Archive for the ‘Jurnalul psihoterapeutului’ Category
(material preluat de pe Psihoterapie si psihologie- sprijin, solutii, schimbare)
O mandală este o diagramă concentrică care constă mai ales din pătrate şi cercuri situate în jurul unui centru. Cuvântul „mandala” vine din sanscrită şi înseamnă ‘întreg spiritual’
Mandala este frecvent folosită în ritualurile budiste şi pentru meditaţie. Mandalele au existat încă din preistorie şi sunt privite ca fiind structuri simbolice universale. Mandalele apar în tradiţia Budhistă tibetană dar şi în triburile amerindiene Navajo. În psihologia Jungiană mandalele sunt interpretate ca vise vizualizate, simbolizând dorinţa de unitate a sinelui.
(material preluat de pe Psihoterapie si psihologie- sprijin, solutii, schimbare)
Marie Luise Franz (1963), psihanalist jungian, spunea că basmele sunt cea mai pură şi mai simplă expresie a proceselor psihice inconştiente colective. Ca urmare, basmele sunt considerate ca având o mare valoare, depăşind-o pe a tuturor celorlalte metode pentru investigarea inconştientului, reprezentând arhetipurile în forma lor cea mai concisă. În termeni jungieni fiecare arhetip este în esenţa sa un factor psihic necunoscut şi ca urmare nu este posibilă traducerea sa în termenii intelectuali.
Fiecare basm este un sistem relativ închis, formând un înţeles psihologic esenţial care este exprimat într-o serie de imagini simbolice şi evenimente care pot fi descoperite în acestea. Franz susţine că basmele descriu un singur fapt psihic, dar un fapt atât de complex încât este nevoie de sute de basme şi mii de repetiţii pentru ca acel fapt să ajungă la nivel conştient. Acest fapt necunoscut este ceea ce Jung numeşte Sinele, respectiv totalitatea psihică a individului şi centrul reglator al inconştientului colectiv.
Eroul din basm este cel care restaurează sănătatea, situaţia conştientă sănătoasă şi care este însuşi clientul, care este eroul „basmului”, deţinând elementele necesare şi cunoştiinţele fantastice pentru schimbarea terapeutică. Eroul de basm este practic o figură arhetipală care prezintă un model al funcţionării eului în acord cu Sinele.
(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)
Orice realitate este creată de observator. Ordinea explicită (conform fizicianului David Bohm) este lumea aşa cum o percepem în mod tipic: plină de obiecte cu diferenţe şi graniţe aparente între ele. Ordinea implicită este întregul care ne conectează pe toţi, este nivelul cuantic la care obiectele, particulele, oamenii şi emoţiile sunt constituite la nivel subanatomic din aceeaşi substanţă.
La nivel explicit observatorul şi ceea ce el observă par a fi două lucruri diferite. La nivel implicit, observatorul şi lucrul observat sunt unul şi acelaşi. Dacă am privi lumea printr-o „lentilă subatomică” lumea ar consta din particule care plutesc în gol – o stare de tip non-stare, din care problemele „mele” personale ar apărea şi ar dispărea.
Dacă căutăm să vedem la nivel subatomic, cine este depresiv, anxios, cine are simptomele, cine gândeşte acest lucru, vom găsi că nu se află nimeni acolo, tot ce vedem este spaţiu gol, nu găsim nimic. Nu există „eu” separat şi individual, pentru că „eu” nu poate exista ca entitate separată decât dacă „eu” este fundamental diferit de sau separat de tot restul. Eu, scaunul, pisica şi universul suntem un singur lucru la nivel subatomic.
La baza psihologiei actuale se află fizica Newtoniană, care reduce lumea la simple unităţi cauzatoare care duc la un efect predictibil. O serie de evenimente din copilărie sunt privite ca şi cauza a anumitor comportamente din perioada de adult. Dar descoperirile secolului xx din domeniul fizicii au dat peste cap lumea ordonată a lui Newton, odată au apariţia în 1996 a cărţii lui Fritjof Capra, „Tao al fizicii”. De exemplu, teorema lui Bell spune că „nu există cauze locale” în univers. În esenţă, teorema lui Bell demonstrează că relaţia liniară de tip cauză- efect din fizica lui Newton practic nu există. Ceea ce până atunci credeam că este realitate, s-a dovedit a nu fi altceva decât un basm.
