Posts Tagged ‘depresie’
(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)
Ce trebuie să faceţi:
Acceptaţi pacientul aşa cum este şi problema lui/ei aşa cum este; faceţi tot posibilul pentru a empatiza cu suferinţa lui/ei.
Explicaţi-i planul de tratament pe care i l-a prescris medicul psihiatru/ psihoterapeutul; acest lucru îi va spori încrederea în d-voastră.
Spuneţi-i că problema lui/ei se va îmbunătăţi pas cu pas.
Ce trebuie să evitaţi:
Să presaţi pacientul „să se adune” şi să iasă în lume pentru a se simţi bine. Astfel de sfaturi sunt total greşite, întrucât fiind capabil să se conformeze, pacientul afectat de depresie va plonja şi mai adânc în disperare.
Să trimiteţi pacientul într-o vacanţă sau într-o staţiune, înainte ca depresia să se fi remis complet. În împrejurări necunoscute, sau în locurile unde ceilalţi se simt în mod evident bine, se va simţi probabil şi mai mizerabil.
Să-i permiteţi să ia decizii importante. Atâta timp cât se află sub influenţa depresiei, judecata persoanei este foarte probabil să fie afectată, ceea ce ar putea avea drept consecinţă regretarea amară a luării deciziei cu pricina după ce depresia s-a remis.
Să exprimaţi îndoieli cu privire la ideile sale. Acest lucru nu ar face decât să submineze încrederea persoanei în dumneavoastră.
(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)
Ruminarea îmbracă forma unor gânduri persistente şi recurente, care acaparează sfera preocupărilor conştiente ale persoanei, independent de intenţiile acesteia, adică conţinuturile ei îi sunt impuse persoanei oarecum fără voia ei, confruntând-o cu imposibilitatea de a se elibera de aceasta. Cu alte cuvinte ruminarea se referă la „o clasă de gânduri conştiente ce gravitează în jurul unei teme instrumentale comune şi care revin în absenţa unor solicitări imediate din exterior care ar reclama gândurile respective.”
Gândurile în jurul cărora gravitează ruminarea sunt prin definiţie negative, ele îmbrăcând forme concrete, ca de exemplu „De ce nu reuşesc niciodată nimic?”; „De ce trebuie să fiu un ratat?”; „De ce nu pot simţi şi eu că fac ceva?”. In acelasi timp ruminarea este si o metodă de gestionare a dispoziţiilor negative, care implică centrarea atenţiei asupra propriei persoane. În cadrul depresiei, ruminarea se poate concentra si asupra intensităţii şi neadecvării depresiei (de ex., „Mă simt atât de doborât(ă), că nu am nici interesul, nici energia necesare pentru a face ceva”), asupra motivelor care stau la baza depresiei (de ex., „Ce se întâmplă cu mine?” sau „De ce mă simt atât de trist(ă)?”, ori asupra consecinţelor stării actuale (de ex., „Lucrurile nu se vor îndrepta niciodată pentru mine”.)
Ruminarea centrată pe sine, reprezentată de gândurile şi comportamentele repetitive ce vizează propria persoană în relaţie cu depresia (de ex., „De ce trebuie să reacţionez întotdeauna astfel?”) sunt mai degrabă un construct de tipul trăsăturilor de personalitate, asociat mai puternic cu neuroticismul, în timp ce ruminarea centrată pe simptome, manifestă sub forma gândurilor şi comportamentelor repetitive care se focalizează asupra manifestărilor depresiei (de ex., „De ce nu mă pot concentra?”), se prezintă ca un produs al depresiei.
(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)
Episoade depresive uşoare, caracterizate printr-o simptomatologie de intensitate redusă, însoţită de perturbări minore ale funcţiilor ocupaţionale, sociale şi relaţionale, satisface criteriile minime pentru diagnosticul de episod depresiv major (5-6 criterii).
Episoade depresive moderate, (medii) a căror severitate simptomatică se află la jumătatea distanţei dintre depresia uşoară şi severă.
