de suport din afara instutiilor. Pentru batranii institutionalizati insa problemele sunt de natura mai complexa. O problema comuna in general pentru varstnicii din casele de batrani este depresia, si sentimentul izolarii. Acestea se asociaza cu retragere sociala si de multe ori comportamente stereotipe. Institutionalizarea de orice tip devine astfel o problema majora a serviciilor de sanatate.

S-a demonstrat ca psihodrama poate ajuta la depasirea anxietatii, depresiei si comportamentelor stereotipe ale varstnicilor (Altman K.P., 1983).

Persoanele de varsta a treia din casele de batrani sunt expuse tulburarilor psihiatrice si sunt vulnerabile mai ales la depresie. Dar serviciile psihiatrice si/ sau psihoterapeutice sunt rar asigurate. Carman si Nordin (1984) au condus un grup de psihodrama intr-o casa de batrani, gasind ca aceasta este o forma de terapie eficace. Psihodrama s-a demonstrat a fi benefica mai ales pentru ameliorarea depresiei, permitand participantilor la grup sa “retraiasca” si sa poata suferi pentru pierderile nerezolvate, doliul neprelucrat, si sa-si exprime sentimentele reprimate de manie, abandon si teama. Tehnicile psihodramatice au incurajat spontaneitatea si creativitatea si au facilitat procesul de trecere in revista a vietii proprii. Astfel participantii au fost incurajati sa rezolve probleme vechi si sa-si examineze si restructureze identitatea.

Alti autori (Oguzhanoglu si Osman, 2005) au investigat in special efectul psihodramei si psihoterapiei de grup asupra adaptarii si problemelor comportamentale ale persoanelor dintr-o casa de batrani. Ca tehnica, fiecare sedinta de psihodrama a avut durata de 2 si ½- 3 ore, la interval de o saptamana, iar pentru evaluarea nivelului depresiei si anxietatii au fost folosite Scala de Depresie Hamilton si Scala de Depresie Geriatrica. Rezultatele arata ca a cescut spontaneitatea, creativitatea si empatia participantilor, ducand astfel la imbunatatirea comunicarii si adaptarea la propriile probleme. Articularea emotiilor si gandurilor a cunoscut de asemenea o imbunatatire semnificativa, iar scorul la anxietate a scazut considerabil. S-a ajuns astfel la concluzia ca psihodrama poate fi de ajutor persoanelor varstnice pentru imbunatatirea comportamentului si bunastarea psihologica, si pentru descoperirea intelesului vietii.

Pentru batranii institutionalizati sau din casele de batrani colectivul Universitatii din Havana recomanda impartirea grupelor mari in ceea ce ei numesc “grupe familiale” de baza, de 6-7 persoane, avand discutii atat in grupul extins cat si in grupele mici. Se pleaca de la premiza ca uneori persoanele de varsta a treia absorb mai greu informatia, asa ca grupele mici sunt necesare ca forum pentru intrebari si exprimare de sine.

Faptul ca batranii institutionalizati adesea se izoleaza este un lucru indeobste cunoscut. In timp ce psihoterapia si medicatia traditional utilizata pentru remotivarea pacientilor nu este atat de eficace la batrani, psihodrama da rezultate.

Psihodrama este recomandata ca substituent mai acceptabil si mai putin anxietant al psihoterapiei prin alte metode, facilitand expresia intregii game de sentimente si oferind oportunitati pentru resocializare. In cadrul psihodramei sunt utilizate in special pantomima de grup, cu sarade sau fragmente de piesa de pantomima, utilizarea picturilor sau pozelor pentru a pune in scena dispozitia si personalitatea personajelor din poze; jocul de rol al unei persoane admirate; vizionarea de spectacole de teatru. Se foloseste de asemenea bibliodrama, care poate satisface nevoile unor indivizi sau grupuri mai mici.

Psihoterapia de grup este utila in grupuri mixte si pentru tratamentul problemelor emotionale si existentiale unice ale femeilor varstnice. Principalul beneficiu este acela de a oferi o oaza de siguranta pentru explorarea problemelor curente, integrarea sinelui, cresterea stimei de sine si depasirea izolarii si depresiei.

Pe de alta parte, nu doar ca ii putem invata pe varstnici, varstnicii ne invata pe noi. In acest context, Francisco Goya, picta un tablou, “Inca invat” (“Aun aprendo”), infatisand un batran mergand cu ajutorul a doua bastoane.