Psihoterapia actuală se bazează pe principiile fizicii Newtoniene. Fiecare persoană este privită ca o entitate separată, complet deconectată de restul persoanelor, obiectelor, structurilor, şi formei şi care trece prin viaţă trăind o serie liniară de tip stimul- răspuns şi relaţii de tip cauză- efect.
În abordarea cuantică din psihoterapie, dacă există de exemplu un conflict dintre stările eului, clientului i se cere să înveţe să observe reacţiile numite (de ex. „copilul care face plăcere” şi „copilul fericit”) ca fiind realităţi create de oservaţii care au fost create ca răspuns la anumite experienţe cu mama. Scopul final este de a experienţia legătura dintre răspunsuri.
În fizică există ceea ce se nimeşte „salt cuantic”, particulele elementare intră şi iasă din lumea noastră (Peat 1990). Pe de altă parte, Heisenberg arăta în „Principiul incertitudinii” că observatorul creează ceea ce observă. În absenţa observaţiei nu există realitate, şi observaţia creează realitate (Herbert, 1985).
(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)
(dupa Mihaela Roco)
Gândiţi-vă azi la cea mai îndrăzneaţă idee; mâine ea nu va mai fi cea mai nouă.
- Prevedeţi viitorul în loc să fiţi surprins de el.
- Fără curaj nu se poate face nimic nou.
- Nu confundaţi ambiţia cu creativitatea.
- Fiţi cât mai îngăduitor cu ideile altora. S-ar putea putea să aibă dreptate.
- Jucaţi-vă cu ideile.
- Dacă nu găsiţi soliţia la o problemă, căutaţi o altă problemă, transformând-o pe prima.
- Fiţi modeşti atunci când îi criticaţi pe alţii.
- Fiecare om poate fi creativ, dar pentru aceasta trebuie să-şi dea seama.
- A fi activ este bine; a fi creativ este şi mai bine.
10. Nimeni nu se află întotdeauna în cea mai bună formă; şi pauzele sunt creative.
11. Este tot atât de creativ, ca şi când aţi face un lucru nou, să reluaţi totul de la început.
12. Organizaţi-vă viitorul; prezentul reprezintă deja trecutul.
13. După ce aţi cunoscut lucrurile aşa cum sunt, imaginaţi-vă cum ar putea fi ele şi ceea ce ar putea deveni.
14. Inspiraţi-vă de la natură; este un izvor inepuizabil de idei.
15. Incertitudinea este prima datorie a omului creativ.
16. Duceţi până la capăt orice idee.
17. Creativitatea este independentă de vârstă. Ea păstrează tinereţea.
18. Prima idee care vă vine în minte este adesea cea mai bună.
19. Chiar şi lucrurile cele mai sigure nu sunt decât ipoteze, de aceea nu vă încredeţi total în ele.
20. Nu aşteptaţi să gândească alţii înaintea dumneavoastră.
21. Profitaţi de experienţa dumneavoastră pentru a dobândi alte experinte noi.
22. Gândiţi-vă la cât mai multe posibilităţi de rezolvare a unei probleme; nu vă limitaţi doar la una singură.
23. Nu vă opriţi la ideile bune; există cu siguranţă altele şi mai bune.
24. Exersaţi-vă pentru o critică constructivă.
25. O idee absurdă este întotdeauna ceva mai bun decât nici o idee.
26. Utilizaţi experienţa dumneavoastră, dar evitaţi clişeele.
27. Creativitatea înseamnă şi a emite idei care nu pot fi apărate.
28. Elaboraţi mai multe idei decât acelea care vă sunt strict necesare.
29. Făcând mereu aceleaşi lucruri şi în acelaşi fel devenim din ce în ce mai plictisiţi şi mai plictisitori.
30. Puneţi-vă întrebări la care nu puteţi răspunde; descoperiţi imposibilul.
31. Să nu vă fie teamă de propriile idei.
32. Toate convenţiile nu sunt decât reguli ale unui joc; ele pot fi modificate şi astfel pot fi create jocuri noi.
33. Alegeţi-vă ca modele oameni creatori.
34. Creativitatea începe cu idei mici; cele mari vor veni de la sine.
35. Cel mai bun mod de a avea o idee bună este de a avea cât mai multe idei.
36. Aşa cum vă schimbaţi îmbrăcămintea si încălţămintea, încercaţi să vă schimbaţi şi ideile, deoarece şi ele au un termen de valabilitate.
