Oana Maria Popescu

(material preluat de pe Psihoterapie si psihologie- sprijin, solutii, schimbare)

adaptare dupa maestrul Zen, Taisen Deshimaru

Acum două sute de ani, în Japonia, înainte de restauraţia Meiji, era un maestru de sabie pe nume Shoken, a cărui casă a fost invadată de un şobolan uriaş. În fiecare noapte, acel şobolan uriaş venea în casa lui Shoken şi îl ţinea treaz. Acesta trebuia să-şi facă somnul în timpul zilei. A cerut ajutor unui prieten care deţinea pisici, un fel de antrenor de pisici. Shoken i-a spus: „Împrumută-mi cea mai bună pisică pe care o ai”.
Antrenorul de pisici i-a împrumutat o pisică maidaneză, foarte rapidă şi adeptă a stilului „prindere de şobolani”, cu ghiare puternice şi muşchi proeminenţi. Dar când a venit să-l înfrunte pe şobolan în cameră, şobolanul a rămas neclintit iar pisica a trebuit să-şi întoarcă coada şi s-o tulească. Hotărât lucru, era un şobolan cu totul deosebit.
Apoi Shoken a împrumutat o a doua pisică, una roşcată cu un ki teribil şi cu o personalitate agresivă. Aceasta a doua pisică a acceptat înfruntarea aşa că s-a luptat cu şobolanul; însă şobolanul s-a impus în luptă iar pisica s-a retras degrabă. A fost procurată o a treia pisică şi a fost pusă să-şi măsoare puterile cu şobolanul – aceasta era colorată în negru şi alb – însă nici ea nu a putut face mai mult decât celelalte două.
Totuşi Shoken a împrumutat încă o pisică, o a patra; era neagră, bătrână, nu era proastă, dar nu atât de puternică precum cea maidaneză sau cea roşcată. Pisica a intrat în cameră. Şobolanul s-a holbat la ea un timp şi apoi a înaintat. Pisica neagră stătea culcată, cu sânge rece şi a rămas complet nemişcată. O uşoară îndoială l-a străfulgerat pe şobolan. S-a apropiat puţin şi încă puţin; era un pic neliniştit. Deodată pisica l-a prins de gât, l-a omorât şi l-a aruncat.
Pe urmă Shoken s-a dus la prietenul lui antrenor de pisici şi i-a spus: „De câte ori n-am urmărit acel şobolan cu sabia mea de lemn, dar în loc să-l lovesc eu pe el m-a zgâriat el pe mine. Cum de a reuşit pisica ta neagră?”
Prietenul i-a spus: „Ar trebui să adunăm pisicile şi să le întrebăm chiar pe ele. Tu eşti maestru de kendo, aşa că o să pui tu întrebările: sunt sigur că ele ştiu totul despre artele marţiale”.
Aşa că s-au adunat toate pisicile, prezidate fiind de pisica neagră, care era cea mai bătrână.
Pisica maidaneză a luat cuvântul şi a spus: „Sunt foarte puternică”.
„Atunci de ce nu ai învins?” a întrebat pisica neagră.
Pisica maidaneză a răspuns: „Sunt într-adevăr foarte puternică; ştiu sute de tehnici diferite de prindere a şobolanilor. Ghearele mele sunt foarte puternice, iar muşchii proeminenţi. Însă acel şobolan nu era unul obişnuit”.
Pisica neagră a spus: „Aşadar forţa şi tehnica ta nu sunt egale cu cele ale şobolanului. Oi fi având tu o mulţime de muşchi şi nenumărate waza, dar îndemânarea singură nu este de ajuns. În nici un caz!”
Atunci a vorbit pisica roşcată: „Sunt extraordinar de puternică, îmi exersez în mod constant ki-ul şi respiraţia prin zazen. Mănânc numai legume şi supă de orez, de aceea am atâta energie. Dar nici eu nu am fost în stare să înving acel şobolan. De ce oare?” Bătrâna pisică neagră a răspuns: „Activitatea şi energia sunt într-adevăr mari, însă şobolanul era mai presus de energia ta; eşti mai slabă decât acel şobolan mare. Dacă eşti prea ataşată de ki-ul tău, mândră de el, acesta se moleşeşte. Ki-ul tău este ca un talaz neaşteptat, nu poate dura şi tot ceea ce lasă în urmă este o pisică furioasă. Ki-ul tău poate fi comparat cu apa care curge de la robinet; însă acel al şobolanului este un gheizer uriaş. Chiar dacă ai un ki puternic, în realitate el este slab deoarece ai prea multă încredere în tine însăţi”. Apoi a venit la rând pisica alb-negru, care fusese de asemenea învinsă. Ea nu era atât de puternică, în schimb era inteligentă.
Ea a avut satori, terminase waza şi îşi petrecea timpul doar practicând zazen. Numai că ea nu era mushotoku (adică fără profit sau dorinţă de profit) aşa că şi ea a fost nevoită să fugă pentru a-şi salva viaţa.
Pisica neagră i-a spus: „Eşti extrem de inteligentă, şi de asemenea puternica. Dar nu ai putut să înfrângi şobolanul pentru că aveai un scop, aşa că intuiţia şobolanului a fost mai eficientă decât a ta. În clipa în care ai intrat în cameră, el a înţeles atitudinea ta şi starea minţii tale şi de aceea nu ai putut să-l învingi. Ai fost incapabilă să-ţi armonizezi forţa, tehnica şi conştiinţa activă: ele au rămas separate, în loc să se adune laolaltă, să fie una. În vreme ce eu, într-o singură clipă, am folosit toate cele trei facultăţi în mod conştient, natural şi automat şi aşa am fost capabilă să ucid şobolanul.
Dar cunosc o pisică, într-un sat nu prea îndepărtat, care este şi mai puternică decât mine. Este foarte, foarte bătrână şi are mustăţile complet gri. Am întâlnit-o o dată şi cu siguranţă nu are nimic puternic în aspectul ei! Doarme toată ziua. Nu mănâncă niciodată carne, nici măcar peşte, nimic altceva decât genmai (supă de orez), deşi câteodată mai trage şi câte o duşcă de sake (băutură alcoolică din orez). Şi nu aprins niciodată măcar un şobolan pentru că toţi se sperie de ea ca de moarte şi tremură ca frunzele în bătaia vântului. Şobolanii se ţin la asemenea distanţă, încât ea nu a avut niciodată ocazia să prindă măcar unul. Într-o zi, s-a dus într-o casă care era ticsită de şobolani. Aceştia au plecat numaidecât şi s-au dus în altă casă. Ea poate să-i vâneze şi în timpul somnului. Această pisică bătrână cu mustăţile gri este cu adevărat misterioasă şi impresionantă. Voi trebuie să deveniţi ca ea: dincolo de postură, dincolo de respiraţie, dincolo de conştiinţă”.
Pentru Shoken, maestrul de sabie, aceasta a fost o mare lecţie.

