Posts Tagged ‘consiliere’
Ce este eczema atopica?
Termenul de atopie se referă la predispoziţia moştenită pentru astm bronşic, febră de fân şi eczeme. Aproximativ 10% din copii fac eczeme atopice şi în 70 % din cazuri există un istoric familial de astm bronşic, produsă de o reactivitate nespecifică acompaniată de o creştere a IgE şi IgG şi o scădere a rezistenţei la infecţii virale.
Cum debuteaza eczema atopica?
Eczema debutează de obicei la copilul cu vârsta de 3-4 luni, cu eritem şi descuamare la nivelul scalpului, răspândindu-se apoi la nivelul obrajilor şi conducând la papile roşii pruriginoase care erup şi se sparg. În cazuri severe erupţia se răspândeşte pe membre sau chiar pe întregul corp. Frigul agreavează eczema, iar căldura poate duce la transpiraţie excesivă care la rândul său poate agrava inflamaţia.
Multe cazuri de eczemă uşoară se remit spontan până la vârsta de 2 ani. La alţi copii eczema dispare de la nivelul feţei dar persistă la degete şi plicile de flexiune sub forma de eritem roşu uscat. Foarte puţine persoane continuă să aibă eczeme după pubertate, mai ales aceia cu factori psihologici multipli implicaţi în geneza bolii.
O explicatie psihologica a eczemei atopice
Conform cu Pines mama copilului cu eczemă se confruntă cu sarcina imposibilă de a linişti un copil anxios, astfel că în timp, pe lângă faptul că copilul are un disconfort fizic serios va avea de trăit şi dezamăgirea narcisistă a mamei privitor la înfăţişarea copilului ei. Această dezamăgire narcisistă a mamei se poate reflecta în modul în care mama răspunde la nevoile copilului. Ca urmare copilul poate deveni foarte vulnerabil la sentiemnte de agresivitate şi este de asemenea deprivat de „oglindirea” maternă cu admiraţie şi dragoste. Un asemenea eşec al oglindirii poate avea un efect pe termen lung asupra structurii nercisice a copilului.
Pacienţii cu eczemă au o nevoie foarte mare de apropiere fizică (Engels, 1985).
O serie de studii (Wittkower şi Russell, 1853) arată că debutul şi recăderile în atacurile de eczemă sunt adesea precipitate de ameninţări la adresa vieţii sau de ameninţarea de pierdere a unei surse externe de suport emoţional, precum şi de tulburări la nivelul stimei de sine sau conflicte privitoare la sex şi / sau agresivitate. De multe ori copiii cu eczemă se simt nedoriţi, sau, dimpotrivă, sunt extrem de răsfăţaţi devenind nesiguri, cu multe nevoi şi având în permanenţă nevoie de reasigurare.
Psihoterapie si consiliere in eczema atopica
Conform cu Engels consilierea si psihoterapia sunt utile în eczema atopică (eczema infantilă) pentru sentimentele reprimate de agresivitate. Aceşti pacienţi prezintă anxietate privitor la ataşament şi ambivalenţă faţă de mamă, fenomene ce pot fi reactivate în transferul terapeutic.
Material preluat de pe www.psihoterapia.eu
Infidelitatea
Oana Maria Popescu
Infidelitatea sexuală a femeii poate reduce succesul reproductiv al bărbatului datorită riscului de pierdere a oportunităţii de reproducere şi investiţiei resurselor paterne în progenituri neânrudite genetic. Pe de altă parte succesul reproductiv al femeii este pus în pericol dacă femeia pierde resursele şi sprijinul bărbatului în creşterea progeniturilor sale (conform psihologiei evoluţioniste). Simpla infidelitate sexuală a bărbatului nu implică în mod necesar riscul de pierdere a investiţiei paterne.Acest risc apare dacă bărbatul se ataşează emoţional de o altă parteneră.