Construiţi noi devize creative, care să vă reprezinte cel mai bine pe dumneavoastră.
(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)
Cortex stâng: calculator, reparaţii în casă, lucru în lemn, golf, jocuri de strategie, radio amatori, colecţionar de maşini, reparaţii maşini, jocuri de societate, antrenor sportiv pentru amatori, jocuri logice, modelism, vânătoare, softball, operaţiuni bancare, investiţii, biliard francez, observaţii ştiinţifice, chimie, farmacologie, pasiuni pentru ştiinţe, jocuri de vocabular, categorii, escaladări, teste de inteligenţă numerică şi abstractă.
Limbic stâng: canotaj, joc de cărţi, pescuit, vizionarea meciurilor, tenis, studiu individual, pregătire examene, popice, tenis de masă, izolare şi liniştire, jocuri de cazino, jogging, jocuri de bani, gimnastică, fitness, handbal, menaj, aranjare ordine în casă, eleganţă, crichet, reţete de bucătărie, ierbar, tăierea lemnului, jocuri, studiul botanicii, fotbal, studiul istoriei, studiul poziţiilor ierarhice într-o organizaţie, planificarea unei excursii, planificarea unei activităţi, planificarea unei discuţii în contradictoriu, jocuri care presupun întâmplarea.
Cortex drept: activităţi artistice, artizanat, a interpreta muzică, foto, gimnastică aerobică, bicicletă, observarea păsărilor, degustarea de vinuri, jocuri video, schi, puzzle, cuvinte încrucişate, pescuit submarin, deltaplan, echitaţie, cinema, caiac-canoe, curse de viteză, mers pe jos, dans, patinaj pe gheaţă, monumente, urbanism, vizionarea emisiunilor TV, actorie, scrabble, a merge făra scop în natură, teatru, cumpărături, mers cu pluta, muzee, expediţii, reverie, ornitologie, risipirea banilor.
Limbic drept: călătorii, colecţii, creaţie literare, ascultarea muzicii, lectură, cusut, grădinărit, activităţi religioase, a cânta într-o orchestră, ajutorarea altora, conducerea unui club, îngrijirea copiiilor, trăncăneală, lucrări pe câmp, întreceri oratorice, cântec coral, discuţii cu prietenii, gastronomie, jocul cu proprii copii, tricotaj, asistenţă socială, consiliere (sfătuirea altora), psihoterapie.
Abilităţile de gândire sunt mai lateralizate la bărbaţi decât la femei, respectiv creierul femeilor este organizat mai diferit decât cel al bărbaţilor.
material preluat de pe wwww.psihoterapia.eu
Creierul uman apreciază timpul pe baza unui întreg sistem incluzând cortexul cerebral, cerebelul şi ganglionii bazali. Nucleii suprachiasmatici sunt responsabili de ritmul circadian, în timp ce alte grupări celulare menţin ritmul ultradian (de durata mai mică decât ritmul circadian).
Medicamentele psihoactive pot modifica aprecierea timpului. Respectiv stimulentele pot duce la supraestimarea intervalelor temporale iar deprimantele au efect opus, datorită activităţii neurotransmiţătorilor: dapomina şi adrenalina.
Cronometria mentală se referă la utilizarea timpului de răspuns în sarcinile perceptuale – motorii pentru a evalua conţinutul, durata şi secvenţa temporală a operaţiunilor cognitive.
Aprecierea timpului poate fi modificată de iluziile temporale (cum este efectul Kappa), vârstă, hipnoză şi deplasarea cu viteza luminii, precum şi la persoanele care suferă de afecţiuni neurologice cum este boala Parkinson şi tulburarea de deficit de atenţie (ADHD).
Pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă timpul pare să treacă mai repede. Conform cu Stephen Hawking modul de apreciere a duratei timpului este o funcţie a vârstei, conformă cu raportul unitate de timp / timp trăit. De exemplu pentru o persoană în vârstă de 6 ani o zi este 1/2.192 din viaţa sa, în timp ce pentru cineva în vârstă de 27 de ani o zi este 1/10.000 din viaţa sa. Astfel o zi pare mult mai lungă pentru un copil comparativ cu un adult, chiar dacă unitatea de măsură pentru timp este aceeaşi.
Fiecare din noi are o imagine interioară a lumii, imagine prin care filtrează evenimentele – ceea ce în germană se numeşte Weltanschaung. Propria imagine asupra lumii este inconştientă, deci o purtăm cu noi peste tot şi ne referim la ea în mod constant. Această imagine proprie asupra lumii reflectă universul subiectiv în care trăim.
Fiecare din noi trăieşte într-un alt univers subiectiv. Unele persoane trăiesc într-o lume haotică, astfel că au mereu nevoie de a corecta şi de a face ordine. Alţii trăiesc în universuri fundamental interpersonale, în care oamenii au mereu diverse nevoi. Alte persoane trăiesc într-un univers competitiv care seamănă cu un teren de sport sau o pistă de curse. Sunt persoane care locuiesc într-un loc indiferent şi condamnat, în care nimic nu contează.
Regula generală este aceea că imaginea noastră despre lume este o versiune a imaginii pe care am format-o în copilărie. Dacă am crescut într-o familie prietenoasă şi paşnică, universul în care trăim este unul benign; dar dacă am crescut intr-un mediu ostil universul nostru tinde să fie mai negru şi mai ameninţător.
Fiecare din noi avem de asemenea o imagine de sine metaforică, bazată pe ceea ce eram în copilărie în cadrul familiei, culturi şi subculturi. La începutul vieţii ne-au fost necunoscute anumite calităţi, iar familia proprie ne-a atribuit mai târziu un „rol”. Ne ataşăm de imaginea noastră şi credem că nu putem exista în afara ei.
material preluat de pe www.psihoterapia.eu
Tad James prezintă în „Time Line Therapy and the Basis of Personality” 2 mari modalităţi de structurare subiectivă a timpului determinate de modelul cultural de unde provine persoana.
Timpul arab
1.Este specific persoanelor la care linia timpului este plasată în spatele persoanei (cel puţin parţial), sau în interiorul corpului. Stocarea amintirilor – din spate în faţă, de sus în jos, în „V” sau orice aranjament în care o parte din trecut, prezent şi viitor este situat spaţial în spate sau în interiorul corpului. În această situaţie persoana nu are o viziune clară asupra timpului, respectiv asupra succesiunii evenimentelor. O astfel de persoană este într-un „prezent permanent”.
2.O parte din trecutul lor nu este accesibil decât în spate.
3.Când accesează o amintire, se întorc în aceea experieţă, sunt acolo asociaţi, după care pot reveni rapid
4.Nu ţine cont de ore fixe atunci când are o întâlnire, dacă ajunge după 15 minute, e rezonabil pentru ei
5.Sunt în prezent tot timpul
6.Preferă să aibă portiţe/opţiuni deschise, de aceea de multe ori iau deciziile greu, pentru a nu-şi îngrădi opţiunile
7.Privesc munca şi joaca la fel
8.Trăiesc mai puţin ordonat mai spontan, mai flexibil au deschidere pentru orice final
9.Nu fac planuri, iau totul aşa cum vine
10.Nu le place să fixeze termene
Timpul anglo-european
Aceasta se leagă foarte bine de „time is money”, specific culturii occidentale.
Persoana care functioneaza conform timpului anglo-european are toată linia timpului plasată în faţă, cu trecutul în stânga (uzual) şi viitorul în dreapta(probabil în corelaţie cu dominanta emisferică). Forma liniei timpului (LT) este dreaptă – orizontală sau ascendentă, dinspre trecut spre viitor, sau forma U sau V în care cele două laturi ale liniei sunt în faţa persoanei şi se îndepărtează de el.