Bibliografie:
1. Attman, K.P. “Psychodrama with the institutionalized elderly: a method for role re-engagement”, Journal of group psychotherapy, psychodrama and sociometry, 1983, vol.36, no.3, pp.87-96;
2. Aging 101, www.hcoa.org/aging;
3. Carman M.B., Nordin S.R., “Psychodrama: therapeutic modality for the elderly in nursing homes”, Clinical Gerontology, 1984, pp.15-24;
4. Dale Richard Buchanan “Psychodrama: a humanistic approach to psychiatric treatment for the elderly”, Hospital Community Psychiatry, vol.33, 220-223;
5. David A.K., Hundal Jasdap, “A survey of Clinical Reports on the Application of Psychodrama”, Journal of Group Psychotherapy, Psychodrama & Sociometry, vol.55, no.4, pp.141-157;
6. David A.K., Hundal Jasdap, “A survey of clinical reports on the application of psychodrama”, Journal of Group Psychotherapy, Psychodrama& Sociometry, vol.55, no.4, pp.141-157;
7. Hindy Nobler, “It’s never too late to change: a group psuchotherapy experience for olde women”, Behavioral Science, vol.19, no.3, 1992;
8. Huffington Center of Aging, www.hcoa.org/newsite/articles ;
9. Kallan Oguhanoglu N., Osman O., “The elderly, nursing homes and life voyages: a psychodrama group study”, Turkish Psikiyatru Derg, 2005, 16(2), 124-32;
10. *** www.solidarity.org/

Consilierea organizationala- tehnici adaptate structurii de personal

Oana Maria Popescu

La nivel de organizatie scaderea productivitatii muncii si conflictele de munca pot avea , printre cauzele majore, stressul profesional negativ si oboseala cronica, declarata de angajati. Din acest motiv studierea acestor doua componente care intervin in disfunctionalitatile organizatiei poate duce la imbunatatirea strategiei de consiliere organizationala, cu scopul eficientizarii structurilor si relatiilor intra-organizatie.

Multe din companiile Romanesti se confrunta la ora actuala cu probleme cum sunt absenteismul, in mod special prin acordarea de concedii medicale considerate ca fiind nejustificate de catre angajator; scaderea productivitatii muncii din motivul mai sus mentionat; disfunctionalitati la nivel de comunicare intre structurile manageriale si salariati; indisciplina la locul de munca; nerespectarea directivelor manageriale; lipsa de cooperare intre membrii echipei, etc.

Toate acestea sunt situatii corectabile prin consiliere organizationala, bazata pe identificarea si evaluarea factorilor care concura la crearea situatiei date, urmata de interventii tintite in functie de patologia organizationala identificata.

Stressul profesional negativ-distressul- este raspunzator de scaderea capacitatii de munca. Aparitia stressului determina reducerea performantelor prin lipsa unor coordonari adecvate a comportamentului, diminuarea reflexelor, a capacitatii perceptive si a celor decizionale, reducerea rezistentei fizice si psihice, ca si consecinta crescand numarul erorilor.

Dupa Weitz, o situatie devine stressanta atunci cand:
- solicitarile sunt atat de numeroase incat impiedica prelucrarea adecvata a informatiei;
- subiectul se simte amenintat;
- persoana este izolata, nu are posibilitatea mentinerii unui contact social;
- subiectul este impiedicat sa-si desfasoare activitatea si are sentimentul ca este frustrat;
- presiunea grupului se exercita de asa maniera incat trezeste teama de esec.

Factorii de stress la locul de munca sunt considerati : stilul de conducere, statutul si rolul persoanei in organizatie, evolutia carierei, gradul de participare in luarea deciziilor la locul de munca, tipul de relatii la locul de munca, modul de proiectare al locului de munca, ritmul si sarcina de munca, programul de lucru.