Deşi monogamia şi exclusivtatea sexuală sunt norme culturale în marea mejoritate a cuplurilor heterosexuale căsătorite totuşi adulterul şi infidelitatea sunt foarte răspândite. Un studiu din SUA (Lauman, Ganon, Michael, Michaels, 1994) arată că 25% din bărbaţii căsătoriţi şi 15% din femeile căsătorite au avut cel puţin o aventură pe parcursul căsătoriei. Cercetătorii susţin că infidelitatea este ubicuitară în relaţiile heterosexuale şi se asociază cu multiple costuri negative sociale şi emoţionale. Ca urmare mulţi psihoterapeuţi se găsesc în situaţie de a lucra cu membrii unei familii care trebuie să gestioneze consecinţele unei aventuri extraconjugale. Totuşi în multe cazuri psihoterapeuţii nu cunosc complexitatea unei asemenea situaţii.
Schmit (2003) arată că în general bărbaţii doresc mai multe partenere sexuale decât femeile – respectiv probabilitatea ca un bărbat să dorească o aventură extraconjugală este de 4 ori mai mare decât la femei. În ce priveşte femeile acestea îşi înşală soţul mai ales în anumite contexte şi funcţie de starea relaţiei. Rata mai scăzută a infidelităţii la femei este rezultatul unei investiţii mai mari – sexualitatea fiind adesea sinonimă cu intimitatea (Daniluk, 1998). Cele mai multe femei nu sunt infidele doar din raţiuni sexuale.
Deşi se presupune că în general bărbaţii sunt mai puţin monogami decât femeile, cercetările efectuate pe populaţia tânără contemporană arată că rata de prevalenţă a infidelităţii la femei este cel puţin egală sau chiar mai mare decât la bărbat (Treas şi Giesen, 2000; Fisher, 2007). Cu toate acestea consecinţele înşelării soţului sunt mai serioase la femei decât la bărbaţi. Aceasta şi datorită faptului că socializarea bărbaţilor tineri încurajează curiozitatea sexuală şi experimentarea, în timp ce socializarea femeilor încurajează implicarea şi investiţia în relaţie. Aceste tipare sunt congruente cu teoria evoluţionistă în care atitudinile sunt explicate prin strategiile de împerechere şi reproducere care sunt diferite le bărbaţi comparativ cu femeile. Teoria evoluţionistă explică interesul mai mare al bărbatului pentru activitatea sexuală fiind motivat de dorinţa succesului reproductiv care este maximizat dacă se împerechează cu cât mai multe femei. Pe de altă parte succesul reproductiv femeii depinde de menţinerea unui partener care să îi îngrijească copiii.
Date fiind aceste diferenţe dintre bărbaţi şi femei terapeuţii se pot aştepta la reacţii foarte diferite la infidelitate. Femeile tind să fie mai supărate atunci când soţul spune că este îndrăgostit sau că are sentimente faţă de cealaltă femeie decât dacă spune că aventura nu a fost decât pentru sex. Pe de altă parte bărbaţii sunt mai supăraţi dacă soţia a avut activitate sexuală cu un alt bărbat. Femeile se simt în general mai vinovate şi depresive în cazul infidelităţii, în timp ce bărbăţii reacţionează mai ales prin furie. Deşi divorţul este legat de infidelitate în general este mai probabil dacă soţia a fost cea infidelă.
În general descoperirea unei aventuri extraconjugale duce la o mulţime de probleme simptome asemănătoare sindromului de stres postraumatic, confuzie, furie, depresie, scăderea stimei de sine şi a încrederii în propria sexualitate. De asemenea infidelitatea se corelează pozitiv cu probleme sociale: violenţa domestică, uciderea soţului / soţiei, încercări de suicid – toate fiind utilizate pentru a umili şi pedepsi partenerul infidel.
Aproximativ 70% din cuplurile care apelează la terapie de cuplu fac aceasta ca urmare a unei infidelităţi care precipită o criză a relaţiei. De cele mai multe ori terapia se adresează problemelor psihologice ale cuplului ca urmare a infidelităţii dar sunt şi situaţii în care unul din parteneri descoperă infidelitatea celuilalt şi vine la terapie pentru că nu ştie cum să procedeze, este ambivalent sau nesigur pe sine.
Trădarea încrederii ca urmare a infidelităţii distruge multe din presupunerile, credinţele şi expectanţele cuplului astfel că salvarea relaţiei este întotdeauna incertă.