Episoadele depresive severe satisfac toate sau aproape toate criteriile (8-9 criterii) de diagnostic conform DSM IV R, iar intensitatea simptomelor este crescută si are mai multe forme:
episoade depresive severe fără elemente psihotice;
episoade depresive severe cu elemente psihotice de tipul ideilor delirante sau halucinaţiilor, care pot fi congruente sau incongruente cu dispoziţia. Din categoria elementelor psihotice dispoziţional-congruente fac parte ideile delirante şi/sau halucinaţiile al căror conţinut este adecvat fenomenologiei depresive referitoare la insuficienţele persoanle, culpabilitate, boală, nihilism, autopedepsire;
episoade depresive severe cu elemente psihotice dispoziţional incongruente, exteriorizate prin idei delirante de persecuţie şi de control, gândire impusă, sau halucinaţii a căror conţinut nu implică temele depresive tipice de inadaptare personală, vinovăţie, boală, moarte, nihilism sau pedeapsă.
Alte tulburări afective
Tulburarea afectivă datorată unei condiţii medicale generale;
Tulburarea afectivă indusă de o substanţă;
Tulburarea depresivă fără altă specificaţie: include tulburările cu elemente depresive care nu satisfac criteriile pentru tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică, tulburarea de adaptare cu dispoziţie depresivă ori tulburarea de adaptare cu dispoziţie mixtă, depresivă anxioasă.
Tulburarea distrofică premenstruală: în cele mai multe cicluri menstruale din cursul ultimului an, simptome (de exemplu, dispoziţie depresivă marcată, anxietate marcată, labilitate afectivă marcată, scăderea interesului pentru diverse activităţi) survenind de regulă în ultime săptămână a fazei luteale (şi care nu se remit în decurs de câteva zile de la debutul menstruaţiei).
Tulburarea depresivă minoră: episoade de simptome depresive cu o durată de cel puţin 2 săptămâni, dar cu mai puţin de de cinci itemi ceruţi pentru tulburarea depresivă majoră.
Tulburarea depresivă scurtă, recurentă: episoade depresive durând de la 2 zile până la 2 săptămâni, survenind cel puţin o dată pe lună, timp de 12 luni (neasociată cu ciclul menstrual).
Un episod depresiv major suprapus peste tulburarea delirantă, tulburarea psihotică fără altă specificaţii ori faza activă a schizofreniei. Situaţiile în care clinicianul a ajuns la concluzia că este prezentă o tulburare depresivă, dar este inacapabil să precizeze dacă aceasta este primară, datorată unei condiţii medicale generale ori indusă de o substanţă.
Tulburările depresive din cauză medicală şi tulburările depresive induse de medicamente. O serie de afecţiuni somatice şi medicamente pot fi responsabile de apariţia sindromului depresiv. Cauzele medicale cele mai frecvente ale sindromului depresiv:
Boala şi sindromul Cushing
Boala Addison,
Hipotiroidism clinic şi subclinic,
Hiperaldosteronism,
Hipoparatiroidism, Hiperparatiroidism,
Hipertiroidism, Stare după tiroidectomie totală sau parţială.
Deficite de vitamine (B1, B12, Acid folic, PP)
Boli cerebrovasculare, Stare după AVC,
Demenţe,
Scleroza multiplă,
Boala Parkinson,
Boala Huntington,
Stări după TCC,
Epilepsie,
Infecţii ale sistemului nervos central, SIDA,
Tuberculoza,
Mononucleoza,
Lupus eritematos sistemic,
Artrită reumatoidă,
Colagenoze,
Boli infecţioase cronice – hepatite cronice,
Porfirie,
Boli tumorale,
Boli renale cronice.
material preluat de pe www.psihoterapia.eu
Teoriile biologice asupra depresiei
Teoriile biologice asupra depresiei se centrează pe predispoziţia genetică, neurochimie, sistemul neuroendocrin şi modificările cerebrale structurale.
Depresia unipolară are agregare familială la rudele de gradul I fără a fi clar dacă agregarea familială se datorează factorilor genetici sau familiali. Depresia se asociază cu genul (feminin), pierderea timpurie a părinţilor, separarea/divorţul părinţilor, traumele şi abuzul, factorii de personalitate, starea economică proastă şi evenimentele stresante din viaţă. Deşi anumite evenimente de viaţă pot declanşa episodul iniţial de depresie nu se cunoaşte dacă acestea au impact similar asupra declanşării episoadelor depresive ulterioare.