Caracteristic pentru astfel de persoane este:
1.îşi stochează amintirile de la stânga la dreapta/dreapta la stânga sau oricum, dar în faţa lor
2.linia timpului este continuă şi neântreruptă, poate fi foarte lungă
3.au o percepţie clară asupra timpului, asupra succesiunii evenimentelor, cu repere clare în timp
4.nu întârzie şi nu înţelege cum alţii pot să întârzie
5.amintirile sunt disociate, ei se văd pe sine înşişi în acele amintiri
6.ei pot percepe valoarea unui terapeut sau consultant în echivalentul timpului petrecut acolo
7.„Time is money” este credinţa lor
8.au o percepţie clară a timpului şi unii pot spune chiar cât timp a trecut de când…
9.ei spun „timpul e de partea mea”
10.având linia timpului în faţă au şi trecutul lor acolo, astfel că o experienţă plăcută poate să-i fie referinţa
11.îşi povestesc amintirile oarecum disociat. De exemplu dacă le cerem să-şi actualizeze un moment plăcut, au o problemă, pentru că ei amestecă toate momentele păcute într-o singură experienţă
12.sunt oameni care îşi termină treaba la timp, sunt organizaţi
13.dacă au de lucrat într-un mediu haotic se dezorganizează, nu mai pot să se concentreze
14.munca e muncă, e serioasă, iar joaca e joacă.
Efectul “Regina Rosie”
Oana Maria Popescu
Efectul “Regina Rosie” este un termen introdus de biologul Leigh Van Valen pentru a exprima lupta constanta in evolutie pentru un avantaj care sa duca la supravietuire. Numele “Regina Rosie” a fost preluat din cartea lui Lewis Carroll “Alice in tara oglinzilor”, in care Regina Rosie trebuie sa alerge mereu pentru a sta in acelasi loc, pentru ca lumea din jurul ei se schimba.
In ce priveste frumusetea, efectul “Regina Rosie” inseamna ca o imbunatatire adusa aspectului fizic isi pierde avantajul atunci cand prea multi oameni o aplica. Astfel incepe o cursa pentru frumusete, cu tot mai multe “imbunatatiri” aduse corpului si fetei umane.
Frumusetea atrage atentia si asigura perpetuarea speciei. Vrem sa avem o piele neteda, talie ingusta si corp proportionat pentru ca in decursul evolutiei speciei umane persoanele cu aceste trasaturi au avut un succes reproductiv mai mare.
Nu putem deveni tot mai frumosi de la o zi la alta pe baze genetice. Evolutia si variabilitatea genetica necesita timp. In schimb putem apela la mijloace artificiale de imbunatatire a imaginii, si principiul “Regina Rosie” sugereaza ca aceste imbunatatiri artificiale aduse corpului sunt o situatie data in societatea prezenta.
Regina Rosie spune: “trebuie sa fugi foarte repede ca sa ramai in acelasi loc si trebuie sa fugi de doua ori mai repede ca sa ajungi mai departe.” Chirurgia plastica si tratamentele hormonale, marirea sanilor, etc., ne ajuta sa fugim de doua ori mai repede.
Insa efectul “Regina Rosie” are si o parte intunecata: femeile se afla sub o mare presiune sociala pentru a fi cat mai atractive. Pe de alta parte sunt promovate standarde nerealiste de frumusete, care duc la tulburari fizice si psihologice.
sursa: www.psihoterapia.eu
Infidelitatea
Oana Maria Popescu
Infidelitatea sexuală a femeii poate reduce succesul reproductiv al bărbatului datorită riscului de pierdere a oportunităţii de reproducere şi investiţiei resurselor paterne în progenituri neânrudite genetic. Pe de altă parte succesul reproductiv al femeii este pus în pericol dacă femeia pierde resursele şi sprijinul bărbatului în creşterea progeniturilor sale (conform psihologiei evoluţioniste). Simpla infidelitate sexuală a bărbatului nu implică în mod necesar riscul de pierdere a investiţiei paterne.Acest risc apare dacă bărbatul se ataşează emoţional de o altă parteneră.