(material preluat de pe Psihoterapie si psihologie- sprijin, solutii, schimbare)

Punctul central al psihoterapiilor psihodinamice îl reprezintă rezolvarea conflictelor intrapsihice. Una din cele mai influente teorii moderne este cea a lui Harowitz (1976) în ce priveşte trauma, subliniind negarea, abreacţia, catharisisul şi stadiile de recuperare. Scopul terapiei este rezolvarea conflictului interpsihic rezultat din experienţa traumatică. Terapia se centrează atât pe explorarea sinelui, cât şi pe conflictul produs de traumă, continand elemente comune cu intervenţiile cognitiv-comportamentale. Totuşi, psihoterapia psihodinamică acordă o mai mare importanţă chestiunilor developmentale, transferului, contratransferului şi relaţiei terapeutice. Se presupune că o alianţă terapeutică puternică ajută la crearea unui mediu sigur în care clientul poate ajunge să înţeleagă impactul traumei asupra sinelui. În plus, un asemenea mediu poate ajuta la reducerea componentei afective puternice asociată traumei şi la facilitarea integrării traumei în credinţele actuale şi expectanţele viitoare. Mecanismul schimbării în terapia psihodinamică este transferul amintirilor traumatice în relaţia terapeutică, unde pot fi procesate în întregime.

În cadrul psihoterapiei psihodinamice se fac recomandări diferite funcţie de tipul de sindrom-post-traumatic:

sindrom post-traumatic simplu sau necomplicat

sindrom post-traumatic complex

sindrom post-traumatic comorbid cu tulburări pe axa I.

