Oana Maria Popescu

Psihoterapiile corporale declară că atingerea are un rol central în terapie, bazându-se pe tradiţia antică conform căreia mâna vindecă corpul. De exemplu masajul terapeutic relaxează corpul şi ţesuturile, îmbunătăţeşte postura şi stimulează sistemul vascular, iar mâna terapeutului poate alina anxietatea şi stresul pacientului şi poate accesa uneori amintiri şi sentimente. Raţiunea atingerii este aceea de a reduce durerea, de a facilita modificările biochimice şi de a creşte capacitatea pacientului de a se simţi bine.

Lowen subliniază efectul atingerii fizice prin termenul de „împământare”/ „ancorare” (grounding). Teama clientului de emoţii puternice corespunde fricii de pierdere a controlului şi experienţa deţinerii controlului, fiind ajutat să experimenteze corpul ca ancoră şi conţinător, care este una importantă. Atingerea fizică este necesară pentru dezvoltarea capacităţii eului, astfel încât să ajungă la emoţiile puternice. Atingerea este o formă non-verbală de siguranţă.

Un alt scop al atingerii este acela de a crea un pod între conştiinţa fiziologică şi sentimente, astfel că în loc să fie copleşit clientul poate avea grijă de propriul corp, simţind felul în care este copleşit şi îşi poate observa starea psihologică. Muntegre numeşte atingerea „vocea autentică a sentimentului”. Prin explorarea senzaţiilor şi percepţiilor pacientul îşi poate găsi propriul înţeles emoţional şi astfel atingerea facilitează un proces integrativ minte/corp.

De asemenea atingerea poate evoca amintirile corpului. Cercetările arată că disocierea şi „ieşirea din corp” sunt răspunsuri frecvente la traumele din copilărie şi există numeroase exemple în care pacienţii recuperează spontan o serie de amintiri prin atingere.

material preluat de pe www.psihoterapia.eu

One Response to “Psihoterapia corporala”