Deşi monogamia şi exclusivtatea sexuală sunt norme culturale în marea mejoritate a cuplurilor heterosexuale căsătorite totuşi adulterul şi infidelitatea sunt foarte răspândite. Un studiu din SUA (Lauman, Ganon, Michael, Michaels, 1994) arată că 25% din bărbaţii căsătoriţi şi 15% din femeile căsătorite au avut cel puţin o aventură pe parcursul căsătoriei. Cercetătorii susţin că infidelitatea este ubicuitară în relaţiile heterosexuale şi se asociază cu multiple costuri negative sociale şi emoţionale. Ca urmare mulţi psihoterapeuţi se găsesc în situaţie de a lucra cu membrii unei familii care trebuie să gestioneze consecinţele unei aventuri extraconjugale. Totuşi în multe cazuri psihoterapeuţii nu cunosc complexitatea unei asemenea situaţii.
Schmit (2003) arată că în general bărbaţii doresc mai multe partenere sexuale decât femeile – respectiv probabilitatea ca un bărbat să dorească o aventură extraconjugală este de 4 ori mai mare decât la femei. În ce priveşte femeile acestea îşi înşală soţul mai ales în anumite contexte şi funcţie de starea relaţiei. Rata mai scăzută a infidelităţii la femei este rezultatul unei investiţii mai mari – sexualitatea fiind adesea sinonimă cu intimitatea (Daniluk, 1998). Cele mai multe femei nu sunt infidele doar din raţiuni sexuale.
Deşi se presupune că în general bărbaţii sunt mai puţin monogami decât femeile, cercetările efectuate pe populaţia tânără contemporană arată că rata de prevalenţă a infidelităţii la femei este cel puţin egală sau chiar mai mare decât la bărbat (Treas şi Giesen, 2000; Fisher, 2007). Cu toate acestea consecinţele înşelării soţului sunt mai serioase la femei decât la bărbaţi. Aceasta şi datorită faptului că socializarea bărbaţilor tineri încurajează curiozitatea sexuală şi experimentarea, în timp ce socializarea femeilor încurajează implicarea şi investiţia în relaţie. Aceste tipare sunt congruente cu teoria evoluţionistă în care atitudinile sunt explicate prin strategiile de împerechere şi reproducere care sunt diferite le bărbaţi comparativ cu femeile. Teoria evoluţionistă explică interesul mai mare al bărbatului pentru activitatea sexuală fiind motivat de dorinţa succesului reproductiv care este maximizat dacă se împerechează cu cât mai multe femei. Pe de altă parte succesul reproductiv femeii depinde de menţinerea unui partener care să îi îngrijească copiii.
Date fiind aceste diferenţe dintre bărbaţi şi femei terapeuţii se pot aştepta la reacţii foarte diferite la infidelitate. Femeile tind să fie mai supărate atunci când soţul spune că este îndrăgostit sau că are sentimente faţă de cealaltă femeie decât dacă spune că aventura nu a fost decât pentru sex. Pe de altă parte bărbaţii sunt mai supăraţi dacă soţia a avut activitate sexuală cu un alt bărbat. Femeile se simt în general mai vinovate şi depresive în cazul infidelităţii, în timp ce bărbăţii reacţionează mai ales prin furie. Deşi divorţul este legat de infidelitate în general este mai probabil dacă soţia a fost cea infidelă.
În general descoperirea unei aventuri extraconjugale duce la o mulţime de probleme simptome asemănătoare sindromului de stres postraumatic, confuzie, furie, depresie, scăderea stimei de sine şi a încrederii în propria sexualitate. De asemenea infidelitatea se corelează pozitiv cu probleme sociale: violenţa domestică, uciderea soţului / soţiei, încercări de suicid – toate fiind utilizate pentru a umili şi pedepsi partenerul infidel.
Aproximativ 70% din cuplurile care apelează la terapie de cuplu fac aceasta ca urmare a unei infidelităţi care precipită o criză a relaţiei. De cele mai multe ori terapia se adresează problemelor psihologice ale cuplului ca urmare a infidelităţii dar sunt şi situaţii în care unul din parteneri descoperă infidelitatea celuilalt şi vine la terapie pentru că nu ştie cum să procedeze, este ambivalent sau nesigur pe sine.
Trădarea încrederii ca urmare a infidelităţii distruge multe din presupunerile, credinţele şi expectanţele cuplului astfel că salvarea relaţiei este întotdeauna incertă.
Sursa: www.psihosexologie.nlp.com.ro