Sursa: www.psihosexologie.nlp.com.ro
Frecventa activitatii sexuale la barbatii care apeleaza la o prostituata
Oana Maria Popescu
În relaţiile stabile există un număr de factori care influenţează frecvenţa activităţii sexuale în cuplu, printre care: statutul marital, prezenţa copiiilor, calitatea relaţiei şi demografia. Statutul marital are o influenţă mică asupra frecvenţei interacţiunilor sexuale în cuplurile heterosexuale. Totuşi, activitatea sexuală scade în timp în cuplurile heterosexuale, ca şi satisfacţia sexuală ca urmare a plictiselii şi rutinei. În general bărbaţii(mai mult decât femeile) încep le un moment dat să aibă fantezii sexuale cu altă parteneră decât soţia.
Calitatea relaţiei influenţează semnificativ frecvenţa activităţii sexuale le heterosexuali. La adulţii tineri conflictele şi frustrarea în relaţie sunt legate de o frecvenţă a contactelor sexuale. Contactele sexuale sau frecvente şi în căsătoriile în care unul sau ambii parteneri sunt violenţi unul cu celălalt.
După o despărţire persoanele cu statut socio-economic scăzut au în general mai mulţi parteneri sexuali decât persoanele cu statut socio-economic înalt. Per global însă persoanele divorţate au o frecvenţă mai mare a activităţii sexuale.
În ce priveşte demografic se pare că trei factori sunt importanţi, sexul, vărsta de început a activităţii sexuale şi rase. Bărabaţii se angajează mai frecvent decât femeile în relaţii sexuale pasagere. Activităţile sexuale sunt mai frecvente la persoanele care au avut primul contact sexual înaintea vârstei de 17 de ani.
Aproximativ 16% din americani au avut contact sexual cu o prostituată. Şase din 1000 de bărbaţi merg la prostituate în decursul unui an. Majoritatea clienţilor prostituatelor sunt bărbaţi caucazieni (Lee şi Leonard, 1991) bărbaţii care apelează cel mai frecvent la prostituate fiind cei cu nivel educaţional scăzut. Cei mai mulţi bărbaţi care au avut contact cu o prostituată au tendinţa de a se întoarce la aceeaşi prostituată sau la un grup mic de prostituate.
Sursa: www.psihosexologie.nlp.com.ro
Consilierea organizationala- tehnici adaptate structurii de personal
Oana Maria Popescu
La nivel de organizatie scaderea productivitatii muncii si conflictele de munca pot avea , printre cauzele majore, stressul profesional negativ si oboseala cronica, declarata de angajati. Din acest motiv studierea acestor doua componente care intervin in disfunctionalitatile organizatiei poate duce la imbunatatirea strategiei de consiliere organizationala, cu scopul eficientizarii structurilor si relatiilor intra-organizatie.
Multe din companiile Romanesti se confrunta la ora actuala cu probleme cum sunt absenteismul, in mod special prin acordarea de concedii medicale considerate ca fiind nejustificate de catre angajator; scaderea productivitatii muncii din motivul mai sus mentionat; disfunctionalitati la nivel de comunicare intre structurile manageriale si salariati; indisciplina la locul de munca; nerespectarea directivelor manageriale; lipsa de cooperare intre membrii echipei, etc.
Toate acestea sunt situatii corectabile prin consiliere organizationala, bazata pe identificarea si evaluarea factorilor care concura la crearea situatiei date, urmata de interventii tintite in functie de patologia organizationala identificata.
Stressul profesional negativ-distressul- este raspunzator de scaderea capacitatii de munca. Aparitia stressului determina reducerea performantelor prin lipsa unor coordonari adecvate a comportamentului, diminuarea reflexelor, a capacitatii perceptive si a celor decizionale, reducerea rezistentei fizice si psihice, ca si consecinta crescand numarul erorilor.
Dupa Weitz, o situatie devine stressanta atunci cand:
- solicitarile sunt atat de numeroase incat impiedica prelucrarea adecvata a informatiei;
- subiectul se simte amenintat;
- persoana este izolata, nu are posibilitatea mentinerii unui contact social;
- subiectul este impiedicat sa-si desfasoare activitatea si are sentimentul ca este frustrat;
- presiunea grupului se exercita de asa maniera incat trezeste teama de esec.