Cei mai frecvent raportati factori de stress profesional la populatia investigata in cadrul unui studiu efectuat in 2005 sunt:
- slaba comunicare si lipsa de informare in cadrul organizatiei (stil de conducere)- 43,35%, d.s. 57,275, var. 3280;
- programul de lucru inflexibil (program de lucru)- 35,66%, d.s. 50,242, var. 2524;
- slaba participare la luarea deciziilor (decizie si control)- 32,85%, d.s. 45,279, var.2050;
- neconsultarea si neimplicarea angajatilor in schimbarile si modificarile de la locul de munca (stil de conducere)- 31, 46%, d.s. 41,554, var. 1726;
- lipsa sprijinului din partea conducerii (stilul de conducere)- 27,97%, d.s. 39,082, var. 1527;
- lipsa recunoasterii profesionale (orientarea carierei)- 21,67%, d.s. 37,848, var. 1434;
- ore de lucru suplimentare (program de lucru)- 19,58%, d.s. 36,833, var. 1356;
- lucrul suplimentar excesiv (programul de lucru)- 18,88%, d.s. 35,773, var. 1279;
- obiective si prioritati contradictorii in cadrul organizatiei (statutul si rolul in organizatie)- 17,48%, d.s. 34,843, var. 1214;
- modificarea statutului in cadrul organizatiei (statutul si rolul in organizatie )- 9,7 %, d.s. 34, 782, var. 1209.

Pentru majoritatea persoanelor investigate acceptiunea cuvantului “stress“ este de tip negativ.

Faptul ca a fost raportat un procent mare de factori stressori privitori la stilul de conducere si programul de lucru se leaga de structura disfunctionala a societatilor investigate, in care (conform observatiilor empirice) managerul are comportament de tip “ Parinte Normativ ”- in acceptiunea analizei tranzactionale, ceea ce creeaza discomfort angajatilor. Angajatii sunt promovati in posturi de conducere percepute ca stressante, fara a avea bonusuri materiale sau de alta natura, sau sunt mutati in alte posturi fara a li se da explicatii in acest sens. Managerul, constient de modul in care este perceput de catre angajati, a organizat cu un an in urma efectuarii acestui studiu un training pentru acestia, dar rezultatul a fost contrar celui scontat. Explicatia rezida in evaluarea defectuoasa a factorilor care au contribuit la lipsa de comunicare intra-organizationala.

In acest context am apreciat ca oportuna realizarea unui program de dezvoltare personala la nivel de grup, impreuna cu imbunatatirea asertivitatii si modificarea stilului comunicational intra-organizatie. Ca tehnici de lucru am propus metode de consiliere bazate pe teoria terapiei Ericksoniene, a analizei tranzactionale, terapiei Gestalt (tehnica scaunului gol, trairea experientiala), imageria ghidata, tehnici de relaxare si cognitiv– comportamentale, impreuna cu tehnici psihodramatice adecvate consilierii organizationale la nivel de grup.

In acelasi context, al solicitarii pentru scaderea productivitatii muncii, am investigat in cadrul unei alte companii cauzele oboselii cronice, raportate de catre angajate, cu rezultat imediat absenteismul la locul de munca, in special prin solicitarea de concedii medicale.

Cauzele oboselii obisnuite sunt fizice, iatrogene, fiziologice, psihiatrice , psihosociale si asa- numitele cauze “propuse”- sindromul oboselii cronice, fibromialgia, sindromul de hiperventilatie, sindromul de cord iritabil, sindromul de oboseala postvirala.

Sindromul oboselii cronice face obiectul unor teorii variate si contradictorii privitoare la factorii cauzali, printre care sunt considerati a avea un rol o serie de virusuri, disfunctiile neuroendocrine sau imune, producerea de radicali liberi, disfunctiile musculare si tulburarile de somn. Frecvent oboseala cronica este considerata a avea etiologie multifactoriala sau necunoscuta.

Pentru diagnosticul de oboseala cronica sunt folosite la ora actuala criterii diagnostice standardizate (criteriile internationale pentru diagnosticul sindromului de oboseala cronica):
Oboseala ce persista de minimum 6 luni.
Cel putin patru din urmatoarele simptome prezente cel putin 6 luni:
Tulburari de memorie si concentrare
Dureri de gat
Ganglioni limfatici cervicali si/ sau axilari sensibili
Dureri musculare
Dureri poliarticulare
Cefalee recenta/ intensa/ cu un caracter schimbator
Somn neodihnitor
Indispozitie dupa repaus de peste 24 de ore
Oboseala nu poate fi explicata in totalitate printr-o stare morbida: hipotiroidism, apnee nocturna, cauze iatrogene, hepatita B, alcool sau dependenta de medicamente, obezitate severa, tulburari mentale, etc.