Conform cu Post (1992) sensibilizarea le stresori şi episoadele depresive devin codate la nivel de expresie genetică.
Au fost propuse mai multe ipoteze ale depesiei:
1.deficienţa de norepinefrină şi serotonină în anumite zone cerebrale
2.anomalităţi de funcţionare a sistemului neuroendocrin care reglează secreţia hormonală.
3.modificări celebrale structurale
Hipotiroidismul şi hipercortizolismul pot duce la depresie. Creşterea secreţiei de cortizol este de obicei prezentă la pacienţii depresivi, ca urmare a secreţiei crescute de hormon eliberator de tirotropină din hipotalamus.
Se pare că există subtipuri de depresie din punct de vedere biologic şi biochimic.
În depresie apar modificări structurale cerebrale în hipocampus, amigdală, nucleul caudat, putamen şi cortexul frontal în cazul depresiei cu debut timpuriu, în timp ce în depresia cu debut tardiv sunt afectate structurile cerebrale implicate în reglarea emoţiilor.
Teoriile psihologice asupra depresiei
Teoria socială spune că relaţiile sociale, continuitatea interpersonală şi sarcinile de muncă devin conţinute în ritmurile biologice. Ritmurile biologice care menţin homeostazia sunt afectate de modifacarea ritmurilor sociale, ca de exemplu în pierderea unei relaţii. Astfel apar modificări neurologice şi oscilaţii ale ritmurilor circadiene.
Teoriile psihodinamice subliniază procesele mentale inconştiente şi conflictul psihic între dorinţe şi sentimente:
pierdera reală sau simbolică a unui obiect iubit
conflict psihic între dragoste şi ură
conflict psihic între furie şi vină
stimă de sine scăzută
conflict inconştient între idealuri şi percepţia de sine
eforturi lipsite de succes în a se descurca cu emoţii neplăcute
pierderea prematură şi nesubstituivă a legăturii de ataşament mamă-copil
Conform cu Beck depresia este asociată cu două stiluri de personalitate:
sociotropia: persoane dependente de ceilalţi, doritoare de a le face altora plăcere, care evită dezaprobarea şi separarea
autonomia: persoane orientate spre scop, critice cu sine, doresc solitudine, caută libertatea.
De asemenea personalităţile introiective (nivele ridicate de auto-critică) şi anaclitice (nivele crescute de dependenţă de alţii) sunt asociate cu vulnerabilitatea la depresie. Perfecţionismul se corelează cu depresia.
Neajutorarea şi lipsa de speranţă învăţate.
Seligman (1975) propune modelul neajutorării învăţate pentru depresie. Expunerea repetată la evenimente necontrolabile duce la deficite motivaţionale, afective şi cognitive. Oamenii devin depresivi atunci când atribuie evenimentele de viaţă negative unor caracteristici interne stabile şi globale („Sunt prost”, „Nu fac nimic bine”, etc).
Apare de asemenea o lipsă de speranţă: expectanţa că nu vor exista rezultate dezirabile, ci doar indezirabile şi persoana are credinţa că nu are resursele disponibile pentru a schimba situaţia. Există o stimă de sine scăzută şi tendinţa de a crede că evenimentele de viaţă negative vor avea consecinţe negative severe.
Teoria comportamentală
Teoria comportamentala spune că depresia apare atunci când persoana nu mai primeşte întăriri pozitive din mediul său şi în paralel experienţiază „pedepse”. Lavinshhon sugerează că există trei motive generale pentru dezvoltarea unor asemenea tipare:
1.puţine elemente pozitive în mediul persoanei
2.lipsa de abilităţi sociale pentru a obţine rezultate pozitive sau pentru a gestiona consecinţele negative
3.persoana poate interpreta evenimentele într-un mod care minimalizează aspectele pozitive şi le accentuează pe cele negative.
Teoria interpersonală
Teoria interpersonala se centrează pe relaţiile apropiate ale persoanei şi rolul persoanei în aceste relaţii, depresia apărând din tulburări ale acestor roluri. Teoria îşi are rădăcinile în teoria ataşamentului a lui Bowlby. Relaţiile problematice din copilărie sunt internalizate ca modele negative ale sinelui şi ale sinelui în relaţie cu alţii. Copiii cu ataşament nesigur cred că trebuie să fie într-un anume fel sau să facă anumite lucruri pentru a căştiga aprobarea altora. Dacă nu reuşesc, apare depresia.