Sindromul post-traumatic necomplicat este tratat prin psihoterapie de scurtă durată, cu stabilirea unei alianţe terapeutice puternice, prelucrarea conflictelor, legarea traumei de traume anterioare şi prelucrarea transferului şi contratransferului. În cazul sindromului de stres postraumatic comorbid cu tulburări de pe axa I se folosesc aceleaşi abordări concomitent cu tratamentul tulburării de pe axa I. O excepţie o constituie abuzul sau dependenţa de substanţe care se tratează înainte de tratarea sindromului de stres postraumatic.

Sindromul de stres postraumatic complex, numit şi tulburare de personalitate de stres postraumatic, necesită terapie de lungă durată pentru că include antrenamentul abilităţilor interpersonale, terapia familială sau de grup, medicaţie sau spitalizarea. Sindromul de stres postraumatic complex apare mai ales la persoanele care au suferit abuzuri repetate în copilărie sau în perioade de război, apărând probleme severe care afectează autoreglarea, disocierea, identitatea personală şi funcţionarea interpersonală şi ocupaţională. Teoria susţine că odată cu ce amintirile au fost pe deplin exprimate şi procesate, graniţele disociative nu mai sunt necesare.

Totuşi, există prea puţine cercetări referitoare la eficacitatea psihoterapiilor psihodinamice în cadrul traumelor, deşi au fost identificate reducerea anxietăţii şi ostilităţii. Până la ora actuală nu a fost stabilita eficacitatea psihoterapiilor psihodinamice în tratamentul reacţiilor postraumatice.

(material preluat de pe Psihoterapie si psihologie- sprijin, solutii, schimbare)

Freud a fost primul care a folosit hipnoterapia în tratamentul stresului traumatic, plecând de la premiza că este necesară producerea catharsisului.

Spiegel (1989) arată că hipnoza este utilă în tratamentul sindromului de stres post-traumatic din două motive:

Disocierea, care se asociază cu hipnoza, este un mecanism uzual de coping pentru supravieţuitorii traumelor.

Unele evenimente traumatice iniţial codate în stare disociativă pot să nu fie disponibile reamintirii conştiente.

Există mai multe studii de caz care arată că hipnoza este utilă în tratamentul sindromului de stres post-traumatic (Leung, 1994, Spiegel, Hunt şi Dordeshine,1988). Este important însă de notat că doar studiul lui Spiegel din 1989 a investigat utilizarea hipnozei în cazul victimelor violului. Ca urmare a limitărilor metodologice este imposibil de tras o concluzie definitivă privitor la eficacitatea hipnoterapiei în tratamentul sindromului de stres post-traumatic in aceste cazuri.

O serie de studii care au comparat hipnoterapia, desensibilizarea sistematică şi psihoterapia psihodinamică ca un grup de control au arătat că toate cele trei abordări au o anumită eficacitate, dar fără a putea face o diferenţiere clară între ele.

(material preluat de pe Psihoterapie si psihologie- sprijin, solutii, schimbare)

O mandală este o diagramă concentrică care constă mai ales din pătrate şi cercuri situate în jurul unui centru. Cuvântul „mandala” vine din sanscrită şi înseamnă ‘întreg spiritual’

Mandala este frecvent folosită în ritualurile budiste şi pentru meditaţie. Mandalele au existat încă din preistorie şi sunt privite ca fiind structuri simbolice universale. Mandalele apar în tradiţia Budhistă tibetană dar şi în triburile amerindiene Navajo. În psihologia Jungiană  mandalele sunt interpretate ca vise vizualizate, simbolizând dorinţa de unitate a sinelui.

(material preluat de pe Psihoterapie si psihologie- sprijin, solutii, schimbare)

Marie Luise Franz (1963), psihanalist jungian, spunea că basmele sunt cea mai pură şi mai simplă expresie a proceselor psihice inconştiente colective. Ca urmare, basmele sunt considerate ca având o mare valoare, depăşind-o pe a tuturor celorlalte metode pentru investigarea inconştientului, reprezentând arhetipurile în forma lor cea mai concisă. În termeni jungieni fiecare arhetip este în esenţa sa un factor psihic necunoscut şi ca urmare nu este posibilă traducerea sa în termenii intelectuali.

Fiecare basm este un sistem relativ închis, formând un înţeles psihologic esenţial care este exprimat într-o serie de imagini simbolice şi evenimente care pot fi descoperite în acestea. Franz susţine că basmele descriu un singur fapt psihic, dar un fapt atât de complex încât este nevoie de sute de basme şi mii de repetiţii pentru ca acel fapt să ajungă la nivel conştient. Acest fapt necunoscut este ceea ce Jung numeşte Sinele, respectiv totalitatea psihică a individului şi centrul reglator al inconştientului colectiv.