Cele mai frecvente simptome raportate sunt:
oboseala cronica
cefalee
somn neodihnitor
dureri articulare
hipocalcemie

Dintre factorii psihosociali responsabili pentru oboseala cronica au fost identificati:
-grijile : 20, 76 % din muncitori ( d.s. 0,406, var. 0,165);
-dificultatile financiare: 21,15% din persoanele investigate ( d.s. 0,409, var. 0,167);
-sotul nu lucreaza: 15% din subiecti ( d.s. 0,357, var. 0,127);
-sotul este alcoolic : 15,76 % ( d.s. 0,365, var. 0,133);
-certurile in familie : 18,8 % ( d.s. 0,391, var. 0,153).

Prezenta cauzelor psihosociale ale oboselii cu frecventa mare in comparatie cu celelalte cauze ale oboselii obisnuite se datoreaza nivelului socio- economic scazut al persoanelor investigate. Se remarca frecventa mare de raportare a unui sot alcoolic si/ sau care nu lucreaza (populatia investigata fiind de sex feminin), alcoolismul fiind o problema sociala actuala.

Un factor care contribuie dupa toate probabilitatile la aparitia oboselii cronice este programul de munca inflexibil si numarul mare de ore suplimentare saptamanale, incluzand zilele de Sambata.

Diagnosticul de sindrom de oboseala cronica ar putea fi stabilit doar pentru 0,7% din populatia investigata. Desi pentru celelalte persoane care se declara “cronic obosite” sunt prezente cauze fizice, iatrogene, fiziologice si psihiatrice ale oboselii, nu este de neglijat factorul psihosocial, care isi aduce contributia la persistenta oboselii.

Sapte din persoanele investigate sufera sau au suferit de tulburari psihice ( nevroze ) , la care factorul psihosocial are de asemenea o contributie semnificativa.

Chestionarul realizat cuprinde intrebari detaliate referitoare la factorii psihosociali (alcoolism, griji, program de lucru, situatie financiara, etc.) datorita observatiilor empirice- multe din persoanele investigate declarasera anterior aplicarii chestionarului prezenta factorilor psihosociali cauzatori ai oboselii, incluzand abuzul fizic din partea sotului.

In acest tip de situatie problema angajatorului o constituie absenteismul crescut la locul de munca, cu pierderi semnificative in productivitatea muncii si imposibilitatea de respectare a termenelor de predare pentru contracte, cu repercursiuni negative asupra relatiilor inter-organizationale la nivel de prestator– beneficiar.

Interventii ce amelioreaza situatia in astfel de cazuri cuprind:
Dezvoltarea personala a angajatilor;
Consiliere si psihoterapie individuala pentru cazurile in care se considera necesara o abordare la nivel mai profund;
Programe de educatie organizationala;
Programe de invatare a cooperarii la nivel de grup, training pentru munca in echipa;
Consiliere pe grupe de muncitori, in functie de dispozitia pe benzile de productie.

Ca tehnici implicate amintim: metode de tip “play-therapy“ si povesti metaforice terapeutice, terapii integrative individuale si in grup, imageria ghidata, grupuri de discutii de tip interactiv, managementul agresivitatii.

In concluzie, cei mai importanti factori implicati in succesul consilierii organizationale sunt reprezentati de identificarea si evaluarea etiologica corecta, abia pe loc secund situand-se metodele de consiliere.