Ruminarea îmbracă forma unor gânduri persistente şi recurente, care acaparează sfera preocupărilor conştiente ale persoanei independent de intenţiile acesteia, adică conţinuturile ei îi sunt impuse persoanei oarecum fără voia ei, confruntând-o cu imposibilitatea de a se elibera de aceasta. Martin şi Tesser apreciază, pe de altă parte, că ruminarea „se referă la o clasă de gânduri conştiente ce gravitează în jurul unei teme instrumentale comune şi care revin în absenţa unor solicitări imediate din exterior care ar reclama gândurile respective.”
Gândurile în jurul cărora gravitează ruminarea sunt prin definiţie negative, ele îmbrăcând forme concrete ca de exemplu „de ce nu reuşesc niciodată nimic?”; „De ce trebuie să fiu un ratat?”; „De ce nu pot simţi şi eu că fac ceva?”. Totuşi ruminarea este conceptualizată de către Nolen-Hoeksema, Parker şi Larson (1994) ca o metodă de gestionare a dispoziţiilor negative care implică focusarea atenţiei asupra propriei persoane. Această optică, conform căreia răspunsurile ruminative ar reprezenta strategii particulare de coping a fost adoptată în ultima vreme şi de instrumentele destinate măsurării proceselor ruminative (Luminet, 2004). Caracteristicile acestei strategii sunt reprezentate de către reflecţia centrată pe sine („self-reflection”), precum şi de o concentrare repetitivă şi pasivă asupra emoţiilor negative pe care persoana le trăieşte (după Treynor, Gonzalez şi Nolen –Hoeksema, 2003). În cadrul depresiei ruminarea se poate focusa, după Mc Bride şi Bagby (2006), asupra intensităţii şi neadecvării depresiei (de ex., „Mă simt atât de doborât(ă), că nu am nici interesul, nici energia necesare pentru a face ceva”), asupra motivelor care stau la baza depresiei (de ex., „Ce se întâmplă cu mine?” sau „De ce mă simt atât de trist(ă)?”, ori asupra consecinţelor stării actuale (de ex., „Lucrurile nu se vor îndrepta niciodată pentru mine”).
O altă clasificare a formelor pe care le poate îmbrăca ruminarea a fost propusă de către Bagby şi Parker (2001). Astfel, ruminarea centrată pe sine, reprezentată de gândurile şi comportamentele repetitive ce vizează propria persoană în relaţie cu depresia (de ex., „De ce trebuie să reacţionez întotdeauna astfel?”) ar fi mai degrabă un construct de tipul depoziţiilor sau trăsăturilor de personalitate, asociat mai puternic cu neuroticismul, în timp ce ruminarea centrată pe simptome, manifestă sub forma gândurilor şi comportamentelor repetitive care se focalizează asupra manifestărilor depresiei (de ex., „De ce nu mă pot concentra?”), se prezintă ca un produs al depresiei.
material preluat de pe www.psihoterapia.eu
Tulburarea depresiva majora
Se caracterizeaza printr-unul sau mai multe episoade depresive majore (cel puţin 2 saptamani de dispozitie depresiva sau pierderea interesului, plus cel putin patru simptome suplimentare de depresie).
Tulburare distimică
Se caracterizează prin cel puţin 2 ani de dispoziţie depresivă, mai multe zile da decât nu, însoţită de simptome depresive care nu satisfac criteriile pentru un episod deprersiv major.
Tulburarea depresivă fără nici o altă specificaţie
Se referă la tulburările cu elemente depresive care nu satisfac criteriile pentru tulburarea depresivă majoră, distimică, de adaptare cu dipoziţie depresivă sau tulburare de adaptare cu dispoziţie anxioasă şi depresivă.
Tulburarea depresivă majoră
Se caracterizează printr-unul sau mai multe episoade depresive majore (cel puţin 2 săptămâni de dispoziţie depresivă sau pierderea interesului, plus cel puţin patru simptome suplimentare de depresie).