Eroul din basm este cel care restaurează sănătatea, situaţia conştientă sănătoasă şi care este însuşi clientul, care este eroul „basmului”, deţinând elementele necesare şi cunoştiinţele fantastice pentru schimbarea terapeutică. Eroul de basm este practic o figură arhetipală care prezintă un model al funcţionării eului în acord cu Sinele.

(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)

In Japonia era un obicei, ca ori de cate ori intalneai un calugar Zen sa il opresti si sa il rogi sa iti caligrafieze cateva cuvinte pe care apoi le pastrai ca pe un talisman aducator de noroc si fericire, tie si familiei tale.

Intr-o zi calduroasa de vara, trecea un mare nobil dus de 4 slujitori intr-o lectica. Era tare grea lectica aceea, pentru ca nobilul nu traia de loc rau, desi daca l-ai fi intrebat pe el, ti-ar fi spus ca e tare stramtorat si necajit… Lectica trecu pe la amiaza pe langa un calugar Zen, care mergea linistit, privind in zare fara sa para deranjat de praful de pe drum sau de fierbintelala aerului. Slujitorii, in graba lor de a ajunge la destinatie, mai ca il lovira pe calugar, si astfel il cam leganara pe pasagerul “sus-pus”. Acesta scoase capul din adapostul de matase si incepu sa ii certe pe bietii carausi, doar ca ii cam ramasera cuvintele in gat, cand isi dadu seama ca tocmai trecuse pe langa un calugar Zen.

“Opriti, netrebnicilor” tipa el cu o voce gatuita de furie. “Opriti si intoarceti-va!” Slujitorii intoarsera lectica dupa porunca ajungandu-l repede din urma pe calugar.

“Hei, tu”, zise marele nobil, “te rog sa imi scrii si mie cateva cuvinte aducatoare de noroc pentru mine si familia mea!”

Calugarul se opri si fara vreun cuvant scoase de la brau ustensilele trebuitoare scrisului si se aseza in praful drumului, caligrafiind cu mare grija cateva cuvinte. Termina in cateva minute, care i se parura o vesnicie nobilului. Presara cenusa pe hartia de orez proaspat scrisa, o  intinse nobilului cu o plecaciune, se scutura de praf si pleca. Nobilul lua “comoara” cu degete nerabdatoare si le porunci slujitorilor sa porneasca, lasandu-l in urma pe calugar. Dupa o vreme nerabdarea nu ii mai dadu ragaz nobilului, asa ca desfacu cu grija hartia cea fina de orez spre a citi cuvintele magice care aveau sa ii aduca si lui si familiei lui fericire vesnica.

INTAI MOARE TATAL, PE URMA MOARE FIUL SI PE URMA MOARE NEPOTUL! citi cu mare mirare nobilul!

Furia il gatui si il facu sa strige pitigaiat: “Intoarceti lectica acum, va poruncesc sa alergati sa il prindem pe netrebnicul care si-a batut joc de mine si de familia mea.” Bietii slujitori alergara cat putura de repede, manati de ploaia de injurii care ieseau fara incetare din gura nobila a “greutatii” pe care o aveau de dus. Ajunsera in cele din urma pe calugar din urma. Nobilul se dadu jos si se repezi la calugar, insfacandu-l de marginile chimonoului.

“Nenorocitule, cum ai indraznit sa scrii asa ceva?! Cum adica INTAI MOARE TATAL, PE URMA MOARE FIUL SI PE URMA MOARE NEPOTUL? Imi doresti moartea mie si a lor mei? Pentru asta vei plati cu viata ta netrebnica”, si zicand acestea dadu sa isi scoata sabia sa ii taie gatul calugarului. Acesta cu voce blanda si luminoasa il intreba senin pe nobil: “Ai fi preferat sa iti moara mai intai nepotul sau sa iti moara fiul? Daca se va intampla asa cum am scris eu, viata ta va fi una fericita…vei trai sa te bucuri de ai tai, daca se va intampla altfel… “. Nobilul isi dadu seama de gresala sa, si se pleca de trei ori in fata calugarului, strangand la piept bucata de hartie pe care se afla scrisa cea mai de pret urare! Cele mai simple bucurii ale vietii si mai ales cursul firesc al curgerii sale sunt si cel mai usor de trecut cu vederea…

(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)

Tulburările de personalitate par să fie legate de diferenţele de gen (gender). Conform cu DSN :

Tulburările de personalitate de tip borderline apar mai frecvent la femei.