Factorii de stress la locul de munca sunt considerati : stilul de conducere, statutul si rolul persoanei in organizatie, evolutia carierei, gradul de participare in luarea deciziilor la locul de munca, tipul de relatii la locul de munca, modul de proiectare al locului de munca, ritmul si sarcina de munca, programul de lucru.
Cei mai frecvent raportati factori de stress profesional la populatia investigata in cadrul unui studiu efectuat in 2005 sunt:
- slaba comunicare si lipsa de informare in cadrul organizatiei (stil de conducere)- 43,35%, d.s. 57,275, var. 3280;
- programul de lucru inflexibil (program de lucru)- 35,66%, d.s. 50,242, var. 2524;
- slaba participare la luarea deciziilor (decizie si control)- 32,85%, d.s. 45,279, var.2050;
- neconsultarea si neimplicarea angajatilor in schimbarile si modificarile de la locul de munca (stil de conducere)- 31, 46%, d.s. 41,554, var. 1726;
- lipsa sprijinului din partea conducerii (stilul de conducere)- 27,97%, d.s. 39,082, var. 1527;
- lipsa recunoasterii profesionale (orientarea carierei)- 21,67%, d.s. 37,848, var. 1434;
- ore de lucru suplimentare (program de lucru)- 19,58%, d.s. 36,833, var. 1356;
- lucrul suplimentar excesiv (programul de lucru)- 18,88%, d.s. 35,773, var. 1279;
- obiective si prioritati contradictorii in cadrul organizatiei (statutul si rolul in organizatie)- 17,48%, d.s. 34,843, var. 1214;
- modificarea statutului in cadrul organizatiei (statutul si rolul in organizatie )- 9,7 %, d.s. 34, 782, var. 1209.
Pentru majoritatea persoanelor investigate acceptiunea cuvantului “stress“ este de tip negativ.
Faptul ca a fost raportat un procent mare de factori stressori privitori la stilul de conducere si programul de lucru se leaga de structura disfunctionala a societatilor investigate, in care (conform observatiilor empirice) managerul are comportament de tip “ Parinte Normativ ”- in acceptiunea analizei tranzactionale, ceea ce creeaza discomfort angajatilor. Angajatii sunt promovati in posturi de conducere percepute ca stressante, fara a avea bonusuri materiale sau de alta natura, sau sunt mutati in alte posturi fara a li se da explicatii in acest sens. Managerul, constient de modul in care este perceput de catre angajati, a organizat cu un an in urma efectuarii acestui studiu un training pentru acestia, dar rezultatul a fost contrar celui scontat. Explicatia rezida in evaluarea defectuoasa a factorilor care au contribuit la lipsa de comunicare intra-organizationala.
In acest context am apreciat ca oportuna realizarea unui program de dezvoltare personala la nivel de grup, impreuna cu imbunatatirea asertivitatii si modificarea stilului comunicational intra-organizatie. Ca tehnici de lucru am propus metode de consiliere bazate pe teoria terapiei Ericksoniene, a analizei tranzactionale, terapiei Gestalt (tehnica scaunului gol, trairea experientiala), imageria ghidata, tehnici de relaxare si cognitiv– comportamentale, impreuna cu tehnici psihodramatice adecvate consilierii organizationale la nivel de grup.
In acelasi context, al solicitarii pentru scaderea productivitatii muncii, am investigat in cadrul unei alte companii cauzele oboselii cronice, raportate de catre angajate, cu rezultat imediat absenteismul la locul de munca, in special prin solicitarea de concedii medicale.
Cauzele oboselii obisnuite sunt fizice, iatrogene, fiziologice, psihiatrice , psihosociale si asa- numitele cauze “propuse”- sindromul oboselii cronice, fibromialgia, sindromul de hiperventilatie, sindromul de cord iritabil, sindromul de oboseala postvirala.
Sindromul oboselii cronice face obiectul unor teorii variate si contradictorii privitoare la factorii cauzali, printre care sunt considerati a avea un rol o serie de virusuri, disfunctiile neuroendocrine sau imune, producerea de radicali liberi, disfunctiile musculare si tulburarile de somn. Frecvent oboseala cronica este considerata a avea etiologie multifactoriala sau necunoscuta.