Tulburare distimică
Se caracterizează prin cel puţin 2 ani de dispoziţie depresivă, mai multe zile da decât nu, însoţită de simptome depresive care nu satisfac criteriile pentru un episod deprersiv major.
Tulburarea depresivă fără nici o altă specificaţie
Se referă la tulburările cu elemente depresive care nu satisfac criteriile pentru tulburarea depresivă majoră, distimică, de adaptare cu dipoziţie depresivă sau tulburare de adaptare cu dispoziţie anxioasă şi depresivă.
Tulburarea bipolară I
Se caracterizează printr-unul sau mai multe episoade maniacale sau mixte, acompaniate de regulă de episoade depresive majore.
Tulburarea bipolară II
Se caracterizează printr-unul sau mai multe episoade depresive acompaniate de cel puţin un episod hipomaniacal.
Tulburare bipolară fără nici o altă semnificaţie
Se referă la tulburările cu elemente bipolare care nu satisfac criteriile pentru nici una din tulburările bipolare specifice.
Tulburarea ciclotimică
Se caracterizează prin cel puţin 2 ani de numeroase perioade de simptome hipomaniacale care nu satisfac criteriile pentru un episod maniacal şi numeroase perioade de siptome depresive care nu satisfac criteriile pentru un episod depresiv major.
Alte tulburări afective
Tulburarea afectivă datorată unei condiţii medicale generale
Tulburarea afectivă indusă de o substanţă;
Tulburarea depresivă fără altă specificaţie: include tulburările cu elemente depresive care nu satisfac criteriile pentru tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică, tulburarea de adaptare cu dispoziţie depresivă ori tulburarea de adaptare cu dispoziţie mixtă, depresivvă anxioasă.
Tulburarea distrofică premenstruală: în cele mai multe cicluri menstruale din cursul ultimului an, simptome (de exemplu, dispoziţie depresivă marcată, anxietate marcată, labilitate afectivă marcată, scăderea interesului pentru diverse activităţi) survenind de regulă în ultime săptămână a fazei luteale (şi care nu remit în decurs de câteva zile de la debutul menstruaţiei).
Tulburarea depresivă minoră: episoade de simptome depresive cu o durată de cel puţin 2 săptămâni, dar cu mai puţin de de cinci itemi ceruţi pentru tulburarea depresivă majoră.
Tulburarea depresivă scurtă, recurentă: episoade depresive durând de la 2 zile până la 2 săptămâni, survenind cel puţin o dată pe lună, timp de 12 luni (neasociată cu ciclul menstrual).
Un episod depresiv major suprapus peste tulburarea delirantă, tulburarea psihotică fără altă specificaţi ori faza activă a schizofreniei.
Situaţiile în care clinicianul a ajuns la concluzia că este prezentă o tulburare depresivă, dar este inacapabil să precizeze dacă aceasta este primară, datorată unei condiţii medicale generale ori indusă de o substanţă.
Tulburările depresive din cauză medicală şi tulburările depresive induse de medicamente.
O serie de afecţiuni somatice şi medicamente pot fi datoare de apariţia sindromului depresiv:
Boala şi sindromul Cushing
Boala Addison,
Hipotiroidism clinic şi subclinic,
Hiperaldosteronism,
Hipoparatiroidism, Hiperparatiroidism,
Hipertiroidism, Stare după tiroidectomie totală sau parţială.
Deficite de vitamine (B1, B12, Acid folic, PP)
Boli cerebrovasculare, Stare după AVC,
Demenţe,
Scleroza multiplă,
Boala Parkinson,
Boala Huntington,
Stări după TCC,
Epilepsie,
Infecţii ale sistemului nervos central, SIDA,
Tuberculoza,
Mononucleoza,
Lupus eritematos sistemic,
Artrită reumatoidă,
Calogenoze,
Boli infecţioase cronice – hepatite cronice,
Porfirie,
Boli tumorale,
Boli renale cronice.
Material preluat de pe www.psihoterapia.eu
material preluat de pe www.psihoterapia.eu
Criteriile diagnostice DSM IV pentru depresie majora/ episodul depresiv major
A.Cinci (sau mai multe) din următoarele simptome au fost prezente în cursul aceleaşi perioade de două săptămâni, şi reprezintă o modificare de la nivelul anterior de funcţionare; cel puţin unul din simptome este, fie(1) dispoziţie depresivă, fie (2) pierderea interesului sau plăcerii:
1.dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie relatare subiectivă (de ex., se simte trist sau vidat emoţional), fie din observaţiile făcute de alţii (de ex., pare înlăcrimat).