Tulburările de personalitate de tip histrionic şi dependent apar cu frecvenţă mai mare la femei.

Tulburările de personalitate de tip schizoid, schizotipal, paranoid, antisocial, narcisist şi obsesiv-compulsiv sunt diagnosticate mai frecvent la bărbat.

Aceste diferenţe au condus la presupunerea că există o relaţie între tulburările de personalitate şi rolurile gender (rolurile de gen)

Kaplan (1983) afirma că tulburările de personalitate de tip dependent şi histrionic reprezintă exagerări ale comportamentului feminin tradiţional. Autoarea susţinea că însuşi comportamentul în manieră feminină stereotipă poate duce la diagnosticare. Se pare că într-adevăr clinicienii au tendinţa de a diagnostica  tulburarea de personalitate  de tip histrionic mai degrabă la femei decât la bărbaţi. Pe de altă parte, Widiger şi Corbitt (1995) sugerează că există diferenţe de gen în ce priveşte trăsăturile normale de personalitate care pot explica prevalenţa diferită a tulburărilor de personalitate. Însă există puţine cercetări empirice referitor la relaţia dintre rolurile de gen şi tulburările de personalitate.

Studiul realizat de Klonsky şi colaboratorii (2002) arată că există corelaţii pozitive între masculinitatea auto-raportată şi tulburările de personalitate de tip antisocial narcisist şi histrionic la bărbaţi, şi corelaţii negative între masculinitate şi trăsăturile de personalitate de tip excitant, schizotipal şi schizoid la bărbaţi.

La femei există o asociere negativă între masculinitate şi trăsăturile de personalitate de tip dependent. La femei, autoraportarea masculinităţii s-a corelat cu tulburările de personalitate de tip paranoid, schizotipal, schizoid, antisocial, narcisist, bordeline şi histrionic şi s-a corelat negativ cu narcisismul.

Tiparele găsite vin în sprijinul ipotezei lui Kaplan, şi anume că tulburarea de personalitate de tip dependent este un stereotip de comportament feminin. În plus, bărbaţii care acţionează contrar rolului de gen normativ sunt percepuţi de ceilalţi şi de ei înşişi ca având probleme de personalitate. Acest tipar nu a fost evident la femei. În ce priveşte tulburarea de personalitate de tip histrionic rezultatele au fost uimitoare si anume, persoanele care se comportă într-o modalitate congruenta cu aparenţa lor la gen prezintă mai multe trăsături histrionice. Asocierea dintre feminitate şi histrionism este mai uşor explicabilă decât cea dintre masculinitate şi histrionism. Dar este posibil ca persoanele extrovertite şi dramatice să fie percepute ca şi cum acţionează în conformitate cu rolul de gen. Persoanele care acţionează mai degrabă în opoziţie cu rolul de gen prezintă mai multe trăsături schizoide sau schizotipale.

(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)

Psihoterapia ericksoniană se bazează pe o serie de strategii, cum sunt:

Incurajarea rezistenţei. Pacientului  rezistent  i se spune să nu divulge nici un fel de informaţii şi să spună numai ce doreşte cu adevărat în acel moment.

Furnizarea unei alternative mai rele sau dubla  legătură. Dubla legătură este cea în care pacientului i se prezintă două opţiuni, acceptarea oricăreia din ele reprezentând accepterea sugestiei terapeutice. Dubla legătură  este o situaţie de comunicare în care o persoană primeşte mesaje diferite sau contradictorii. Termenul de dublă legătură, introdus de antropologul Gregory Bateson, explică parţial debutul schizofreniei. Milton Erickson a utilizat dubla legătură în scop terapeutic, fiind bazată pe un paradox transformat în contradicţie.

Comunicarea metaforică.

Incurajarea recăderilor. Prin producerea deliberată a recăderilor pot fi controlate variabilele acelei recăderi astfel încât să aibă un aspect terapeutc pozitiv pentru pacient.