Sursa: www.psihoterapia.eu

Basmele si analiza scenariului
Oana Maria Popescu
Basmele ajuta la inocularea normelor societatii in mintea copilului la modul constient, dar la nivel subconstient pot furniza roluri, locatii si orare atractive si stereotipe pentru un scenariu de viata defectuos.
Analiza structurala a scenariului este bazata pe Matricea Scenariilor a lui Steiner.
Drama poate fi analizata ca schimbari ale rolului si locatiei intr-un continuum al timpului. Intensitatea dramei este influentata de numarul de permutari intr-o perioada de timp (Viteza Scenariului) si contrastul dintre pozitiile permutate (Gama Scnariului). O viteza si o gama scazute inseamna plictiseala. Momentul fiecarei permutari variaza independent, de la supriza la suspans.
Asa cum analiza starilor eului este o parte a analizei tranzactionale structurale, analiza rolului este o parte a analizei jocului si scenariilor, in definirea identitatilor implicate in actiune. Sloganul de pe tricoul unui om poate reprezenta sloganul scenariului sau. Cu ajutorul acestui slogan se poate determina, adesea printr-o intrebare indirecta, ce rol joaca in viata.
Presoana care “traieste intr-un scenariu” a simplificat de obicei vederea asupra lumii cu un minimum de personaje dramatice. Diagrama rolurilor furnizeaza un mijloc de fixare a unui numar prestabilit de identitati cheie vizualizate in terapie. Cand o persoana cunoaste care a fost “basmul sau preferat” rolurile cheie pot fi asezate in cerc si apoi se distribuie rolurile in viata. Mai putin frecvent acest lucru poate functiona si invers, si povestea clasica gasita se potriveste cu rolurile. Aceasta imagine in circumscrierea actiunii are o utilitate similara cu analiza jocului.
Unele persoane pot prezenta semne de manierism a unora din acestea la un moment dat. Regula schimbarii rolurilor este aceeasi ca si in analiza jocului, unde intr-un anumit moment o persoana joaca “cu toate cartile din joc”, si analiza visului unde “fiecare persoana din vis este cel ce viseaza”. Tratamentul nu poate fi complet pana nu este analizata pozitia persoanei in fiecare rol.
In analiza dramei sunt suficiente trei roluri pentru a infatisa miscarile emotionale care sunt drame. Aceste roluri de actiune, spre deosebire de rolurile de identitate la care ne-am referit inainte, sunt Persecutorul, Salvatorul si Victima. Drama incepe cand aceste roluri sunt stabilite sau anticipate de public. Nu exista drama fara o schimbare a rolurilor. In urmatoarele trei exemple se poate urmari permutarea rolurilor.
In “Cantaretul din flaut” eroul incepe ca Salvator al orasului si Presecutor al sobolanilor, apoi devine Victima a inselaciunii Persecutorului primar (care nu-i plateste onorariul) si ca razbunare devine Persecutor al copiiilor din oras. Primarul se schimba din Victima (a sobolanilor) in Salvator (angajandu-l pe cantaret), in Persecutor (dubla schimbare), in Victima (copiii lui mor). Copiii se schimba din Victime Persecutate (sobolanii) in Victime Salvate, in Victime Presecutate de Salvatorul lor (contrast crescut).
In “ Scufita Rosie” eroina incepe ca Slavator (mancare si companie pentru bunica si prietenie si instructiuni pentru lup). In schimbarea de suspans ea devine Victima pentru Persecutorul lup , care intr-o schimbare neasteptata este Victima a padurarului Persecutor, care in acest act joaca doua roluri deodata (viteza crescuta), de asemenea Salveaza pe Scufita Rosie si pe bunica. Intr-o versiune a povestii, Scufita Rosie, jucand toate trei rolurile, se transforma in Persecutor indesand pietre in burta lupului impreuna cu padurarul.
In “ Cenusareasa” eroina se transforma din Victima dublu Persecutata (mama si surorile vitrege) in Victima triplu Salvata (zana ursitoare, apoi soarecii, apoi printul) si din nou in Victima Persecutata (dupa miezul noptii), apoi Victima Salvata din nou. O analiza bruta a intensitatii dramei pentru ea, prin totalizarea transformarilor, ne da un numar de 8 transformari.
Drama se compara cu jocurile tranzactionale, dar drama are un numar mai mare de evenimente, un numar mai mare de permutari per eveniment si o persoana adesea joaca doua sau trei roluri odata. Jocurile sunt mai simple si exista o miscare majora, de exemplu in “eu doar incerc sa te ajut” (I’m only trying to help you”); exista doar o rotatie in sens opus acelor de ceasornic in triunghiul dramatic. Victima devine Persecutor si Salvatorul devine Noua Victima.