2.interes sau plăcere marcat diminuate faţă de toate sau aproape toate activităţile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi (după cum este indicat, fie prin relatarea subiectului, fie prin observaţii făcute de alţii);
3.pierdere semnificativă în greutate, deşi nu ţine dietă, ori luare în greutate (de ex., o modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului într-o lună) ori scădere sau creştere a apetitului aproape în fiecare zi. Notă: La copi, se ia în consideraţie incapacitatea de a atinge plusurile ponderale expectante;
4.insomnie sau hipersomnie în fiecare zi;
5.agitaţie sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi (observabilă de către alţii, nu numia senzaţiile subiective de nelinişte sau lentoare);
6.fatigabilitate sau lipsa de energie în fiecare zi;
7.sentimente de inulitate sau de culpă excesivă ori inadecvată (care poate fi delirantă) aproape în fiecare zi (nu numai autoreproş sau culpabilizare în legătuură cu faptul de a fi bolnav);
8.diminuarea capacităţii de a gândi sau de a se concentra ori indecizie aproape în fiecare zi (fie prin relatările subiectului, fie observată de alţii);
9.gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideaţie suicidară recurentă fără un plan specific sau tentative de suicid sau plan specific de sinucudere.
B.Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt.
C.Simptomele cauzează o detresă sau o deteriorare semnificativă clinic, în domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de funcţionare.
D.Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe (de ex., un abuz de drog, un medicament) ori ale unei condiţii generale medicale (de ex., hipotiroidism).
E.Simptomele nu sunt explicate mai bine de doliu, adică, după pierderea unei fiinţe iubite, simptomele persistă mai mult de 2 luni ori sunt caracterizate printr-o deteriorare funcţională semnificativă, preocupare morbidă de inutilitate, ideaţie suicidară, simptome psihotice sau lentoare psihomotorie.
In ce situatii poate apare depresia majora/ episodul depresiv major?
Episodul depresiv major poate să apară în mai multe tulburări:
tulburare depresivă majoră, (monopolară)
tulburările bipolare
tulburarea schizoafectivă de tip depresiv asociat cu simptomele schizofreniei
Simptomele episodului depresiv major
In depresia majora/ episodul depresiv major apar frecvent urmatoarele simptome:
ţinută vestimentară puţin îngrijită, voce stinsă, monotonă, indecisă, facies hipomimic, facies crispat prin care se exteriorizează indispoziţia afectiv anxioasă, poziţie gârbovită care dă impresia unei îmbătrâniri premature, plâns facil, lentoare psihomotorie, creştere neplăcută a intensităţii senzaţiilor – pacientul spune că îl deranjează radioul, muzica, dialogul aparţinătorilor), cenestopatii, parestezii, halucinaţii – în episoadele de intensitate psihotică, diminuarea atenţiei, scaderea vitalitatii, atenţia este orientată spre trăirile interioare, memoria este axată pe momentele afectiv-negative ale existenţei personale, bolnavul prezentând chiar o hiperamnezie (tulburare cantitativă pozitivă a memoriei) selectivă a evenimentelor, penibile, dureroase, posihotraumatizante, în timp ce aspectele pozitive ale existenţei pot trece chiar neobservate, ritm ideatic încetinit, flux ideativ coerent dar sărac, idei depresive de inulitate, de devalorizare, de incurabilitate, de rutină, idei hipocondriace care pendulează între teama şi dorinţa de boală, idei de culpabilitate, de autoacuzare, idei despre moarte despre morţi, despre inexistenţă, pesimism, inhibiţie psihică, dispoziţie depresivă, anxietate, tristeţe, durere morală, anestezia afectivă (bolnavul îşi reproşează faptul că nu-i mai poate iubi ca înainte pe cei din jur), motivaţia diminuată, apatie, lipsa voinţei, fatigabilitate, scăderea randamentului psihic şi fizic, lipsa elanului vital, inapetenţă, mai rar hiperfagie, pierderea interesului pentru persoanele de sex opus, amenoree, insomnie, în unele cazuri hipersomnie, simptome somatice (care domina in depresia mascata).