Incurajarea unui răspuns prin frustrarea lui. Această abordare paradoxală acţionează asupra rezistenţei la schimbare a pacientului. De exemplu, pacienţilor obezi li se poate cere să crească în greutate.

Utilizarea spaţiului şi poziţiei pentru a contribui la transformarea terapeutică.

Sublinierea aspectelor pozitive. Pacientul poate fi complimentat pentru simptomele sale şi poate fi încurajat în anumite aspecte ale simptomului.

Prescrierea simptomului şi amplificarea unei devieri.

Dezvoltarea şi influenţarea ideilor. Hipnoza face ca ceea ce am invăţat deja să devină mai accesibil.

Evitarea explorării sinelui. În general nu interesează dezvoltarea psihologică timpurie a pacientului.

(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)

Psihoterapia metaforică se bazează pe gândirea umană abstractă. În forma sa cea mai  simplă psihoterapia metaforică lucrează cu cele mai naturale şi primare modalităţi de gândire.

Adler (1959) spunea că realitatea este obiectivă pentru om. Oamenii interacţionează unii cu ceilalţi prin experienţierea simbolică a vieţii şi interpretarea conţinutului ei.

Visele sunt şi ele o formă de interacţiune metaforică, fiind rezultatul gândirii primare.

Există multe tehnici prin care se poate produce creşterea şi schimbarea la nivel de gândire metaforică şi asfel la nivelul personalităţii individului.

Terapia prin povestire (storytelling therapy) înseamnă a asculta povestea persoanei cu identificarea limbajului simbolic şi a organizării logice. Răspunsul terapeutului conţine metafore corective.

(material preluat de pe www.psihoterapia.eu)

Timisoara, 25-26 septembrie 2010

Faptul ca stresul poate duce la afectiuni psihosomatice nu este o noutate. Insa de ce se intampla astfel? Sunt persoane care, ca urmare a stresului, dificultatilor si problemelor fac atacuri de panica, altele sunt depresive, iar altele…au alergii. Cum “alegem” afectiunea care urmeaza stresului?

In cadrul workshopului vom lucra asupra acestor aspecte, abordand atat nivelul teoretic, cat si aplicatiile practice- psihoterapia si consilierea in afectiunile psihosomatice. Workshopul se axeaza pe principii integrative, respectiv aspecte relationale si tehnici psihoterapeutice eclectice.

Organizator – Centrul Psiho Blue Timisoara

Informatii suplimentare si inscrieri: aurora.ardelean@gmail.com sau cabinet@psihoterapia.eu

Telefon: 0729.715.384

Numarul maxim de participanti – 10

Orar sambata– 10 -20

duminica– 10- 15

Locatia: centrul Psiho Blue Timisoara, str. Iosif Nemoianu (fosta 16 februarie) nr. 10 (repere: strada cu linia de tramvai care duce din centru in piata 700, spitalul de copii, centrul Neurorad)

Taxa de participare: 200 RON.

Pentru grupele de 3 persoane inscrise: taxa de participare este 150 RON/persoana.

Taxa de participare se achita in cont.

Cont: RO60BTRL03601202T60177XX, Banca Transilvania Timisoara, SC Psiho Blue SRL, str. Leonard nr. 8 a, Timisoara, CUI 26052577.

Data limita de achitare a taxei de participare: 15 septembrie 2010

Conducator de workshop dr. Oana Maria Popescu

Dr. Oana Maria Popescu este medic, psihoterapeut – cu specializari si cursuri in hipnoza clinica, tehnici de relaxare si terapie ericksoniana,  psihosexologie, analiza tranzactionala, psihoterapie integrativa, psihanaliza, gestalt terapie, inteligenta emotionala, rezistenta la schimbare, comunicare – terapie – relatie, psihosomatica si psihoneuroimunologie, hipnoanaliza tranzactionala, hipnoza si stress, hipnoterapia copilului, hipnoterapia durerii, hipnoterapie cognitiv-comportamentala, psihoterapie cognitiv-comportamentala. Membru in colegiul Psihologilor din Romania, Federatia Romana de Psihoterapie, reprezentant zonal Banat – Asociatia Romana de Hipnoza Clinica, Relaxare si Terapie Ericksoniana. Formator acreditat CNFPA. Formator si supervizor in formare in hipnoza clinica, tehnici de relaxare si psihoterapie Ericksoniana.  Formator si supervizor in cadrul Institutului European de Psihoterapie Integrativa.