Pentru diagnosticul de oboseala cronica sunt folosite la ora actuala criterii diagnostice standardizate (criteriile internationale pentru diagnosticul sindromului de oboseala cronica):
Oboseala ce persista de minimum 6 luni.
Cel putin patru din urmatoarele simptome prezente cel putin 6 luni:
Tulburari de memorie si concentrare
Dureri de gat
Ganglioni limfatici cervicali si/ sau axilari sensibili
Dureri musculare
Dureri poliarticulare
Cefalee recenta/ intensa/ cu un caracter schimbator
Somn neodihnitor
Indispozitie dupa repaus de peste 24 de ore
Oboseala nu poate fi explicata in totalitate printr-o stare morbida: hipotiroidism, apnee nocturna, cauze iatrogene, hepatita B, alcool sau dependenta de medicamente, obezitate severa, tulburari mentale, etc.
Cele mai frecvente simptome raportate sunt:
oboseala cronica
cefalee
somn neodihnitor
dureri articulare
hipocalcemie
Dintre factorii psihosociali responsabili pentru oboseala cronica au fost identificati:
-grijile : 20, 76 % din muncitori ( d.s. 0,406, var. 0,165);
-dificultatile financiare: 21,15% din persoanele investigate ( d.s. 0,409, var. 0,167);
-sotul nu lucreaza: 15% din subiecti ( d.s. 0,357, var. 0,127);
-sotul este alcoolic : 15,76 % ( d.s. 0,365, var. 0,133);
-certurile in familie : 18,8 % ( d.s. 0,391, var. 0,153).
Prezenta cauzelor psihosociale ale oboselii cu frecventa mare in comparatie cu celelalte cauze ale oboselii obisnuite se datoreaza nivelului socio- economic scazut al persoanelor investigate. Se remarca frecventa mare de raportare a unui sot alcoolic si/ sau care nu lucreaza (populatia investigata fiind de sex feminin), alcoolismul fiind o problema sociala actuala.
Un factor care contribuie dupa toate probabilitatile la aparitia oboselii cronice este programul de munca inflexibil si numarul mare de ore suplimentare saptamanale, incluzand zilele de Sambata.
Diagnosticul de sindrom de oboseala cronica ar putea fi stabilit doar pentru 0,7% din populatia investigata. Desi pentru celelalte persoane care se declara “cronic obosite” sunt prezente cauze fizice, iatrogene, fiziologice si psihiatrice ale oboselii, nu este de neglijat factorul psihosocial, care isi aduce contributia la persistenta oboselii.
Sapte din persoanele investigate sufera sau au suferit de tulburari psihice ( nevroze ) , la care factorul psihosocial are de asemenea o contributie semnificativa.
Chestionarul realizat cuprinde intrebari detaliate referitoare la factorii psihosociali (alcoolism, griji, program de lucru, situatie financiara, etc.) datorita observatiilor empirice- multe din persoanele investigate declarasera anterior aplicarii chestionarului prezenta factorilor psihosociali cauzatori ai oboselii, incluzand abuzul fizic din partea sotului.
In acest tip de situatie problema angajatorului o constituie absenteismul crescut la locul de munca, cu pierderi semnificative in productivitatea muncii si imposibilitatea de respectare a termenelor de predare pentru contracte, cu repercursiuni negative asupra relatiilor inter-organizationale la nivel de prestator– beneficiar.
Interventii ce amelioreaza situatia in astfel de cazuri cuprind:
Dezvoltarea personala a angajatilor;
Consiliere si psihoterapie individuala pentru cazurile in care se considera necesara o abordare la nivel mai profund;
Programe de educatie organizationala;
Programe de invatare a cooperarii la nivel de grup, training pentru munca in echipa;
Consiliere pe grupe de muncitori, in functie de dispozitia pe benzile de productie.
Ca tehnici implicate amintim: metode de tip “play-therapy“ si povesti metaforice terapeutice, terapii integrative individuale si in grup, imageria ghidata, grupuri de discutii de tip interactiv, managementul agresivitatii.
In concluzie, cei mai importanti factori implicati in succesul consilierii organizationale sunt reprezentati de identificarea si evaluarea etiologica corecta, abia pe loc secund situand-se metodele de consiliere.
Sursa: www.psihoterapia.eu