Diagrama locatiei simplifica miscarile de locatie prin vectorul axei majore Aproape si Departe care au subdiviziuni in Inchis si Deschis, in Public si Privat (spatiu). Drama este mutarea locatiei, si este intensificata de Gama Scenariului (de la casa la sala de bal a castelului, de la Rascruce de Vanturi in China, din curtea din fata in Oz) si Viteza Scenariului (aventurile in schimbare ale lui Pinocchio, Ulise, etc).
Multi alti factori pot fi adaugati pentru a creste gradul de contrast precum si pentru a intensifica drama rolurilor, cum ar fi momentul zilei, anotimpul, temperatura, nivelul zgomotului, lumina, dimensiunile, simbolurile inconstiente, etc. China si peisajul joaca un rol important in romanele istorice care arata transformari ale personajului odata cu transformarile istoriei.
In terapie diagrama locatiei poate fi folosita pentru a ilustra vizual schimbarile de locatie facute de o persoana, si cateodata pentru comparatie cu altele. Poate fi util pentru a arata tiparele de calatorie ale unei persoane si a le asemana cu tiparele scenariului. Multe povesti clasice au tipare de tip Odisee care includ multe calatorii, in timp ce altele au perioade lungi de somn fara nici o calatorie, cum este “Frumoasa din padurea adormita”.
Structurarea spatiului, ca si a timpului, poate fi utila in mod similar. Vizual ilustreaza opt preferinte posibile si arata unde-si petrece timpul o persoana. Pentru tiparul unui scenariu, scena sfarsitului tragic al cuiva poate fi localizata dinainte si o “calatorie a scenariului” poate fi evitata.
Schimbarile in spatiile vietii pot duce la schimbari semnificative. Se pot stabili decizii importante in viata intrand in noi localizari ale scenariului, cum ar fi o slujba noua, o casa noua, o vacanta sau intrarea in terapie. Schimbarile de spatiu pot duce insa si la anxietate de separatie sau anxietate de sosire, adesea cu semnificatie pentru scenariu.
Interpretarile referitoare la camera in care locuieste o persoana din punct de vedere psihologic, cu imaginatia si concretizarea realitatii, a fost multa vreme o parte a tehnicilor terapeutice in analiza tranzactionala. Oamenii isi pot cara camerele din scenariu dupa ei, ducand la lucruri cum sunt conferinte publice in dormitor, vorbitul in baie singur, etc. Injunctiile parentale pot influenta aceste lucruri, de exemplu: “ Nu-ti parasi niciodata casa” si “ Fii in doua locuri deodata”. Intr-un caz un om care era prietenos si cald in birou era rece si distant pe coridor si s-a descoperit ca a crescut intr-o garsoniera cu mama lui, iar coridoarele erau “ teritoriul nimanui”, pe masura ce in viata s-a mutat dintr-o camera calduroasa in alta.
Un copil este expus la mituri influente, basme si povestiri clasice intr-un mod care difera de la o familie la alta si de la o cultura la alta. Culturile difera nu numai prin selectia naturala a povestilor populare care sunt spuse si tiparite, dar si in versiunile disponibile ale acestor povesti. De exemplu “ Cenusareasa” si “ Scufita Rosie” au mai mult de 6 finaluri artificiale diferite. O mama care citeste povestea copilului ei are posibilitatea de a alege versiuni fericite, triste, violente, lipsite de autenticitate, etc. varsta si starea civila a mamei sau preferinta pentru copil ii pot influenta alegerea. Multe povesti includ “ a scapa de copil pentru un timp” indicand ca ar putea fi terapeutice pentru mama, un mod de comunicare cu copiii, si ele trec de la o generatie la alta atat datorita preferintei mamei cat si a copilului. Cititorii furnizeaza copilului un rol din scenariu. Uneori o persoana nu-si poate aminti povestea preferata din copilarie, dar mama acelei persoane isi va aminti cu siguranta.
Matricea scenariului a fost folosita pentru urmarirea permisiunilor parentale si injunctiilor. Zambetul cald al mamei poate insemna “acesta esti tu” si poate adauga un “ Nu gandi- Fii Cenusareasa” in matricea scenariului. In spiritul amuzamentului si al contractului “Hai sa ne prefacem” dintre copil si mama, pot apare importante injunctii: “Nu gandi”, cum ar fi : “Nu observa personajele minore”, “Nu acorda atentie finalului”( Pay-off), si “Treci prin asta iar si iar”. Basmul este foarte eficace si “prinde” daca reitereaza “mitul familiei” din jurul copilului si daca furnizeaza matricea timpului longitudinal pentru injunctia care trebuie indeplinita.
Uneori mama si copilul pot sa nu vada morala povestii si pot face un contract ca rolurile minore sunt mai atractive decat cele ale eroului/ eroinei.
Din toate aceste motive basmele pe care le spunem copiiilor nostri si mai ales modul in care le spunem le poate influenta decisiv “scenariul de viata”.

Sursa: www.psihoterapia.eu