Tipuri de depresie majora/ episoade depresive majore
1.Episod depresiv melancoliform
Episodul depresiv major melancoliform se caracterizeaza prin: pierderea plăcerii pentru toate, sau aproape toate activităţile, lipsa de reactivitate faţă de stimuli de obicei plăcuţi, calitatea distinctă a dispoziţiei depresive (dispoziţia depresivă este resimţită consecutivă morţii unei persoane iubite), agravare matinală, insomnie de trezire (se trezeşte mai devreme şi nu mai poate să readoarmă), marcată inhibiţie sau agitaţie psihomotorie, anorexie sau pierderea semnificativă în greutate, vinovăţie excesivă sau inadecvată.
2. Episod depresiv atipic
Episodul depresiv atipic se caracterizeaza prin: reactivitatea dispoziţiei, plus ponderal semnificativ sau hiperfagie, hipersomnie, paralizie ca de plumb (senzaţii de greutate în braţe şi în picioare), sensibilitate marcată la rejecţia interpersonală care duce la o deteriorare socială sau profesională semnificativă.
3. Episod depresiv catatonic
Episodul depresiv catatonic este caracterizat prin: imobilitate motorie evidenţiată prin catalepsie sau stupor, activitate motorie excesivă (lipsită de scop şi neinfluenţată de stimulii externi), negativism extrem (opoziţie fără motiv la toate ordinele) sau menţinerea unei posturi rigide,) rigiditatea ceroasă sau mutism, bizarerii ale mişcărilor, grimase, mişcări stereotipe, ecolalia sau ecoprexia (repetarea frazelor sau cuvintelor sau a gesturilor altei persoane).
4. Depresie majora postpartum
Depresia majora postpartum este un tip de depresie severa cu debut la 4 saptamani dupa nastere, care apare de cele mai multe ori la femei care au avut dispozitie depresiva inainte de nastere. Depresia majora postpartum se caracterizeaza prin: insomnie marcată, labilitate şi oboseală până la sinucidere, idei delirante legate de nou-născut care pot induce tendinţe de infaticid sau „suicidul în doi”.
5. Episodul depresiv major la varstnici
Episodul depresiv major la varstnici are mai multe forme:
forma acută malignă, cu delir acut;
forma de melancolie rigidificată (descrisă de Medow), caracterizată prin inerţie, apatie, bratipsihie, amimie şi mutism;
forme delirante cu idei de autoacuzare sau persecuţie monotone, halucinaţii acustico-verbale, cenestezice sau genitale;
sindromul Cotard (delirul de negaţie) reprezintă o cronicizare a depresiei de involuţie. Se caracterizează prin triada de delir: de negaţie corporală („inima mea nu mai bate mult”), de enormitate şi imoralitate dureroasă. (Gh. Grecu)
Depresia de vârstnici constituie o problemă majoră, producând numeroase dizabilităţi şi agravând probleme medicale existente.
6.Episodul depresiv major la copii si adolescenti
Simptomele pentru un episod depresiv major sunt aceleaşi la copii şi la adolescenţi. Anumite simptome, cum sunt acuzele somatice, iritabilitatea şi izolarea socială, sunt extrem de frecvente la copii, în timp ce lentoarea psihomotorie, hipersomniile şi ideile delirante sunt mai puţin frecvente în pubertate decât la adolescenţă şi în perioada adultă. La copii prepubertari, episodul depresiv major survine, mai frecvent împreună cu alte tulburări mentale (în special cu tulburările de comportament disputiv, deficitele de atenţie şi tulburările anxioase) decât izolat. La adolescenţi, episoadele depresive majore sunt asociate frecvent cu tulburări de comportament disruptiv, deficit de atenţie, tulburări în legătură cu o substanţă.
7. Depresia sezoniera
Depresia sezoniera se caracterizeaza prin debut si remisiune in anumite perioade ale anului: debut toamna sau iarna si remisiune primavara. Aceste episoade depresive sunt caracterizate de fatigabilitate, hiperfagie, mai ales pentru dulciuri, hipersomnie, hipobulie. Răspund bine la fototerapie.